Allianz, cea mai mare companie de asigurări din Europa, a făcut profit de 10,8 miliarde euro în 2016

Allianz, cea mai mare companie de asigurări din Europa, a făcut profit de 10,8 miliarde euro în 2016

Allianz, cea mai mare companie de asigurări din Europa, după valoarea de piaţă, a făcut publice rezultatele financiare înregistrate în cel de-al patrulea trimestru al anului trecut şi respectiv pe cele de la finele anului financiar recent încheiat:
În 2016, profitul operaţional al companiei a fost în creştere cu 0,9%, ajungând la 10,8 miliarde euro, aproape de linia superioară a obiectivului planificat. E un semn că se poate face profit şi în această ramură de activitate! Veniturile agregate (Asigurări Generale, Asigurări de Viaţă şi Sănătate, Administrarea Activelor) au ajuns la 122,2 miliarde euro, în uşoară scădere faţă de anul trecut, cu 2,2%. Rata de solvabilitate, conform Solvency II a urcat la 218%, la 31 decembrie 2016, faţă de 200% anul trecut.
Consiliul Director a propus creşterea dividendelor până la 7,60 euro per acţiune de la 7,30 euro per acţiune în anul anterior.
Allianz lansează un program de răscumpărare a acţiunilor proprii în valoare de până la 3 miliarde euro în vederea menţinerii solvabilităţii, conform Solvency II, la valoarea de peste 160 de procente.
Compania şi-a propus să obţină în anul 2017 un profit operaţional de 10,8 miliarde euro.
În ceea ce priveşte rezultatele înregistrate în ultimul trimestru al anului 2016, profitul operaţional a marcat o creştere cu 9,3% faţă de anul trecut, până la 2,8 miliarde euro. Veniturile nete atribuibile acţionarilor au crescut până la 1,7 miliarde euro, cu 23% faţă de anul trecut. Rata combinată s-a îmbunătăţit la 94% faţă de 96,2%, valoare înregistrată anul trecut.

Rezultatele pe linii de business, la finele anului 2016
Segmentul asigurărilor de viaţă şi sănătate a înregistrat cea mai dinamică creştere în privinţa profitului operaţional, cu 9,3%, până la 4,1 miliarde euro, motorul de creştere fiind îmbunătăţirea rezultatului investiţional.
Refocusarea către produsele cu componenta investiţională s-a reflectat în creşterea vânzărilor new business până la 1,4 miliarde euro, cu 21,7% faţă de anul precendent.
Segmentul asigurărilor generale a inregistat o scădere cu 4,2% a rezultatului operaţional.
În 2016, veniturile au stagnat la 51,5 miliarde euro (51,6: 2016). Profitul operaţional pentru 2016 s-a redus cu 4,2% la 5,4 miliarde euro faţă de 2015, ca urmare a nivelului mai scăzut al veniturilor din investiţii. Rata combinată pentru tot anul s-a îmbunătăţit cu 0,3 puncte procentuale, ajungând la 94,3 %, datorat, parţial, numărului scăzut de daune cauzate de catastrofe naturale.
“2016 a fost un an plin de surprize, nu toate binevenite, care au reconfigurat multe dintre previziunile noastre, alimentate de nesiguranţă geopolitică şi volatilitatea pieţelor, astfel că, ceea ce se va întâmpla în 2017, va fi dificil de anticipat. Cu toate acestea, suntem destul de încrezători să ridicăm marjă de profit aşteptat. Grupul îşi propune să obţină, în 2017, un profit operaţional de 10,8 miliarde euro, plus sau minus 500 milioane euro, excluzând evenimentele neprevăzute, crizele, sau catastrofele naturale” a declarat Oliver Bäte.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0