Există controverse în legătură cu activitatea viitoare a administratorilor de pensii, deşi statul ar fi în stare să abiliteze un administrator unic dacă nu va mai avea cine să se ocupe. De aceea mi se pare mai importantă decât pilonii în sine o discuţie privind modul de alocare. Sigur că totul ar trebui să fie privat, eficient, să nu existe hazard moral şi selecţie adversă, fiecare să cotizeze pentru el, însă statul are bani pe mână şi un prim pas este acela ca şi el să aibă o alocare la fel de transparentă precum administratorii privaţi. Primordial este de stabilit o corelaţie pe relaţia sursă-destinaţie şi estompate reglajele generate de erorile de gestionare din taxe şi impozite.
O astfel de iniţiativă nu mai poate fi amânată deoarece cel care a fost fondul unic de pensii a intrat în tranziţie cu un excedent de 700 milioane de dolari şi ar trebui văzut ce ordonanţe şi legi l-au secătuit, să se ajungă la punctul zero după audit şi apoi alocările să urmeze acelaşi tipic ca la fondurile de pensii private, cu menţiunea că acestea au un profil mult mai defensiv decât fondurile mutuale.
Aşadar, fondurile private de pensii au alocări foarte stricte şi la fel ar trebui să procedeze şi statul. Fondurile de pensii pot modela economia. Economisirea forţată sau consumul amânat, că aşa ceva e de fapt contribuţia la pensie, e necesar să urmărească activitatea productivă a viitorului pensionar. Cu cât statele-s mai mici şi cu cât deficitele şi plasamentele în titluri de stat sunt mai reduse este finanţată mai puţin politizarea economiei. Rămân mai mulţi bani pentru activităţi productive. Iată la nivel principial ceea ce merită pus pe tapet – indiferent de numărul de administratori şi de piloni – depolitizarea alocării resurselor.
COMMENTS