Bărbaţii, mai interesaţi de pensiile private decât femeile

asigurariNumărul participanţilor la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) ajunsese, la sfârşitul anului trecut, la 5,77 milioane persoane iar 52% dintre aceştia erau bărbaţi, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

În ceea ce priveşte distribuţia pe vârstă, în decembrie 2012, 55% dintre participanţi aveau vârsta de până în 35 ani şi 45% vârsta de peste 35 de ani. Comparativ, în decembrie 2011 raportul era de 57% la 43%, iar în iunie 2012 56% la 44%, o evoluţie normală în condiţiile în care sistemul a devenit funcţional în urmă cu cinci ani. Pe gen, distribuţia a fost următoarea: 52% erau bărbaţi şi 48% femei

În funcţie de regiunile de dezvoltare ale României, cei mai mulţi participanţi pentru care au fost virate contribuţii la fondurile de pensii administrate privat în decembrie 2012 lucrau în Bucureşti: 22%, iar contribuţiile virate au reprezentat aproximativ 33% din total. Cele mai bine reprezentate regiuni de dezvoltare au fost Bucureşti – Ilfov: 24%, Nord-Vest: 11% şi Centru: 10%, acestea reprezentând aproximativ 45% dintre participanţii pentru care s-au virat contribuţii şi 55% din contribuţiile virate

Cele mai bine reprezentate activităţi economice au fost în decembrie 2012 industria prelucrătoare cu 20% şi comerţul cu 15%, urmate de construcţii, sănătate, transporturi şi administraţia publică şi apărarea cu câte aproximativ 5% fiecare, reprezentând împreună aproximativ 56% din totalul participanţilor pentru care s-au virat contribuţii în decembrie 2012, dar şi aproximativ 55% din contribuţiile virate la fondurile de pensii administrate privat în această lună.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1