UNSAR: Daunalităţile necontrolate pe RCA pot genera riscuri sistemice

UNSAR: Daunalităţile necontrolate pe RCA pot genera riscuri sistemice

rechner mit autoPonderea asigurărilor RCA în totalul subscrierilor pe asigurări generale a fost de aproape 38% în 2013, ceea ce, în condiţiile unei daunalităţi necontrolate, poate genera riscuri sistemice, arată UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România într-o analiză asupra pieţei asigurărilor de tip RCAdin mai multe ţări europene.

Primele medii practicate în 2013 pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto din România au continuat să se menţină la un nivel scăzut, comparativ cu alte ţări. În acelaşi timp, indicatorii privind daunalitatea pe acest segment arată nevoia de consolidare a activităţii de subscriere pe segmentul RCA, astfel încât terţii păgubiţi să fie despăgubiţi conform legii”, avertizeză UNSAR, într-un comunicat de presă.

Potrivit UNSAR, în prima jumătate a anului 2014, primele subscrise pe RCA au crescut, reprezentând aproape jumătate din totalul asigurărilor generale vândute în România cu subscrieri cifrate la 1,39 miliarde lei (43,61% din piaţa de asigurări generale). Totodată, din punct de vedere al daunelor plătite, poliţele RCA au generat 40% din despăgubirile plătite pe linia asigurărilor generale în primele şase luni din 2014.

De asemenea, din punct de vedere al daunei medii achitate pe acest segment, în 2013, România se regăseşte printre ţările unde acest indicator se apropie de 1.400 Euro, ceea ce reprezintă o valoare medie între ţările analizate.

Frecvenţa daunelor a plasat ţara noastră printre cele cu un număr mare de daune, cu 6,88%, ceea ce se traduce prin faptul că, în medie, aproape 7 din 100 de maşini asigurate au provocat câte o daună.

Nivelul primei medii aferente clasei RCA în România s-a situat, în 2013, la 114 Euro. Prin comparaţie, acelaşi indicator a fost de 201 Euro în Croaţia, 141 Euro în Portugalia. Valori mai mici decât în România au fost înregistrate, însă, în Polonia (103 Euro) şi în Ungaria (65 Euro), arată analiza UNSAR.

Totuşi, în Italia, ţară comparabilă cu România din punct de vedere al nivelului despăgubirilor plătite în medie pentru vătămări corporale, prima medie s-a situat la valoarea de 436 Euro, în 2013.

Din punct de vedere al daunei medii consemnate pe piaţa RCA, aceasta şi-a menţinut tendinţa de creştere, de la 1.252 Euro în 2011, până la 1.385 Euro în 2013, majorarea fiind determinată de despăgubirile pentru vătămări corporale şi deces, care au ajuns, anul trecut, să deţină o pondere de 19,16% în totalul despăgubirilor plătite de asigurătorii români.

Totodată, frecvenţa daunelor RCA a oscilat, în ultimii 3 ani, în jurul valorii de 7%, ajungând, la finele lui 2013, la 6,88%. Comparativ cu alte ţări incluse în această analiză, procentul este unul destul de ridicat, fiind depăşit doar în Turcia (8,2%), Marea Britanie (10,1%) şi Cipru (12,1%).

Rata combinată a daunei a depăşit 130%

Indicatorul care măsoară cel mai bine profitabilitatea unui segment de asigurare şi anume rata combinată a daunei, a înregistrat cea mai ridicată valoare dintre toate ţările analizate, respectiv 130,8%. Rata combinată a daunei include alături de rata daunei şi rata cheltuielilor de achiziţie şi administrare aferente unei clase de asigurări.

Potrivit UNSAR, asigurătorii români au cheltuit 130,8 lei pentru fiecare 100 de lei subscrişi. De altfel, în majoritatea ţărilor incluse în analiză, indicatorul ratei combinate pe RCA a depăşit pragul de 100%, ceea ce subliniază lipsa de profitabilitate a acestui tip de asigurări (125,2% – Turcia, 116,7% – Letonia, 111,59% – Polonia, 104,6% – Cipru, 103,3% – Ungaria). Totuşi, au existat şi ţări unde rata combinată s-a situat sub 100%: 94,02% – Portugalia, 88,1% – Italia sau 74,7% – Croaţia.

UNSAR avertizeză că un nivel necontrolat al daunalităţii pe linia asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto generează turbulenţe semnificative pentru întregul sistem de asigurări, din cauza ponderei

importante pe care o deţin poliţele RCA în piaţa românească de profil.

La nivel de piaţă RCA, dauna medie plătită a urcat cu 16%, până la 6.894 de lei, de la 5.933 de lei în S1 2013. Valoarea despăgubirilor plătite a fost în creştere, ajungând la 1 miliard lei (+5%). De asemenea, despăgubirile pentru vătămări corporale şi deces reprezintă 27% din valoarea despăgubirilor totale plătite de asigurătorii RCA români în prima jumătate a acestui an (277,06 milioane lei), înregistrând o creştere cu 70% faţă de perioada similară din 2013. Mai mult de două treimi (70%) din despăgubirile plătite reprezintă daune morale (nepatrimoniale).

„Deşi asigurătorii şi-au eficientizat procesele de business în ultimii ani, costurile ridicate cu despăgubirile, în special cele legate de vătămarile corporale, arată că profitabilitatea pe segmentul RCA este departe de a fi atinsă şi este nevoie de eforturi susţinute din partea jucătorilor din piaţă pentru a aduce echilibrul pe acest segment de business”, concluzionează analiza UNSAR.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0