Volksbank deschide o nouă sucursală în Bucureşti

piatabancara1

Chiar dacă vremurile nu sunt cele mai propice pentru afacerile băncilor, există şi jucători care încearcă o cât mai bună poziţionare pentru momentul în care economia va reveni la un ritm de creştere corespunzător. Astfel, Volksbank România continuă să-și consolideze rețeaua de unităţi prin deschiderea unei noi sucursale pe Calea Moşilor, în Bucureşti, la începulul lunii Noiembrie 2013.

Sucursala Carol se adresează atât clienţilor persoane fizice, cât şi persoanelor juridice, având ghişee de operaţiuni şi consiliere dedicate acestora. Situată pe Calea Moşilor nr. 264, noua unitate este deservită de 4 angajaţi şi are o suprafaţă de 116 metri pătraţi. Programul de lucru al sucursalei va fi între orele 9:00 – 17.30, de luni până vineri.

„Sucursala Carol este a doua unitate nou deschisă în acest an. Criteriile principale care stau la baza deschiderii unei noi locaţii sunt potenţialul economic al zonei şi numărul de locuitori. Analizăm în permanenţă oportunităţile şi căutăm să ne extindem în locurile cele mai accesibile oamenilor,” declară Alina Neagu, Director Direcţia Administrarea Reţelei.

Extinderea reţelei de sucursale a băncii va continua şi în perioda următoare cu deschiderea altor noi unităţi. În paralel, banca desfăşoară lucrări ample de modernizare a unităţilor existente, investiţiile fiind estimate la circa 10 milioane de euro.

Toate unităţile Volksbank oferă întreaga gamă de produse şi servicii a băncii destinate clienţilor persoane fizice şi juridice: credite în lei şi valută, deschideri de conturi curente şi de depozit, servicii de transfer monetar, depozite bancare, carduri, etc. Totodată, unităţile Volksbank dispun de un ghişeu de schimb valutar şi de un automat bancar pentru eliberarea de numerar din conturile de card (ATM).

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1