Evoluţiile recente ale cursului francului elveţian şi dolarului american ne aduc aminte de un aspect pe care majoritatea participanţilor din economia românească l-au ignorat în ultimul timp. Calmarea inflaţiei, scăderea volatilităţii cursului de schimb al monedei naţionale în raport cu euro au slăbit vigilenţa.
Dacă la începutul tranziţiei către economia de piaţă din România dolarizarea, apoi euroizarea erau la ordinea zilei, ultimii ani ne-au adus o anumită perioadă de acalmie şi o expunere tot mai mare către riscul valutar. Astfel, negându-se dictonul „omul din greşeli învaţă”, tot mai mulţi au considerat că „acum e altfel”.
Ceea ce se întâmplă în prezent scoate în evidenţă un alt aspect: faptul că variaţiile cursurilor de schimb ale diferitelor monede nu sunt legate doar de starea economiei naţionale, ci şi de starea altor economii (în special a celor care sunt furnizoare de monede internaţionale) şi de intervenţiile/măsurile băncilor centrale din acele economii. Devalorizarea monedei naţionale în raport cu francul elveţian, apoi cu dolarul american, a venit ca urmare a măsurilor pe care le-au luat băncile centrale din SUA (Fed), Elveţia (Banca Elveţiei) şi Zona Euro (BCE), măsuri oarecum contradictorii una în raport cu alta. De asemenea, starea economiilor unde tronează cele trei entităţi au prezentat situaţii diferite: economia SUA se află oarecum pe val, cea a zonei euro încearcă să iasă la liman, iar cea a Elveţiei, sub umbra neutralităţii ţării, încearcă să îşi păstreze status-quo-ul.
În prezent, moneda de referinţă pentru ţara noastră este euro. Pe piaţa valutară românească, moneda se cotează în raport cu euro. Cursul pentru celelalte valute se determină încrucişat, funcţie de raportul între acea valută şi euro pe pieţele internaţionale, apoi, funcţie de cursul leu-euro se determină cursul valutei în cauză. Astfel, în contextul globalizării economiilor, importăm şi riscurile valutare venite din exterior. Cei care au contractat credite în alte valute decât euro vor simţi mult mai pregnant evoluţiile valutelor de pe alte pieţe valutare. În acest context, a blama Banca Naţională a României sau economia naţională că nu e suficient de performantă e o mare eroare! Singura pârghie pe care ar avea-o banca centrală e aceea de a aprecia moneda naţională în raport cu euro pentru a amortiza deprecierea euro în raport cu cele două valute invocate. Însă acest lucru ar fi o greşeală fundamentală! Ar reprezenta decuplarea formării cursului valutar pe baza fundamentelor economice. Supraaprecierea monedei naţionale poate naşte monştri în economia naţională, iar reversul ar fi negativ! A interzice acordarea de credite în diverse valute de către banca centrală este iarăşi o măsură împotriva firii! Aceasta poate doar condiţiona acordarea acestor credite de unele aspecte de prudenţă, cum ar fi posibilitatea de a acoperi riscul valutar (venituri obţinute în valuta contractului de credit, hedging valutar etc.). Altfel, ne putem întoarce în timp, înainte de anul 1990, când totul era fixat administrativ, iar piaţa era anulată.
Ce alternative au contractanţii de credite în valute acum? În principiu sunt trei: acceptarea riscului valutar până la suportabilitatea posibilităţii de rambursare a ratelor şi asumarea unor costuri suplimentare în moneda naţională în cazul deprecierii; acoperirea riscului valutar prin contracte futures sau alte asemenea instrumente derivate sau conversia/refinanţarea în monedă naţională. Desigur, nu e o decizie uşoară, însă toate părţile implicate trebuie să înţeleagă şi să îşi asume faptul că arbitrajul valutar are avantaje şi dezavantaje şi să fie pregătite să preîntâmpine orice situaţie. Asumarea unor astfel de realităţi poate fi considerată şi un semn de maturizare a pieţelor financiare româneşti. Trebuie să ne hotărâm în ce direcţie ne îndreptăm. Acceptăm principiile pieţei sau nu? Expunerea către riscurile valutare nu poate exista fără asumarea riscurilor specifice! Dacă nu avem un „As” în mână este periculos să mizăm pe mai mult decât putem duce… Apelarea la alte mijloace mai puţin ortodoxe şi decuplate de regulile jocului va avea, mai devreme sau mai târziu, consecinţe negative pentru toată lumea! A trişa nu e cea mai bună soluţie!
COMMENTS