Șansa liberalismului: libertatea să fie (auto)controlată de virtute, nu de stat

Șansa liberalismului: libertatea să fie (auto)controlată de virtute, nu de stat

A făcut mare vâlvă cronica The Economist la cartea lui Patrick Deneen, „De ce a eșuat liberalismul”. Mie mi-a reținut atenția o idee mai puțin dezbătută de acolo. Prestigioasa revistă britanică descrie astfel unul dintre raționamentele de bază din lucrarea lui Deneen:

„Deoarece spiritul liberal distruge în mod mecanic obiceiurile moștenite și tradițiile locale, uneori în numele eficienței pieței, iar alteori în numele drepturilor individuale, creează astfel mai mult loc pentru expansiunea statului, ca reglementator al pieței și ca deținător al puterii de aplicare a legii. Expresia perfectă a liberalismului modern ne este oferită de coperta Leviathan-ului lui Hobbes, cu miile sale de indivizi atomizați puși în fața unui suveran atotputernic”.

Dar de ce se întâmplă lucrurile în acest fel? De ce e neapărată nevoie de expansiunea statului în numele protecției drepturilor individuale? Răspunsul simplu este următorul: pentru că eșuăm în a ne respecta reciproc drepturile în mod voluntar.

Modernitatea a erodat grav ideea de virtute ca demers de autoînfrânare a pornirilor care ne determină să încălcăm drepturile celorlalți și contractele încheiate cu ei. Nici nu mai poți pomeni cuvântul virtute într-o discuție cu oameni contemporani educați că te trezești numit „conservator retrograd”, dacă nu chiar „extremist religios”, atât dinspre stânga socialistă, cât și dinspre dreapta corporatistă.

Aproape nimeni nu se mai gândește la virtute astăzi. Comandamentele morale se vor a fi îndeplinite prin legi și reglementări, nu prin inițiative voluntare. Organizațiile de caritate cer bani mai degrabă pentru a face lobby și advocacy pe lângă guverne decât pentru a crea instituții de protecție socială colective private și voluntare. Dacă așteptăm de la stat să ne protejeze de noi înșine și să ne oblige să fim virtuoși, n-ar mai trebui să ne mai mirăm de eșecul liberalismului.

Și apropo de virtute, poate că alături de “eșuarea” lui Deneen ar trebui să readucem în discuție și ultima carte a lui Nassim Nicholas Taleb: “Skin in the Game: Hidden Asymmetries in Daily Life”

El precizează că e chiar mai imoral, mult mai imoral să te lauzi cu virtutea fără a trăi cu toate consecinţele ei directe.

„Aşa cum am văzut la intervenţionişti, o anumită categorie de teoreticieni poate dispreţui detaliile realităţii, chiar complet. Dacă crezi că teoria ta e corectă, poţi ignora complet lumea reală – şi viceversa. Şi chiar nu-ţi pasă cum îi afectează ideile tale pe ceilalţi, deoarece ideile te includ într-un fel de stare virtuoasă, imună la modul în care îi afectează pe alţii. De asemenea, dacă crezi că „îi ajuţi pe săraci” cheltuind bani pe prezentări în PowerPoint şi reuniuni internaţionale de genul celor care duc la alte reuniuni (şi alte prezentări în PowerPoint), poţi ignora complet indivizii – săracul este un concept abstract concretizat pe care nu îl întâlneşti în viaţa reală. Efortul tău la reuniuni îţi permite să-i umileşti personal. Mi s-a spus recent că un ecologist socialist celebru, care participa la aceeaşi serie de conferinţe, jignea chelnerii în restaurante, între prelegerile despre echitate şi corectitudine. Dacă viaţa ta privată este în conflict cu opiniile tale intelectuale, cele anulate sunt ideile intelectuale, nu viaţa privată”, scrie Taleb.

Și arată că virtutea fără curaj este o aberaţie.

„Cel mai bun soi de virtute necesită curaj; prin urmare trebuie să fie nepopular. Dacă ar trebui să descriu actele perfecte de virtute, ar însemna să adopt poziţii care în prezent sunt privite rău, penalizate de discursul comun (mai ales când e finanţat de lobbyişti). Cum ar fi susţinerea pretenţiilor Monsanto şi promovarea prin portavoci interesate a ideii că ˂salvează copiii˃ cu produsele lor toxice, astfel încât oricine li se opune să poată fi descris cu uşurinţă ca un ucigaş de copii. O acţiune e cu atât mai virtuoasă cu cât e mai costisitoare – mai ales dacă te costă reputaţia. Când integritatea intră în conflict cu reputaţia, alegeţi integritatea. Virtutea constă în bunătatea faţă de cei neglijaţi de alţii, faţă de cazurile mai puţin evidente, pe care cei din industria caritabilă au tendinţa să le treacă cu vederea, faţă de cauzele care nu sunt (încă) promoţionale”, punctează autorul.

Taleb are mai multe sfaturi pentru tineri: să nu se laude public cu virtutea lor, să nu se angajeze în căutarea profitului, dar și să-și asume riscul de a-și deschide o firmă.

„Da, asumaţi-vă riscul, iar dacă vă îmbogăţiţi (ceea ce e opţional) cheltuiţi-vă cu generozitate banii pentru ceilalţi. Avem nevoie de oameni care îşi asumă riscuri (limitate). Toată ideea este să îi îndepărtăm pe aceşti copii de la nivelul macro, de la obiectivele universale abstracte, de la această inginerie socială care produce riscuri suplimentare pentru societate. Afacerile ajută întotdeauna; instituţiile pot ajuta, dar pot la fel de bine să facă rău (sunt optimist; sunt sigur că în afară de câteva, cele mai multe ajung să facă rău). Riscul este cea mai înaltă virtute”, apreciază Taleb.

Concluzia: Cartea lui Deneen poate părea interesantă, mai ales după reclama făcută de The Economist, dar mai bine o citiți pe cea a lui Taleb.

COMMENTS

Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats