România a încasat în 2015 peste 565 milioane de euro de la Comisia Europeană

eot.cp.20Comisia Europeană a rambursat României în acest an fonduri cu o valoare de aproximativ 565 milioane de euro, aferente aplicațiilor de plată transmise în anul 2014. În prezent, rata de absorbție curentă este de peste 52%, conform Ministerului Fondurilor Europene.

„România a încasat în acest an peste 565 milioane de euro de la Comisia Europeană. În luna februarie a.c., țării noastre i-au fost rambursate fonduri în valoare de peste 460 milioane de euro, iar în primele zile din luna martie a.c. i-au fost rambursate alte fonduri în valoare de aproximativ 104 milioane de euro”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Suma care a fost încasată de România în perioada 1 ianuarie 2015 – 4 martie 2015 din fondurile structurale și de coeziune, sunt clasificate astfel:

Programul Operațional Sectorial Transport – aproximativ 299 milioane de euro

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – aproximativ 158 milioane de euro

Programul Operațional Regional – aproximativ 80 milioane de euro

Programul Operațional Asistență Tehnică – aproximativ 17 milioane de euro

Programul Operațional Sectorial Mediu – aproximativ 12 milioane de euro

„La sfârșitul acestui an, România va ajunge la o rată de absorbție de aproximativ 80%, datorită măsurilor pe care am început să le implementăm încă din anul 2013 și pe care le vom continua în acest an. Vă reamintesc, acest an este extrem de important deoarece este ultimul în care mai putem cheltui fondurile alocate de UE pentru perioada de programare 2007 – 2013”, a precizat ministrul Eugen Teodorovici.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0