Smartree: absolvenţii de inginerie software şi limbi străine rare găsesc cel mai repede un job bine plătit

Smartree: absolvenţii de inginerie software şi limbi străine rare găsesc cel mai repede un job bine plătit

Potrivit Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, facultățile cu profil de inginerie software sau de limbi străine sunt cele ai căror absolvenți își găsesc cel mai repede un job bine plătit, imediat după finalizarea studiilor, având, totodată, şansa unei ascensiuni rapide în carieră.

„Politehnica, cibernetica, limbile străine mai rare şi chiar medicina sunt acele facultăţi care garantează absolvenţilor că vor găsi foarte uşor un job odată cu terminarea studiilor sau chiar din perioada acestora. În plus, aceşti tineri sunt și cel mai bine plătiți, încă din primul an de activitate”, a declarat Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree.

Astfel, potrivit afirmaţiilor sale, salariul unui absolvent al unei facultăți cu profil IT poate începe de la 3.500-4.000 lei net. În ceea ce îi privește pe absolvenții de Limbi Străine, cei care vor avea salarii foarte mari încă de la primul job vor fi cunoscătorii de limbi exotice. Astfel, comparativ cu vorbitorii de engleză, franceză sau italiană, ale căror salarii pot începe de la 2.000 lei net, vorbitorii de limbi străine exotice pot ajunge la un venit lunar de 4.000 lei net.

„Dezvoltarea pieţei locale de outsourcing pe mai multe domenii a adus această nevoie de vorbitori de limbi străine cât mai diverse. Astfel, un tânar care vorbeşte fluent suedeză, daneză, norvegiană, arabă, japoneză sau chineză nu va căuta pentru multă vreme un job”, a mai spus Raluca Peneş.

O altă categorie de absolvenți de care piața muncii are mare nevoie sunt medicii. Aceștia au mai multe opțiuni după ce termină facultatea, având posibilitatea de a se orienta către sistemul de sănătate de stat, dar și către sectorul privat. Acesta include spitalele și clinicile private, în care nivelul de remunerație este mult mai atractiv decât în cazul celor de stat, dar și companiile farmaceutice.

Şi absolvenţii de Agronomie au, în acest moment, şansa de a găsi într-un timp foarte scurt un job plătit foarte bine datorită numărului mare de investitori şi a dezmorţirii activităţii pe acest segment.

Pe de altă parte, facultățile ai căror absolvenți au mari probleme în a-și găsi un job sunt cele al căror profil nu este bine structurat. În aceste instituții de învățământ metodologia nu este coerentă și nu există nici o specializare pe care absolvenții se pot baza după absolvire.

”Se predau informații din multe domenii, dar nu se pune accent pe ce profesii se pot angaja tinerii absolvenți sau care sunt etapele unei cariere, care trebuie parcurse în mod corect. Astfel de exemple de facultăţi sunt cele care nu au specializare strictă pe un anumit domeniu, precum Management sau Inginerie Economică”, a menţionat Raluca Peneș.

Dar există și facultăți foarte specializate, care nu oferă o perspectivă de angajare foarte bună în acest moment, precum Arhitectura sau Geologia.

Având în vedere evoluția tehnologiei IT în România și numărul din ce în ce mai mare de investitori străini care își deschid puncte de lucru pe plan local, domeniul ingineriei software va rămâne în topul joburilor oferite de către angajatori.

Alte domenii în care va fi nevoie de specialiști în următorii ani sunt contabilitatea, logistica, HR-ul, în cadrul cărora, dacă abilitățile de bază sunt dublate de cunoașterea unei limbi străine sau chiar două, absolvenții vor găsi aproape garantat un loc de muncă, imediat după finalizarea studiilor.

”Dacă ești vorbitor de engleză și încă o limbă străină, dacă ai cunoștinte elementare într-unul dintre domeniile IT, contabilitate, logistică, HR, software, angajarea în cadrul unei companii de shared services îți este asigurată in proporție de 70 – 80%. Restul de 30 – 20% depinde de modul în care te prezinți la interviu, atitudinea și motivația ta. Dacă ai avut ocazia să lucrezi într-un soft cunoscut pe piață, precum SAP, cu atât mai ușor te vei încadra în profilul căutat de către angajatori”, a încheiat Raluca Peneș.

Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, a fost înființată în anul 2000 și oferă o gamă completă de servicii de externalizare, de la salarizare, administrare de personal, analiză și raportare pentru management, recrutare, muncă temporară, până la consultanță în domeniu. La baza serviciilor Smartree stau platforme proprietare de soluții informatice integrate, dedicate managementului resurselor umane. Firma are în prezent birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Piteşti şi Timişoara.

Smartree procesează 450.000 de angajați anual și are peste 150 de clienți, în majoritate companii multinaționale, dar și companii cu capital integral românesc. Smartree beneficiază de experiența și competențele a peste 80 de specialiști în payroll, administrare de personal, recrutare și muncă temporară.

Smartree a devenit în 2007 partener unic în România al ADP Streamline (Automatic de procesare a datelor, Inc), cea mai mare companie de outsourcing din lume, gestionând, ca subcontractant, toate conturile de salarizare din România ale contractelor globale gestionate de ADP Streamline.

În 2010, pachetul majoritar de acţiuni (56%) ale companiei a fost cumpărat de fondul de investiţii Enterprise Investors, cea mai veche şi una dintre cele mai mari companii de private equity şi venture capital din Europa Centrală şi de Est.

Potrivit datelor Ministerului de Finanţe, Smartree România avea, la finele anului 2015, un număr de 870 de angajaţi care au contribuit la realizarea unei cifre de afaceri de 9,6 milioane euro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0