Societatea Civilă de Avocaţi “Bulboacă şi Asociaţii” înfiinţează Asociaţia Culturală “Matricea Românească”

Societatea Civilă de Avocaţi “Bulboacă şi Asociaţii” înfiinţează Asociaţia Culturală “Matricea Românească”

Societatea Civilă de Avocaţi “Bulboacă şi Asociaţii” a înfiinţat Asociaţia Culturală “Matricea Românească”, un proiect non-juridic menit să complementeze, în spaţiul socio-cultural autohton, serviciile juridice de înaltă ţinută şi pronunţată identitate, pe care Societatea le oferă clienţilor săi.

Gândită drept un pol de redescoperire şi de revalorizare a conştiinţei noastre naţionale, dar şi ca o punte către marea cultură europeană, Asociaţia Culturală “Matricea Românească” îşi propune, fără a se limita la, următoarele obiective:

  • promovarea identității culturale a României, a valorilor culturii românești, dar și a valorilor culturii universale;

  • promovarea spiritualității românești şi a valorilor creștin-ortodoxe;

  • promovarea interculturalității, a toleranței și a respectului față de celelalte culturi prezente în spațiul românesc;

  • protejarea, conservarea și susținerea moștenirii culturale românești, a patrimoniului cultural și istoric;

  • promovarea artei și a creatorilor români;

  • susținerea limbii române și a educației în limba română;

  • creșterea vizibilității culturii în spațiul public românesc;

  • educarea unor noi generații în spiritul iubirii față de cultura și de identitatea națională;

  • creșterea, susținerea și promovarea elitelor românești.

Asociaţia Culturală Matricea Românească este un proiect de suflet al Firmei noastre şi, concomitent, cadoul nostru pentru România cu un an şi jumătate înainte de Centenarul Marii Uniri. Nu este un proiect de CSR, ci mai degrabă un proiect de responsabilitate civică, în buna tradiţie ante-belică, atunci când avocaţii erau participanţi respectaţi la viaţa socio-culturală a României. Reamintesc că, în 1918, pe biroul avocatului orădean Aurel Lazăr, s-a semnat declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania, condiţia sine qua non a Unirii. După 10 ani de activitate a Firmei în spaţiul juridic şi public românesc, am ajuns să ne gândim, ca orice părinţi responsabili, la ceea ce lăsăm moştenire «copiilor», fie că vorbim despre creaţiile noastre juridice, antreprenoriale sau biologice. Prin Asociaţia Culturală «Matricea Românească» ne vom aduce umila contribuţie la schimbarea climatului pe care îl observăm cu toţii. Şi ce punct de plecare mai bun decât cultura?”, a declarat Adrian-Cătălin Bulboacă, Managing Partner “Bulboacă şi Asociaţii SCA”.

Un prim pas în realizarea obiectivelor strategice ale Asociaţiei a fost făcut în septembrie 2016, atunci când, sub egida “Bulboacă şi Asociaţii SCA”, a fost lansată platforma culturală online matricea.ro. În cele 6 luni de existenţă, platforma a coagulat în jurul său circa 94.000 de cititori şi 285.000 de vizite, performanţe la care au contribuit inclusiv avocaţii Firmei.

Le adresăm tuturor celor care ne receptează mesajul invitaţia de a se alătura proiectelor Asociaţiei Culturale «Matricea Românească».” a adăugat Adrian-Cătălin Bulboacă, Managing Partner “Bulboacă & Asociaţii”

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0