Companiile strategice nu ar trebui 
lăsate să intre în faliment

Companiile strategice nu ar trebui 
lăsate să intre în faliment

Mihai Săndoiu

După o experiență de 15 ani ca practician în insolvență, Nicoleta Munteanu remarcă faptul că sistemul economic românesc se înscrie pe coordonatele sistemelor economice de piață, în sensul în care, prin intermediul insolvenței, acele companii neperformante, ori sunt eliminate de pe piață prin faliment, ori revin în circuitul economic ca entități performante după implementarea cu succes a unor planuri de reorganizare eficiente. Pe de altă parte,  piața insolvenței s-a dezvoltat și a trecut la un alt nivel, concentrându-se pe acele companii foarte importante pentru economie, companii pe care Nicoleta Munteanu le consideră companii strategice și a căror reîntoarcere în circuitul economic este imperativă. Una dintre aceste entități a fost Hidroelectrica, cea mai mare provocare din carieră, care i-a oferit oportunitatea de a înțelege insolvența și dintr-o altă dimensiune decât cea pur juridică, respectiv dimensiunea de interes strategic și de siguranță națională.

 



Cum a fost anul 2017 pentru EURO INSOL companie care ne-a obișnuit cu soluționări de clasă în ceea ce privește firmele preluate în administrare specială? Ce plusuri și minusuri sunt de punctat? Dar pentru industria în care activați?

Ca să răspund la întrebarea dvs., în ceea ce privește imaginea de ansamblu asupra indus­triei în care activez, imediat după ce a intrat în vigoare Legea nr. 85/2014, am asistat la o scădere a numărului de insolvențe în rândul companiilor mici și foarte mici. În același timp, am asistat la o creștere a numărului de insolvențe a unor companii mari, puternice, cu un cuvânt greu de spus în sistemul economic, începând cu HIDROELECTRICA și termi­nând, spre exemplu, cu ELCEN și RADET.  Acest tip de insolvențe, în special Hidro­electrica, mi-au captat atenția și au deschis perspectiva de înțelegere a importanței aces­tora, în sensul în care aceste entități pur și simplu nu puteau falimenta datorită importanței lor deosebite. Eu, personal, am denumit aceste insolvențe „strategice” și în cadrul tezei mele de doctorat, am avut oportunitatea de a face propuneri, inclusiv de lege ferenda pentru gestionarea acestui tip de insolvențe. Am observat, de-a lungul timpului, și alte fenomene interesante asociate cauzelor insolvenței. Spre exemplu, ea poate să apară și din motive obiective, independente de voința debitorului, datorită anumitor contexte eco­nomice, politice, sociale sau regle­mentative care pot să-l conducă pe acesta spre insolvență, chiar dacă managementul practicat este unul eficient.

În literatura de specialitate, acest debitor este denumit debitor de bună credință, tocmai pentru a scoate în evidență rolul pe care contextul economico-financiar îl poate avea în generarea unei eventuale insolvențe. De asemenea, un alt fenomen cu care m-am confruntat în ultima perioadă îl prezintă „efectul de domino”,  adică acea situație în care un debitor care intră în insolvență îi poate atrage automat și pe creditorii săi în procedura insolvenței și care,  în realitate, nu au nicio vină. Pentru Euro Insol anul 2017 a fost la fel de interesant ca și anii trecuți, în sensul în care portofoliul s-a mărit cu noi companii, unele dintre ele, și vreau să întăresc această idee, activând chiar în domenii strategice, de mare interes pentru economia națională. Cum acest domeniu mă interesează de ceva vreme, am propus, de asemenea, în teza de care am amintit, elementele constitutive ale unui management al insolvenței strategice care, în opinia mea, pot eficientiza foarte mult activitatea practicienilor în insolvență. Trebuie adăugat faptul că în tabloul general al domeniului în care activez, numai anul trecut au fost deschise proceduri de insolvență care acumulau în total 73.000 de salariați, deci o parte semnificativă din economia românească a fost afectată de insolvență. Remarc faptul că, încet, încet, agenții economici au început să înțeleagă avantajul insolvenței, astfel încât activitatea curentă a societății să se realizeze fără presiunea creditorilor, care pot întreprinde tot felul de măsuri executorii pentru recu­perarea creanțelor.

 

Credeți că economia României ar fi arătat altfel dacă am fi avut o lege a insolvenței să spunem cu 20 de ani în urmă?

Îmi aduc aminte că am devenit practician în insolvență în 2005, dar am practicat ca avo­cat de business, specialitatea insolvență, încă din anul 2002. Din acest punct de vedere, am prins cele trei mari reforme ale insolvenței din România, în sensul că am activat ca practician aplicând Legea nr. 64/1995, Legea nr. 85/2006 și Legea nr. 85 /2014. Consider că evoluția reglementării în domeniu a fost una ascen­dentă, actuala lege fiind superioară celorlalte, cu toate că mai sunt unele aspecte de îm­bu­nătățit. Apreciez faptul că legislația noastră actuală este compatibilă, iar în anumite aspecte ale ei superioară cadrului economic și legis­lativ european în care activăm. Cu alte cuvinte, noi am avut prevederi legate de pro­cedura insolvenței încă din anul 1995, la nici mai mult de 5 ani de la trecerea de la o eco­nomie centra­lizată la o economie de piață. Să nu uităm că și în perioada economiei centra­lizate existau pre­vederi legislative și mă refer aici la Codul Comer­cial din 1887. Ca o con­cluzie, economia României nu arată așa cum arată din cauza cadrului legislativ privind in­sol­vența. Altele au fost și sunt cauzele care au determinat direcția spre care s-a îndreptat și se îndreaptă economia României. Din practica noastră, o cauză întâl­nită frecvent atunci când gestionăm insolvențe este managementul de­fec­tuos la care aș adău­ga, iar aceasta este o opinie pur personală, o lip­să acută de manageri profesioniști. Din punctul meu de vedere, ex­plicația este simplă. În momentul în care, decidentul politic a per­mis numirea pe criterii politice în funcții teh­nice de management și nu a statuat clar ce funcții publice sunt politice și ce funcții pu­blice sunt tehnice (așa cum se întâmplă în statele civi­lizate), era firesc să ajungem la un man­agement defectuos. Pe de altă parte, este foarte greu să analizăm acum oportunitatea marilor privatizări care s-au realizat după evenimentele din decembrie 1989. Afirm asta pentru că foarte mulți specia­liști, analiști eco­nomici le-au considerat total ineficiente. În prezent, acestea repre­zintă o pagină în istoria noastră eco­no­mică. O cauză viabilă a ceea ce reprezintă eco­nomia româ­nească astăzi, con­sider că este consecința de­selor modificări legis­lative și a lipsei viziunii pe termen lung, ele­mente esen­țiale în construirea unei politici economice.

 

Astăzi avem această viziune pe termen lung?

Dacă ne referim la insolvență, o avem cu si­guranță. Avem un corp profesional bine struc­turat, avem o cooperare internațională cu practicienii din alte țări, avem inițiative apreciate la nivelul UE în domeniul nostru. În ceea ce privește economia, mă abțin de la a da un răspuns. Ceea ce observ din perspectiva domeniului meu de expertiză, așa cum am arătat, este faptul că în sistemul economic românesc mari companii cu impact deosebit asupra echilibrului economic ajung în in­solvență sau, în opinia mea, sunt aproape de insolvență. Acest gen de companii necesită o abordare multidimensională, complexă, stra­tegică, astfel încât dimensiunile economică și reglementativă să fie completate cu dimen­siunile: managerială, de interes strategic și de securitate națională, în speță, securitate eco­nomică. Aici sunt foarte multe lucruri de discutat și cred că suntem la început. O anumită sensibilitate a demersului, depășirea instru­mentelor economiei de piața, face ca această abordare multidimensională să fie tratată cu o anumită reținere. În realitate, trebuie să înțe­legem repede că anumite com­panii, a căror dis­pariție ar putea afecta echi­librul economic și ar putea vulnerabiliza po­ziția statului prin faptul că ar aduce atingere interesului național și a celui de securitate, trebuie tratate altfel. Aceste companii, din punctul meu de vedere, nu pot falimenta pentru că efectul acestui faliment depășește dimen­siunea economică și poate viza dimensiunea de securitate a statului. Sub nicio formă nu mă refer aici la ajutoare de stat. Să ne imaginăm situația de la Hidro­electrica. Dacă în următorii cinci ani Hidroelectrica ajunge iar în in­solvență, conform legislației actuale, nu se mai poate reorganiza, ci intră direct în faliment. Cum ar putea Hidroelectrica să intre în fali­ment? Cine ar putea calcula efectele asupra sistemului eco­nomic național?

 

Asta înseamnă o schimbare a punctului central al practicianului în insolvență, diversificarea ariei de cunoaștere a domeniului de activitate a companiilor?

O întrebare foarte bună. Practic, noi învățăm de la fiecare debitor businessul în care activează. Experiența noastră se îmbunătățește continuu. În acest moment, vreau să remarc faptul că cei 2.800 de practicieni în insolvență cu drept de liberă practică administrează peste 26.000 de companii diferite, cu alte cuvinte avem de unde învăța. Personal, cei 16 ani de practică și, de ce să nu recunosc, marea opor­tunitate de a lucra în dosarul Hidroelectrica, m-a determinat să propun colegilor mei conceptul de insolvență strategică, să atrag atenția asupra companiilor de interes național, să arăt că de­mersul reglementativ poate fi îmbunătățit, în opinia mea, printr-o dispoziție specială care să permită obligatoriu reorganizarea și să dea posibilitatea statului, prin instituțiile sale (am propus în cercetare CSAT) să intervină în decizia de a declanșa insolvențe pentru aceste companii. Am propus, de asemenea, includerea unei dimensiuni manageriale în procedura insolvenței. În opinia mea, un practician în insolvență este în primul rând un manager care trebuie să se implice direct, pe toate nivelele de management ale companiei pe care o adminis­trează în procedură.

 

Nu este cam disproporționat numărul insolvențelor cu numărul practicienilor în insolvență, cam 1 la 100?

Din păcate, acesta este corpul profesional care activează în domeniu. Nu știu dacă cei 2.800 de practicieni activi care gestionează do­sarele din România, sunt mulți sau puțini dar, în ceea ce privește complexitatea muncii noastre, mi-aș dori să fie mult mai implicați în reorganizări, pentru a crește numărul și cali­tatea acestora. Falimentul este o procedură sim­plă, în sensul în care vinzi active și distribui ce ai obținut către creditori. Să reorganizezi companii, este mult mai dificil. Presupune să ai în spatele tău o echipă de oameni puternici, o echipă de oameni dedicați care, pe lângă faptul că aplică ad literam procedura, au cunoștințe manageriale, în special în domeniul crizelor și al situațiilor de risc, fac față ris­curilor, schimbărilor și au capacitatea să schim­be mentalitățile sistemului de mana­ge­ment pe care îl administrează în timpul procedurii. Cred cu tărie că dimensiunea ma­na­gerială va juca un rol important în eficien­tizarea insolvenței și reintroducerea în circuitul economic a debitorului.

 

Cum credeți că îi veți convinge pe actualii studenți să vină pe partea aceasta, a insolvenței?

Nu o să vă vină să credeți, dar insolvența este un subiect la modă, este așa „o chestie cool” văzută din afară. Am interacționat cu studenții în perioada studiilor doctorale, fiind asistent de cercetare, perioadă în care am susținut seminare, la disciplina „Management organizațional” studenților de la specializarea drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Am avut ocazia să întâlnesc studenți foarte bine pregătiți, inte­resați de problematica insolvenței, asta și datorită faptului că insolvența interferează cu penalul sau penalul interferează cu insolvența. Pe de altă parte, foarte mulți dintre ei asociază insolvența cu falimentul. În momentul în care le explici că insolvența este un rău necesar într-o economie, deoarece efectul ei este acela de a curăța economia de acei debitori care nu sunt capabili să respecte regulile jocului și să permită antreprenorilor să se manifeste liber pe piața economică, am observat un interes și mai mare în rândul lor. Studenții la drept sunt foarte atrași de insolvență și pentru faptul că au auzit că se câștigă foarte bine. Într-adevăr prac­ticienii în insolvență câștigă bine, dar, pe de altă parte, muncesc și foarte mult. Este o profesie foarte frumoasă care îți oferă multă autoritate dar, în același timp și respon­sa­bi­litate. În momentul în care reușești să constru­iești un echilibru între responsabilitate și profesionalism sunt convinsă  că ai găsit cheia succesului.

 

Sunteți o companie cu renume în domeniul insolvenței și reorganizării. Cum vă selectați clienții?

De cele mai multe ori clienții vin la noi, probabil datorită rezultatelor obținute în timp și a imaginii pe care o avem în piață. La nivelul managementului, ne-am concentrat foarte mult pe reorganizări  deoarece pentru noi este foarte important să ajutăm debitorul să se reîntoarcă în circuitul economic. Aceasta este cea mai frumoasă parte pe care ți-o oferă profesia: să te implici total și să vezi că „acel copil al tău care era repetent, ajunge să fie premiant”. PLAFAR a fost primul meu copil, prima companie cu capital de stat, unde am depus toate eforturile să plătim întreaga masă credală la valoarea nominală din tabelul de creanțe și, bineînțeles, să redăm economiei o companie profitabilă. A fost și pentru noi, practicienii, o premieră. După ce PLAFAR a ieșit din procedura insolvenței, în portofoliul nostru a intrat o companie foarte mare, o companie, din punctul meu de vedere, strategică, HIDRO­ELEC­TRICA. De la flori de câmp la energie este o cale lungă! Dar ne-am adaptat imediat situației, ne-am implicat total la nivelul mana­ge­mentului, am reorganizat eficient compania, am reușit să plătim toate datoriile și să redăm economiei României cea mai profitabilă companie din țară și una din cele mai pro­fitabile din Sud-Estul Europei. După mo­mentul în care HIDROELECTRICA a ieșit din procedura reorganizării judiciare, cu rezultate remarcabile, la o perioadă foarte scurtă de timp, înțelegând adevărata „filosofie” a insol­venței, alte trei mari companii din energie au intrat în procedură. Și mă refer la ELCEN, RADET și HIDROSERV. În opinia mea, acestea, la fel ca HIDRO­ELECTRICA, sunt, sau ar trebui considerate, companii strategice. Nu cunoaștem, încă, modul cum se va fina­liza procedura, dacă reorga­nizarea va fi la fel de eficientă ca la Hidroelectrica dar, pentru mine, un lucru este clar: aceste companii nu pot intra în faliment. Din acest punct de vedere cred cu tărie că a sosit momentul să cons­truim noi reglementări pentru acest gen de companii pentru a le putea proteja mai bine. Teoretico-conceptual, prin demersul meu de cercetare științifică, pro­blemele au fost clarificate. Rămâne ca factorul decizional politic statal să se aplece cu responsabilitate asupra acestor companii prin măsuri strategice, astfel încât o eventuală intrare în insolvență a acestora să nu destabilizeze, prin efecte, sistemul economic național.

 

Din ce domenii de activitate vin acum către dvs. cele mai multe insolvențe?

A fost o surpriză pentru mine să constat în ultimii ani că industria farmaceutică a fost afectată, multe companii intrând în insolvență. Compania noastră, în acest moment, gestionează reorganizări în acest domeniu. La fel în sectorul energetic. În ultimul timp, nici companiile de telecomunicații nu au scăpat. Spre exemplu, anul trecut ne-am mărit portofoliul cu o companie din acest sector. Piața de real estate, pe de altă parte,  a stagnat.  Marile proiecte rezidențiale, a căror procedură a fost deschisă cu câțiva ani în urmă, au reușit sau sunt în faza de a finaliza valorificarea activelor.

 

Companiile strategice sunt într-un fel companii dependente de stat?

Nu. Companiile strategice, din punctul meu de vedere, sunt foarte importante pentru asigurarea echilibrului sistemului economic național. Odată cu reglementarea clară a ajutoarelor de stat, nu mai putem vorbi de o dependență a acestora față de stat. Eu aș sublinia faptul că aceste companii strategice fac parte din infrastructura critică a statului, sunt de interes strategic și au un rol important în asigurarea securității economice a statului. De aceea, din punctul meu de vedere, abordarea statului față de acestea trebuie făcută cu responsabilitate și patriotism. Pe de altă parte, în sistemul companiilor strategice, eu am introdus și companiile private care nu au nicio legătură cu statul. Pentru toate aceste companii, indiferent dacă sunt de stat sau private, este nevoie de o reglementare specială.

 

Asta înseamnă o relație între UNPIR și Comisiile de profil din Camera Deputaților și  din Senat?

Dacă ținem cont de faptul că Parlamentul este forul legislativ, iar UNPIR este corpul nostru profesional, putem vorbi de o relație în acest sens. Însă, în opinia mea, statul ar trebui să concentreze autoritatea unor asemenea demersuri la nivelul CSAT-ului, deoarece, vorbim de interese strategice și de interese de securitatea națională. În propunerile  de lege ferenda promovate în teza de doctorat, am argumentat de ce, în opinia mea,  CSAT-ul este cel mai îndreptățit să gestioneze acest demers.

 

Cum vedeți anul 2018?

Din prognoze s-a avansat ideea că insolvențele din primele două luni ale anului 2018 vor crește cu 4-6%. Știți cu cât au crescut? Cu aproape 47% față de anul trecut. Am asistat la un val masiv de insolvențe în primele 2 luni ale anului, iar trendul va fi crescător, poate și pentru faptul că s-a înțeles că insolvența nu este o sperietoare, ci un instrument necesar pentru acele companii care merită să rămână în circuitul economic, iar în perioada de reorganizare pot să devină profi­tabile, viabile și performante. Din 600.000 de companii existente, undeva la 16.000 sunt importante pentru sistemul eco­nomic național. Dintre acestea, aproximativ 3-4.000 bene­ficiază deja de procedura insol­venței, altele fiind aproape de insolvență.  Procedura insol­venței nu mai este o sperietoare, ci un instrument, de avarie ce-i drept, prin care se pot face corecții supli­mentare agenților eco­nomici debitori, pentru a le eficientiza activi­tatea sau pentru a-i înlătura, acolo unde este cazul, din sistemul economic. Din acest punct de vedere, numărul insol­vențelor va crește.

COMMENTS

Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats