România a rămas la coada UE din perspectiva cheltuielilor de cercetare-dezvoltare ( C&D) în anul 2018, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul anterior. Cu un procentaj de doar 0,51% din PIB, în uşoară creştere faţă de anul precedent, ne-am plasat alături de Letonia și sub Cipru (0,56%), la foarte mare distanță de media europeană (2,06%).
Pe fondul constrângerilor bugetare și a implicării relativ reduse a sectorului privat, am ajuns la doar la un sfert din obiectivul autoasumat pentru anul 2020 și am rămas sub nivelul maxim post-aderare, atins în 2008 (0,55% din PIB). Interesant, datele Eurostat arată că nivelul istoric cel mai ridicat pentru țara noastră s-a consemnat în 1995 (0,75% din PIB).
Dacă se face raportarea nivelului alocărilor pentru cercetare ca pondere în PIB al României la media UE 28, se poate observa o înrăutățire a situației, de la circa 30% în anul 2008 până la mai puţin de 19% în 2014, urmată de o revenire la 24% în 2017 (încă nu avem datele pentru media UE pe 2018, dar se observă că ele s-au păstrat aproape constante în ultimii ani).
Așadar, sectorul de cercetare-dezvoltare nu poate să ţină pasul cu creşterea economică şi cu practica europeană. Ceea ce ne menţine în starea de piaţă de desfacere pentru produsele altora, cu o forţă de muncă (încă) mai ieftină pentru industrializarea produselor gândite predominant şi cu valoare adăugată mare încasată de alţii.
Una peste alta, datele ne plasează departe de obiectivele fixate prin strategia Europa 2020. Nici vorbă să creștem, odată cu Europa sau măcar să ne menţinem în apropierea unor ţări din fostul bloc estic precum Cehia (1,79% din PIB), Ungaria (1,35% din PIB), Polonia (1,03% din PIB) – date valabile pentru anul 2017.
O slăbiciune strategică majoră
Astfel, cercetarea reprezintă un punct slab de importanţă majoră în strategia economică, de natură să ne compromită șansele de a dezvolta o producție cu caracter inovativ pronunțat și valoare adăugată mai mare. De aici avem și un deficit de competitivitate generalizat, mai evident chiar în raport cu ţările fostului bloc estic, care ne concurează cu succes pe propria noastră piață și ne produc deficite importante.
Până și Bulgaria, plecată de la un nivel mai mic decât cu al nostru la intarea în UE (0,43% din PIB faţă de 0,51% din PIB), ne-a depășit și ne-a lăsat în urmă, deşi a slăbit cadenţa de la 0,96% în 2015 la doar 0,75% în 2017. Ceea ce trage un semnal de alarmă că progresele trebuie consolidate şi confirmate în timp. Valabil și pentru Slovacia, centrată pe industria auto ca și noi, care a redus motoarele de la 1,18% în 2015 la 0,79% în 2016 și de-abia în 2017 a revenit la 0,88%.
Pentru referință, este elocventă o comparaţie între țările nordice din topul alocărilor pentru C&D şi țările mai vechi membre UE din sudul continentului. Alăturarea ne oferă imaginea capacității de a genera o creștere sustenabilă a nivelului de trai prin dezvoltarea de noi tehnologii. Sintetic, se face astfel demonstrația că problemele de competitivitate încep la originea proceselor de producție.
Grupul Suedia (3,40%), Austria (3,16%), Danemarca (3,05%), Germania (3,02%) a îndeplinit deja obiectivul de 3% din PIB stabilit de UE prin Strategia 2020, în timp ce Italia (1,35%), Portugalia (1,33%), Spania (1,20%) și Grecia (1,13%) au rămas departe de performanțele consemnate de statele nordice.
De remarcat și faptul că succesul incontestabil al economiei sud-coreene, ale cărei produse au intrat în top sau chiar domină anumite segmente de piață high-tech, a fost facilitat de investițiile masive în cercetare-dezvoltare, unde țara a performat atât în sectorul de stat (0,88% din PIB), cât și în sectorul privat (3,68%) și a ajuns, la acest indicator, lider mondial.
Învățământul superior, practic decuplat de cercetare
În anul 2017, au fost cheltuite pentru activitatea de cercetare-dezvoltare din România 4.769,3 milioane lei (+10,4% în raport cu anul anterior). Dintre acestea, aproape 91% au reprezentat cheltuieli curente și numai 9% cheltuieli de capital (ponderile erau de 82% și 18% în urmă cu șase ani). În structură, sumele cheltuite pentru echipamente și aparatură s-au situat la 68,6% din totalul cheltuielilor de capital.
Cât privește structura sumelor alocate pentru cercetare-dezvoltare la nivel național, 55% au provenit de la întreprinderi (în creștere de la circa 53% în anul precedent) și circa 9% au venit din străinătate. De reţinut, doar 0,4% din banii alocați în total au revenit sectorului de învățământ superior, pe fondul unei tot mai slabe corelări între formarea din facultăți și necesităţile concrete din procesele de producție.
Una peste alta, datele anunţate oficial arată necesitatea de a aloca din fonduri publice semnificativ mai mult pentru dezvoltarea sectorului de cercetare-dezvoltare şi să acordăm facilităţi consistente sectorului privat pentru dezvoltarea firmelor C&D. Întrebarea este de unde, la ponderea încasărilor bugetare actuale în PIB și la angajamentele deja luate pe partea socială care presează puternic pe deficit.
Deși un subiect care lipsește din atenția publică, nivelul foarte scăzut al sumelor alocate pentru dezvoltarea de produse cu valoare adăugată mare constituie un handicap pentru convergenţa mult dorită cu nivelul de dezvoltare din Occident. Pe măsură ce avantajele de preţuri şi costuri locale se vor epuiza, ne îndreptăm pe termen lung spre aşa-numita capcană a venitului mediu, unde vom rămâne la o distanţă respectabilă de media europeană.
COMMENTS