S&P a retrogradat ratingul Franţei

stire international

Standard & Poor’s a retrogradat ratingul Franţei cu o treaptă, la nivelul AA, cu perspectivă stabilă, din cauza îngrijorării privind perspectiva de creştere a economiei ţării.

Agenţia de evaluare financiară consideră că reformele guvernului de la Paris, precum cele în domeniul fiscalităţii şi al legislaţiei muncii, nu vor îmbunătăţi substanţial perspectivele de creştere economică, pe termen mediu. „Creşterea economică lentă limitează capacitatea guvernului de a consolida finanţele publice”, se arată în comunicatul S&P, citat de Mediafax. Totodată, şomajul ridicat afectează sprijinul populaţiei pentru noi măsuri structurale şi în domeniul politicii fiscale.

Perspectiva ratingului este stabilă, reflectând probabiltatea redusă ca S&P să îmbunătăţească sau să retrogradeze calificativul Franţei, în următorii doi ani.

Potrivit estimărilor FMI, Franţa va reuşi să evite recesiunea în acest an cu o creştere de 0,2%, iar anul viitor a doua mare economie a zonei euro va avansa cu 1%.

Comisia Europeană anticipează pentru acest an un avans al PIB de 0,2%, urmat de o creştere de 0,9% în 2014. Datoria publică a Franţei este aşteptată să urce la 96% din PIB până în 2015, de la 90,2% în 2012, când Hollande a devenit preşedinte.

Ministrul francez de Finanţe Pierre Moscovici a criticat măsura S&P, ca incorectă, şi a apărat politicile preşedintelui Francois Hollande, ca o încercare „masivă” de a însănătoşi economia Franţei.

Franţa a pierdut ratingul triplu A din partea Fitch Ratings în luna iulie, după ce Moody’s a retrogradat calificativul Aaa la Aa1 în noiembrie anul trecut.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0