Veniturile Medicover și Synevo din România au ajuns la 89 milioane euro în primele nouă luni ale anului

Veniturile Medicover și Synevo din România au ajuns la 89 milioane euro în primele nouă luni ale anului

Medicover, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic listată la Bursa din Stockholm – NASDAQ Stockholm – a prezentat raportul interimar pentru primele nouă luni ale anului. Veniturile au crescut cu 25,3% față de perioada similară a anului anterior, ajungând la 614,7 milioane euro. În România Medicover este prezentă prin rețeaua de clinici medicale Medicover și laboratoarele și centrele de recoltare Synevo.

Performanta din cel de-al treilea trimestru a fost foarte puternică, dinamica din piețele pe care activăm fiind în continuare favorabilă pentru operațiunile noastre, cu o cerere susținută pentru servicii private de sănătate. Un punct forte pentru noi este reprezentat de diversitatea geografică, cea a tipurilor de clienți sau de modele de servicii care se completează reciproc”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO al Medicover.

Veniturile diviziei de Servicii Medicale au crescut în primele nouă luni ale anului cu 30,6%, până la 324,5 milioane de euro. Condițiile bune de pe piața muncii, combinate cu dezvoltarea economică susținută de pe piețele pe care activează Medicover, au dus la o creștere a numărului de abonați și a veniturilor din activități finanțate de angajatori. De asemenea, a crescut ponderea serviciilor medicale cu plată directă (Fee-For-Service), mai ales în Polonia și România.

Veniturile Diviziei de Servicii de Diagnostic au crescut cu 20% în primele nouă luni ale anului, ajungând la o valoare de 290,5 milioane de euro. Numărul total al testelor de laborator realizate în acest interval a crescut cu 9%, până la 79,9 milioane, creșterea fiind mai importantă pe piețele cu o pondere mare a serviciilor medicale cu plată directă. A crescut, de asemenea, ponderea testelor cu valoare superioară. De asemenea, au fost inaugurate 71 de centre de recoltare, rețeaua globală numărând în prezent 627 centre de recoltare.

În România veniturile au crescut în primele nouă luni cu 34,8% până la 89 milioane de euro. România aduce 14,4% din câștigurile totale Medicover. România este a treia piață ca pondere a veniturilor, după Polonia și Germania.

Veniturile diviziei de Serviciile Medicale din România au crescut puternic cu 65,8%, de la 26,6 milioane euro în primele nouă luni ale anului 2018, până la 44,1 milioane euro în prezent. Performanța a fost impulsionată de achizițiile realizate anul trecut, când compania a preluat Spitalul Pelican din Oradea, Centrul Medical Phoenix din zona Olteniei și Centrul Medical Academica din București.

Divizia de Servicii de Diagnostic din România a generat venituri de 44,9 milioane euro în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 13,9%. Evoluția a fost susținută de extinderea prezenței naționale.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0