SSIF Broker a intrat pe piaţa de brokeraj de asigurări

SSIF Broker a intrat pe piaţa de brokeraj de asigurări

SSIF BrokerSSIF Broker va oferi servicii de intermediere de asigurări, având calitatea de asistenţi în brokeraj ai Confident Broker de Asigurare. Serviciul a fost lansat luni, 15 februarie 2016.

În calitate de asistenţi în brokeraj, SSIF Broker va putea deţine şi prelucra documentele cu regim special, înainte de a le preda către brokerul de asigurare. Intermedierea asigurărilor se va putea face doar în agenţiile autorizate ale SSIF Broker, de către agenţii de servicii de intermediere financiară, care au obţinut autorizaţia ASF pentru a putea derula activităţi de brokeraj de asigurări.

“Este un moment important în istoria SSIF Broker SA, un punct de referinţă pentru evoluţia companiei şi pentru planurile viitoare de creştere şi dezvoltare. Intrarea SSIF Broker pe piaţa de asigurări a venit ca un pas firesc, după ce, în vara anului trecut am devenit acţionari majoritari ai Confident Broker de Asigurări şi, implicit, am devenit implicaţi şi interesaţi de acest segment de business. Sunt încrezător că în această formulă vom deveni un jucător important pe piaţa de asigurări din Cluj şi din oraşele în care suntem prezenţi”, a declarat Adrian Pop, director general al SSIF Broker SA.

Confident Broker de Asigurări este activ România din anul 2010, fiind înregistrat în registrul brokerilor ASF. Din vara anului 2015, SSIF Broker SA a devenit acţionar majoritar al companiei. Confident Broker de Asigurări are sediul central în Cluj şi alte 5 birouri în Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Suceava şi Braşov. Compania are peste 300 de clienţi corporate şi peste 10.000 de clienţi persoane fizice.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0