SAP lansează platforma HANA 2

SAP lansează platforma HANA 2

SAP, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie, anunță lansarea SAP HANA 2, care include noi instrumente pentru analiza datelor colectate din surse multiple, precum și o variantă gratuită dedicată dezvoltatorilor. Platforma in-memory SAP HANA a fost lansată în 2010, oferind procesarea unor cantități masive de date într-un timp mult mai scurt decât soluțiile tradiționale de gestionare a bazele de date și având capacitatea de a procesa concomitent atât date tranzacționale, cât și analitice.

SAP HANA 2 va fi lansată către clienți pe 30 noiembrie, iar o ediție express, gratuită, va fi disponibilă la scurt timp, pentru a susține organizațiile în noi proiecte de dezvoltare. Astfel, programatorii pot folosi softul pentru început pe propriile calculatoare.

„În 2010, lansarea SAP HANA a reprezentat un pionierat pentru tehnologia in-memory, iar în ultimii ani aceasta a stat la baza inițiativelor de inovație ale clienților noștri. Lansarea SAP HANA 2 marchează un nou moment cheie pentru industrie, platforma reprezentând motorul transformării digitale cu succes a companiilor care utilizează deja sau vor utiliza soluții SAP”, a declarat Cristian Popescu (foto), Managing Director al SAP România.

Cele mai importante update-uri aduse de SAP HANA 2 sunt în zonele de gestionare a bazelor de date din diverse surse, alături de capabilitățile avansate de analiză și dezvoltare de aplicații. Astfel, au fost aduse update-uri la nivel de securitate și eficientizare a gradului de utilizare a resurselor. De exemplu, noua opțiune active/active read-enabled permite companiilor IT să valorifice și sistemele secundare, folosite anterior doar pentru replicare.

În ceea ce privește gestionarea datelor, au fost aduse modificări la nivel de integrare a acestora și de stocare pe diverse niveluri. O nouă ediție a aplicației SAP Enterprise Architecture Designer Web, care rulează pe SAP HANA, permite companiilor să gestioneze arhitecturi complexe de informații și să poată vedea potențialul impact al noilor tehnologii înainte ca acestea să fie implementate.

Noua versiune oferă insight-uri complexe, datorită motoarelor analitice îmbunătățite pentru date de tip text, spațiale, grafice sau din streaming. De exemplu, au fost adăugați noi algoritmi pentru analiză predictivă, care să permită descoperirea de noi pattern-uri și încorporarea unor soluții bazate pe machine learning în aplicații customizate.

Platforma HANA 2 încorporează o serie de update-uri pentru creșterea performanțelor în ceea ce privește analiza textelor – analiză lingvistică, analiză contextuală capabilă să identifice oameni, companii, organizații, orașe sau alte entități geografice în conținutul WEB și să transforme informațiile nestructurate în date structurate, sau analiza sentimentelor.

Dezvoltatorii vor avea și acces la instrumente cu noi interfețe de programare a aplicațiilor (APIs), care permit extragerea mai multor metadate din documente, pentru analiză, sau oferă funcții avansate pentru servere și limbaje.

Utilizatorii microserviciilor în cloud își pot îmbunătăți aplicațiile folosind API-uri simple și orice limbaj sau platformă de dezvoltare. Microserviciile sunt livrate prin SAP Hybris as a Service, un serviciu cloud care oferă dezvoltatorilor acces facil la anumite părți de soft, din care își pot crea propriile produse și servicii.
În prezent, microserviciile SAP HANA în cloud includ caracteristici de procesare a datelor tip text și un serviciu în variantă Beta (Earth Observation Analysis) de procesare cu ajutorul SAP HANA a datelor colectate prin sateliți de către Agenția Spațială Europeană (ESA), facilitând astfel accesul la un domeniu nou de business, și anume cel geospațial.

Reasiguratorul Munich Re utilizează serviciul Earth Observation Analysis pentru o predicție a potențialului impact generat de datele curente și istorice. “Este greu să estimezi când va avea loc un incendiu, însă cu ajutorul datelor geospațiale obținute de la ESA se pot calcula cu exactitate costurile și riscurile legate de incendii și poate în viitor se pot obține și anumite probabilități privind apariția unor astfel de evenimente”, a declarat Andreas Siebert, head of Geospatial Solutions, Munich Re.

Agențiile guvernamentale și companiile din diverse industrii, de la asigurare și reasigurare, la agricultură, minerit, utilități și retail pot folosi API-ul livrat prin acest serviciu.

În acest fel, ele pot lua decizii mai bune de business pe baza accesului continuu la date istorice dar și la cele furnizate în timp real de sateliții din întreaga lume. Astfel, decizii precum unde să fie plasate noi linii de curent electric, sau care este cel mai bun loc pentru anumite culturi agricole sau unde poate fi construit un nou magazin pot avea la bază date și informații exacte, nu doar supoziții.

„SAP HANA 2 oferă noi funcționalități pentru managementul datelor și dezvoltarea mult mai rapidă a aplicațiilor, iar cu ajutorul SAP Hybris as s Service este de așteptat ca tot mai mulți clienți să-și creeze un nou model de business, stabil, dar în același timp flexibil, prin intermediul acestor aplicații inovatoare” a adăugat Cristian Popescu, Managing Director SAP România.

Ca lider de piaţă pe segmentul soluţiilor software pentru afaceri, SAP ajută companiile de orice dimensiune şi din orice tip de industrie să-şi gestioneze afacerile mai bine. De la back office la consiliul director, din depozite până la punctele de desfacere, din computer până la instrumentele mobile de comunicare – SAP transferă oamenilor şi organizaţiilor încrederea şi puterea necesare pentru a lucra împreună eficient şi pentru a folosi eficace resursele interne ale afacerii, astfel încât să fie cu un pas înaintea competitorilor. Aplicaţiile şi serviciile SAP ajută peste 310.000 de clienţi din sectorul public și privat să gestioneze profitabil operaţiunile şi resursele, să se adapteze continuu şi să crească sustenabil.

SAP România, subsidiara locală a SAP SE, și-a început activitatea în 2002, numărându-se printre primii furnizorii IT locali de top. În ultimii 14 ani, compania a contribuit semnificativ la dezvoltarea mediului de business local și la transformarea digitală a organizaţiilor. Astăzi, mai mult de 500 de companii din România utilizează soluţii software SAP, din industrii precum utilităţi, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producţie. De asemenea, 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienţi SAP.

În 2011, SAP a demarat un mare proiect de investiţii în România, prin deschiderea celui mai important centru de consultanţă pentru tehnologiile Cloud și HANA din Europa, care deservește clienţi SAP din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, cu ajutorul a 400 de angajaţi.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0