Bursa de Valori București a premiat performerii anului bursier 2021, un an record în privința valorii tranzacțiilor, a finanțărilor prin bursă și a capitalizării companiilor românești listate

Bursa de Valori București a premiat performerii anului bursier 2021, un an record în privința valorii tranzacțiilor, a finanțărilor prin bursă și a capitalizării companiilor românești listate

  • 17 premii au fost acordate companiilor prezente la bursă, intermediarilor, administratorilor de fonduri și de pensii, pentru performanțele pe care le-au înregistrat pe parcursul anului bursier 2021.
  • Piața de capital din România a consemnat în 2021 unul dintre cei mai buni ani din istorie și a înregistrat o serie de noi maxime la nivelul mai multorindicatori de dezvoltare.

 Bursa de Valori București(BVB) a acordat în cadrul ceremoniei BVB Awards organizată astăzi, 17 februarie, un număr de17 premii pentru rezultatele obținute în 2021 de cele mai performante companii listate, companii de brokeraj, fonduri de pensii private sau de investiții.Premierea performanțelor din 2021 are loc după ce Bursa românească a încheiat anul 2021 cu noi maxime, printre care un nou vârf pentrulichiditatea medie zilnică pentru toate tipurile de instrumente financiare(79,4 milioane lei), valoarea tranzacțiilor cu toate instrumentele financiare a depășit anul trecut pragul de 20 miliarde lei, iar capitalizarea companiilor locale listate pe ambele piețea atins cel mai înalt nivel din istorie, respectiv 160 miliarde lei. De asemenea, 23 de companii s-au listat la cota bursei în 2021 și au atras finanțări de 234 milioane euro, iar valoarea celor 45 de emisiuni de obligațiuni și titluri de stat listate anul trecut au depășit 1,8 miliarde euro.

După ce anul trecut numărul și valoarea finanțărilor derulate prin intermediul pieței de capital au fost capul de afiș în publicațiile de profil și nu numai, a venit momentul să premiem toate aceste performanțe. Aceste premii sunt unele simbolice, adevaratele premii au fost primite cu ocazia fiecărei listări, a fiecărui plasament privat de succes, a ofertelor publice,și au fost oferite direct de către toți cei care fac parte din acest ecosistem numit piață de capital. Îi felicit pe câștigători pentru tot ce au realizat în 2021 și sunt convins căîmpreună vom continua să susținem finanțarea economiei și a companiilor românești,” a declarat Radu Hanga, Președinteșe Bursei de Valori București.

„Premiile pe care le acordăm astăzi sunt o recunoaștere a performanțelor obținute într-un an în care noutatea, inovația și schimbarea au fost la ordinea zilei. Am încheiat anul 2021 cu mai multe companii la cota bursei, noi instrumente financiare disponibile investitorilor, mai mulți investitori de retail și o mai mare deschidere a populației față de investițiile la bursă. Ne menținemobiectivul de a crește lichiditatea și de crește reprezentativitatea bursei în economie. Avem premise foarte bune și ne bazăm pe un interes ridicat al companiilor pentru finanțarea prin bursă,” a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

Dintre cele 17 premii, unul a fost stabilit prin votul publicului în perioada 1 – 13 februarie pentru Cel mai apreciat jurnalist pe piața de capital în 2021. În cadrul acestei ediții a fost acordat, pentru a doua oară deja, premiul pentru Cea mai bună comunicare cu jurnaliștii a unui emitent în 2021, premiu stabilit de un juriu format din jurnaliștii care acoperă domeniul pieței de capital, pe baza experienței și interacțiunii lor cu companiile listate.

Cele 17 premii acordate pentru performanțele consemnate în anul 2021 sunt:

Nr. Categorie Câștigător
1. Cea mai mare ofertă publică inițială primară a unei companii antreprenoriale în 2021 Aquila Part Prod Com
2. Cea mai tranzacționată acțiune pe piața principală a BVB în 2021 Banca Transilvania
3. Cea mai tranzacționată acțiune pe piața AeRO în 2021 Safetech Innovations
4. Cel mai mare randament pentru investitori al unei companii din BET-XT în 2021 BRK Financial Group
5. Emitentul cu cea mai mare creștere a lichidității în 2021 TeraPlast
6. Brokerul anului 2021 Swiss Capital
7. Cel mai activ intermediar pentru creșterea lichidității în 2021 BRK Financial Group
8. Intermediarul companiilor antreprenoriale pe piata AeRO în 2021 TradeVille
9. Cel mai activ intermediar pe ambele piețe ale BVB în 2021 BT Capital Partners
10. Premiu pentru inovație pe piața de capital în 2021 Autonom Services
11. Premiul pentru implementarea și promovarea finanțărilor verzi pe piața de capital in 2021 Raiffeisen Bank
12. Premiul pentru implementarea și promovarea finanțărilor verzi pe piața de capital in 2021 BCR
13. Cel mai performant fond de pensii private Pilon II Generali Pensii
14. Cel mai performant fond de pensii private Pilon III Allianz-Tiriac Pensii Private
15. Cel mai performant fond de investiții local în 2021 OTP Asset Management
16. Cel mai apreciat jurnalist pe piața de capital în 2021. Votul publicului Liviu Popescu, Ziarul Financiar
17. Cea mai bună comunicare cu jurnaliștii a unui emitent în 2021. Premiul presei financiare TeraPlast

Pentru a respecta reglementările privind limitarea efectelor pandemiei de COVID-19, ceremonia de premiere din acest an a fost organizată într-un cadru restrâns. Evenimentul  a avut loc la sediul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, care a găzduit la începutul secolului trecut sediul Bursei de la București.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0