Dacă tot dorim transparenţă haideţi să o şi obţinem

Dacă tot dorim transparenţă haideţi să o şi obţinem

România este plină de speţe importante pentru care se doreşte tragerea la răspundere a celor aflaţi la conducerea instituţiilor statului. Este un prilej bun să observăm că există situaţii în care, deşi speţa e invocată foarte clar, sunt persoane ce refuză să dialogheze, dar şi împrejurări în care, cu toate că demnitarilor nu li s-a stabilit limpede tema de discuţie, ei îşi manifestă disponibilitatea să răspundă.

Totuşi, în condiţiile în care transparenţa este – aşa cum a subliniat preşedintele Iohannis – foarte importantă, e indicat să fie trataţi toţi la fel. Adică, să se enunţe limpede problemele ce se doresc a fi discutate, pentru a se vedea mai clar că unele persoane publice acceptă să răspundă şi altele nu.

Deci, o dovadă de transparenţă este evocarea foarte clară a subiectului de discuţie în toate cazurile şi neabaterea de la acesta. Asta pentru a nu se ajunge din nou în secvenţa în care să fim consideraţi ţara cu cei mai înalţi pitici.

În fine, legislaţia românească permite foarte multe lucruri, fiindcă nu conţine o noţiune extrem de simplă denumită izomorfism. După translatarea unor elemente dintr-un anumit domeniu în altul, să zicem din cel juridic în cel legislativ, când se procedează invers, se observă că nu se mai ajunge tot acolo, ceea ce vădeşte o dicrepanţă între principiile juridice şi felul în care e elaborată legislaţia.

Şi, într-adevăr, din punct de vedere juridic se pare că nu-i nicio problemă, n-are cum să fie cineva tras la răspundere, ci doar sub aspectul transparenţei. Cu alte cuvinte, legal se poate justifica orice, însă nu înseamnă şi că legislativul are credibilitate.

Iată de ce atitudinea reprezentanţilor instituţiilor statului trebuie să aibă în vedere nu litera legii, uşor de alterat, ci spiritul ei. E importantă atitudinea în faţa legii a reprezentanţilor statului. Această atitudine face diferenţa între cei ce înţeleg spiritul legii şi aceia ce doar se prevalează de litera ei. Asta fără a ma aduce în discuţie aici argumente legate de imunitatea preşedintelui şi a parlamentarilor, de modul în care funcţionează referendumul, ce favorizează abuzurile săvârşite de reprezentanţii instituţiilor statului.

Desigur, e binecunoscută expresia tabula rasa şi chiar se poate recurge la ea, dar abia după ce principiile sunt corect aplicate, când cei ce o fac au un cod de conduită de care solicită să ţină cont şi ceilalţi.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0