Erste Group raportează un profit net de 732 mil. EUR în primul semestru

„Suntem foarte mulțumiți de profitul net de 732 milioane de euro obținut în prima jumătate a acestui an. Este un rezultat bun ce se bazează pe performanța mai multor indicatori cheie, precum venitul operațional, cheltuielile administrative, costurile de risc, capitalizarea și lichiditatea. Desigur, există întotdeauna loc pentru o creștere a performanței, iar noi ne îndreptăm în direcția cea bună”, a spus Andreas Treichl, CEO Erste Group Bank AG.
„Creșterea economică solidă din regiunea Europei Centrale şi de Est, care se menține la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, se reflectă și în volumul creditelor contractate de clienții noștri, care a crescut cu peste 7 procente față de același interval al anului trecut, până la 155,3 miliarde de euro. Cu toate acestea, creșterea cu 8% a depozitelor clienților noștri, până la 169,7 miliarde de euro, este un motiv de îngrijorare în contextul în care mediul este în continuare marcat de dobânzi reduse. Depozitele nu mai sunt fundamentul pe care clienții noștri își pot clădi bunăstarea financiară. Una dintre principalele noastre misiuni în anii următori va fi să dezvoltăm produse de investiții atractive și adecvate profilului de risc al clienților”, a continuat Treichl.
„În condițiile actuale, suntem încrezători că ne vom atinge obiectivele stabilite pentru 2019, anul în care aniversăm 200 de ani de activitate: să creștem veniturile mai mult decât cheltuielile, să menținem reduse costurile de risc, și să atingem o rentabilitate solidă a capitalului propriu de peste 11 procente.”

Venitul net din dobânzi a crescut – în principal în Republica Cehă, dar și în alte piețe principale – la 2.329,7 mil. euro (S1 2018: 2.213,8 mil. euro). Venitul net din taxe și comisioane a crescut la 980,4 mil. EUR (959,3 mil. euro), susținut în principal de veniturile din serviciile de plăți și creditare. În timp ce venitul net din tranzacționare a crescut semnificativ la 310,1 mil. euro (11,9 mil. euro), indicatorul câștiguri/pierderi aferente activelor financiare măsurate la valoarea justă prin contul de profit și pierdere a scăzut la -140,1 mil. EUR (66,6 mil. euro), evoluția celor doi indicatori fiind determinată de efectele de evaluare. Venitul operațional a crescut la 3.592,9 mil. euro (+6,5%; 3.374,1 mil. euro). Creșterea cheltuielilor administrative generale până la 2.146,0 mil.
euro (+3,3%; 2.076,5 mil. euro) s-a datorat în principal unor cheltuieli de personal mai mari, în valoare de 1.255,9 mil. euro (+3,2%; 1.216,7 mil. euro). Indicatorul „alte cheltuieli administrative” include aproape toate contribuțiile pentru schemele de garantare a depozitelor estimate pentru 2019, în valoare totală de 92,9 mil. euro (80,2 mil. euro). Deprecierea și amortizarea au crescut la 264,6 mil. euro (232,3 mil. euro) pe fondul aplicării pentru prima dată a noului standard de raportare financiară a contractelor de leasing (IFRS 16) începând cu 1 ianuarie 2019, în timp ce un efect pozitiv corespunzător a fost înregistrat de indicatorul alte cheltuieli administrative. Per ansamblu, profitul operațional s-a majorat la 1.446,9 mil. euro (+11,5%; 1.297,6 mil. euro). Raportul cost/venit s-a îmbunătățit la 59,7% (61,5%).

Datorită eliberării nete de provizioane pe fondul îmbunătățirii calității activelor, rezultatul din deprecierea activelor financiare s-a situat la 42,8 mil. euro, sau, ajustat pentru alocarea netă a provizioanelor pentru angajamente și garanții acordate, la 2 puncte de bază în raport cu nivelul mediu al creditelor brute către clienți (alocări nete de 73,2 mil. euro, respectiv -12 puncte de bază). Aceasta s-a datorat în principal veniturilor semnificative obținute din recuperarea creditelor deja scoase din bilanț, în principal în Republica Cehă și Ungaria, precum și din eliberarea netă de provizioane pentru angajamente și garanții acordate în Austria, Republica Cehă și România. Rata
creditelor neperformante s-a îmbunătățit din nou la 2,8% (3,2%). Rata de acoperire a creditelor neperformante a fost de 75,4% (73,4%).
Poziția „alte rezultate operaționale” s-a situat la -351,0 mil. euro (-204,6 mil. euro). Deterioarea acestui indicator s-a datorat unui provizion în valoare de 150,8 mil. euro constituit pentru  pierderile preconizate ca urmare a unei hotărâri a Înaltei Curți de Justiție din România în legătură cu activitatea unei subsidiare locale. Acest indicator include și cheltuielile cu contribuțiile anuale la fondurile de rezoluție care au crescut, în special în Republica Cehă,  la 76,3 mil. euro (71,3 mil. euro). Taxele pe operațiunile bancare și financiare au crescut ușor până la 64,7 mil. euro (63,3 mil. euro), incluzând aici taxele bancare din Ungaria în valoare de 12,6 mil. euro (13,8 mil. euro) raportate anticipat pentru întreg anul 2019. Alte taxe au rămas aproape neschimbate, la 6,4 mil. euro (6,5 mil. euro).
Taxa pe participațiile minoritare a crescut la 205,2 mil. euro (165,5 mil. euro), pe fondul unor rezultate semnificativ mai bune ale băncilor de economii. Rezultatul net atribuibil proprietarilor societății mamă a scăzut la 731,9 mil. euro (774,3 mil. euro).
Capitalul total excluzând elementele de capital suplimentar de nivel 1 (AT1) a crescut la 18,2 mld. euro (31 decembrie 2018: 17,9 mld. euro). După aplicarea deducerilor și filtrelor conform cadrului de reglementare CRR, capitalul comun de rang 1 (CET1, final) s-a situat la 16,1 mld. euro (15,5 mld. euro). Fondurile proprii totale (final) s-au situat la 21,8 mld. EUR (20,9 mld. EUR). Profitul interimar este inclus în cifrele de mai sus. Activele totale ponderate la risc (inclusiv riscurile de credit, de piață și operaționale, CRR, final) au crescut la 118,8 mld. euro (115,4 mld. euro). Capitalul comun de rang 1 (CET1, final) s-a situat la 13,5% (13,5%), iar indicele de capital total la 18,3% (18,1%).
Activele totale au crescut la 248,3 mld. euro (236,8 mld. euro). Numerarul și echivalentele de numerar au scăzut la 16,8 mld. euro (17,5 mld. euro), în timp ce creditele și avansurile către instituțiile de credit s-au majorat la 23,0 mld. euro (19,1 mld. euro). Portofoliul net de credite și avansuri către clienți a crescut la 155,3 mld. euro (+4,0%; 149,3 mld. euro). În privința pasivelor, depozitele de la bănci s-au majorat la 19,0 mld. euro (17,7 mld. euro), iar depozitele de la clienți au continuat să crească – mai ales în Republica Cehă și Austria – și au ajuns la 169,7 mld. euro (+4,3%; 162,6 mld. euro). Raportul credite/depozite s-a situat la 91,5% (91,8%).

PERSPECTIVE
Contextul operațional se anunță favorabil expansiunii creditării. Estimările privind creșterea reală a PIB în 2019 se situează în jur de 3-4% pentru toate piețele principale din Europa Centrală și de Est, și de circa 2% pentru Austria. Creșterea reală a PIB ar urma să fie susținută în principal de cererea internă solidă, în timp ce majorarea salariilor și scăderea ratei șomajului ar trebui să sprijine activitatea economică din ECE. Este de așteptat ca disciplina fiscală să se mențină la nivelul întregii regiuni.
Perspective de business. Erste Group are ca obiectiv în 2019 o rată a capitalului tangibil (ROTE) de peste 11% (pe baza capitalului tangibil mediu în 2019). Ipotezele de bază sunt: veniturile să crească mai mult decât cheltuielile (presupunând o creștere de peste 5% a portofoliului net de credite), costuri de risc mai mari, dar în continuare la
minime istorice (până la 10 puncte de bază), rata de impozitare estimată să rămână sub 20%.
Riscuri privind perspectivele. Impactul privind evoluția ratelor de dobândă alta decât cea estimată; riscurile
politice sau măsurile de reglementare împotriva băncilor; riscurile geopolitice și cele economice globale

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0