AGRICOLA Bacău, vânzări în creştere la carne de pasăre şi salamuri crud-uscate

AGRICOLA Bacău, vânzări în creştere la carne de pasăre şi salamuri crud-uscate

Vânzările de carne de pasăre ale companiei AGRICOLA Bacău au totalizat anul trecut peste patruzeci de mii de tone, cu 7,3% mai mult faţă de acum doi ani, ca volum şi cu 6% mai mult ca valoare, în condiţiile unei uşoare diminuări a preţului mediu.

Performanţa economică a companiei a fost, în anul 2016, rezultatul unei execuţii bune în operaţional, iar revenirea preţurilor principalelor resurse la niveluri rezonabile a ajutat la rândul său. Toate acestea, în condiţiile unei diminuări a preţului mediu cu câteva procente pe piaţa internă a cărnii de pasăre, care urmează trendul european. Vânzările AGRICOLA de carne de pui au crescut faţă de anul precedent. De altfel, noi încă din perioada crizei am avut afaceri mai mari în fiecare an, odată cu lansarea strategiei de diferenţiere şi creştere. Am investit în echipă şi asta s-a văzut şi în vânzări. Avem un brand puternic şi campanii de promovare inspirate, care ne-au ajutat să creştem”, a declarat Grigore Horoi, preşedintele AGRICOLA.

Cifra de afaceri înregistrată de Agricola Internaţional SA Bacău în 2016 este de aproape 386,761 mil. lei, faţă de 365,932 milioane lei în 2015. Grupul de firme AGRICOLA a înregistrat în 2016 o cifră totală de afaceri de 677,015 milioane lei, cu 3% mai mare decât cea înregistrată anul precedent (657,370 milioane lei).

AGRICOLA a înregistrat creşteri şi la celelalte categorii de produse. Astfel, la categoria mezeluri (salamurile crud-uscate şi preparatele fiert-afumate obţinute la Salbac SA, companie din cadrul Grupului de firme Agricola), cifra de afaceri a fost de 121,752 milioane lei, cu 6,7% mai mare decât în 2015.

De remarcat sunt rezultatele obţinute de salamurile crud-uscate AGRICOLA pentru al optulea an consecutiv, care au înregistrat anul trecut o creştere valorică a vânzărilor de 18,46%, respectiv o creştere de 17,37% în volume.

Ne consolidăm poziţia de lideri de piaţă în România la grupa salamurilor crud-uscate. Brandul AGRICOLA este lider pe segmentul de crude uscate şi lider detaşat pentru cel mai cunoscut produs premium din Romania: Salamul de Sibiu, în total segment Salam de Sibiu comercializat pe piaţa internă”, a declarat Grigore Horoi.

Europrod SA, compania din Grupul de firme Agricola ce comercializează semipreparate şi produse tip ready-meal, a înregistrat în 2016 faţă de anul precedent vânzări mai mari cu cu aproape 19%, în condiţiile unei creşteri a volumelor comercializate de 16%.

Şi în această categorie ne-am remarcat, în special prin lansarea produselor Nuggets si Strips din piept de pui fara E-uri şi a produselor noi picante”, a precizat preşedintele AGRICOLA.

La ouă consum, produse la Avicola Lumina Constanţa, s-a înregistrat o creştere cu 10% a cifrei de afaceri în 2016 (63,784 milioane ouă vândute).

Pentru 2017 ne propunem să ducem mai departe cele două produse etalon ale companiei: Salamul de Sibiu şi Puiul Fericit. Anticipez că vom menţine trendul de creştere, per ansamblu, cu o rată estimată la 5% faţă de 2016. În acest an, bugetul de investiţii la nivelul Grupului este de aproximativ 6 milioane de euro şi vizează business-urile carne pasăre, semipreparate şi mezeluri”, a încheiat preşedintele Grigore Horoi.

 

Autor: Diana Dăscălescu

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0