Aflată de 15 ani la cârma Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, Doina Banciu m-a impresionat, încă de când lucram la începuturile automatizării bibliotecilor publice din România şi, mai ales, a Bibliotecii Naţionale, prin aplecarea serioasă, poate uneori prea serioasă (eram tineri pe atunci), asupra responsabilităţii în faţa meseriei şi prin dăruirea necondiţionată către profesie. Cu o carieră de excepţie – director general, profesor universitar şi coordonator de doctorate –, Doina Banciu este o persoană respectată de comunitatea profesională căreia îi aparţine. Considerând păstrarea echilibrului între profesie şi familie, şi nu numai, cheia succesului, Doina Banciu a determinat, prin propria consecvenţă şi dedicare, nu doar supravieţuirea institutului, ci şi afirmarea şi menţinerea sa în competiţia dură de pe piaţa IT locală şi europeană.
ICI a fost fondat cu multă vreme în urmă – având deja o experienţă importantă la momentul 1989 – şi nu şi-a abandonat nici acum obiectul principal de activitate, ba chiar s-a dezvoltat, căpătând statut de institut naţional. Vă rog să rememoraţi, pe scurt, parcursul institutului din momentul 1990 şi până astăzi.
Institutul s-a dezvoltat în tandem cu întreaga economie românească, cunoscând între anii 1990 şi 2000 şi câteva momente de căutări, de suişuri şi coborâşuri, care au dus, din păcate, la pierderea uneia dintre clădirile importante şi, mai grav, a multor specialişti.
După anul 2000 însă, lucrurile au început să se orienteze într-un sens pozitiv şi, dacă ar fi să privesc retrospectiv toţi aceşti 15 ani, parcursul nostru a fost unul constant ascendent, instituţia reuşind să-şi păstreze integral personalul. Nici un angajat nu a fost disponibilizat din 2000 şi până în prezent, iar salariile au fost întotdeauna plătite la timp.
Am reuşit, de asemenea, să realizăm investiţii anuale absolut necesare în infrastructură – nu în mobilier, covoare sau maşini. Efectele au fost implicarea resursei umane, păstrarea ei în instituţie, dar şi formarea unui corp de cercetători tineri.
În toţi aceşti ultimi 15 ani, în care specialiştii din IT au fost vânaţi, tentaţi şi angrenaţi în diverse alte oferte, este remarcabil faptul că dumneavoastră aţi reuşit totuşi să-i păstraţi, să-i capacitaţi şi să mergeţi înainte…
O deviză importantă, pe care mărturisesc că eu o voi promova întotdeauna în instituţie, este aceea că important e şi cum câştigi banii, nu numai cât câştigi. Tinerii mei angajaţi au înţeles că dincolo de sumele pe care astăzi le avem în buzunar, dar pe care mâine, din varii motive, le putem pierde, o carieră profesională solidă înseamnă o investiţie în propria persoană şi permite un parcurs pozitiv pe toată durata vieţii.
Ca să poată inova, un cercetător are cu totul alte nevoi decât o persoană care desfăşoară doar lucruri de rutină, de execuţie. S-a întâmplat să avem şi angajaţi care au dorit la un moment dat să-şi încerce norocul peste hotare. Există, însă, o masă critică de tineri pe care reuşesc să-i motivez şi care se stimulează reciproc prin proiecte internaţionale pe care se străduiesc să le câştige în competiţii extrem de dure.
Un alt atu în acest sens este legislaţia specifică institutelor de cercetare naţionale, care ne face capabili să oferim salarii ceva mai mari decât media pieţei.
Succesul proiectelor în care am fost implicaţi de-a lungul timpului a făcut ca partenerii externi să continue să ne solicite în numeroase alte proiecte, beneficiind de finanţări serioase. Într-o statistică a Comisiei Europene din anul 2013, ICI se situa pe locul 5 dintr-un top 50 al instituţiilor din România care au reuşit să atragă fonduri europene.
O altă chestiune importantă pentru mine este aceea de a sădi în mintea angajaţilor ideea unei construcţii care să dureze în timp, dar numai în condiţiile unei orientări permanente către tendinţele mondiale ale momentului. Este probabil deja cunoscut faptul că, în 1993, în această instituţie au apărut pentru prima dată internetul din România şi domeniile.ro, acestea din urmă reprezentând şansa noastră de „microproducţie”.
În anul 1996 am beneficiat de o bursă de un stagiu în SUA şi am ajuns să vizitez „Internet Society”, putând vedea cu ochii mei cum lucrează cei de acolo pe zona de internet. Am rămas foarte impresionată şi realizând că acesta va fi viitorul, la începutul lui 2001, când am revenit în institut, am încercat să dezvolt foarte puternic această zonă. Se pare că am avut dreptate, întrucât, de la 16.000 de domenii, câte existau în 2001, am ajuns astăzi să avem un număr de peste 800.000!
Acest progres a fost unul de bun augur şi ne-a permis, pe de o parte, să ne creăm o infrastructură foarte solidă şi, pe de altă parte, să construim şi alte tipuri de infrastructuri, ca de exemplu cele de tip grid, pentru ca mai apoi să reuşim inclusiv consolidarea relaţiilor cu partenerii din ţară şi din străinătate.
Un moment de răscruce pentru institut a fost decizia pe care am luat-o ca din economiile noastre să construim un centru de date pe care să-l utilăm cu echipamente moderne şi sisteme de tip cloud. Se ştie că paradigma în informatică s-a schimbat, nu mai vorbim despre om şi calculatorul lui, ci despre centre puternice, care oferă servicii. Când am iniţiat ideea de cloud şi de centru de date, cu cinci ani în urmă, aceasta a părut destul de „exotică”, lovindu-se de numeroase critici. Construcţia centrului nostru de date – situat chiar aici, în curtea institutului – a început în anul 2012 iar dotarea sa în 2014.
În afara proiectului de anvergură legat de platformele cloud computing dedicate exclusiv sectorului public, vă gândiţi cumva să oferiţi facilităţi de hosting şi altor clienţi, din afara celor din domeniul public?
Deocamdată, timp de cinci ani vom lucra gratuit, pentru că dotarea Centrului este realizată din fonduri europene şi este dedicat oricărei instituţii publice. Din păcate, în România încă nu avem o legislaţie în acest sens şi nici nu putem obliga instituţiile publice să vină să-şi ţină datele aici. E adevărat că acestea nici nu au suficientă experienţă de cloud, cel puţin nu când ne referim la un sistem cu dimensiuni asemănătoare celor de aici.
Încheiem acorduri cu diverse instituţii – precum cele de învăţământ superior şi marile biblioteci – din sectoare în care se vehiculează volume mari de date şi desfăşurăm două activităţi principale: una este cea legată de domenii, unde există foarte multe date care trebuie să fie publice, şi a doua ţine de biblioteca naţională de programe, un sistem de informare care cuprinde toate programele existente pe piaţă. Avem prin lege această sarcină, dar nu toţi vendorii aleg să-şi migreze datele în biblioteca noastră, iar noi nu îi putem obliga. Unii refuză publicarea acestor informaţii, deşi o asemenea sursă de informare online le-ar fi deosebit de utilă.
Cloud-ul este fundamental pentru noi şi de aceea îl întreţinem şi îl îmbunătăţim în permanenţă. Nu am putea discuta despre cercetare-inovare înIT&C fără să luăm în considerare noile tendinţe de stocare şi procesare a datelor.
Cum aţi reuşit, în aceşti ultimi 15 ani, să rezistaţi într-un domeniu cu o competiţie atât de dură?
Nu a fost uşor, dar una dintre deciziile de mare ajutor în acest sens a fost aceea de a încerca să colaborăm cu firmele private, guvernul actual încurajând chiar astfel de parteneriate public-private. Am făcut acorduri pe proiecte împreună cu instituţii private care au beneficiat de pe urma expertizei pe care numai noi le-o puteam oferi, iar noi ne-am bucurat, la rândul nostru, de capacitatea acestora de a face lobby în locuri mai puţin accesibile nouă.
Lumea ştie cel mai adesea despre noi că suntem cei care creează şi vând domenii. Dar în spatele acestui lucru se ascund ani de cercetare continuă, pentru a fi întotdeauna în pas cu ceea ce se întâmplă bun în această branşă. Deoarece domeniile sunt din ce în ce mai vânate, noi trebuie să alocăm în permanenţă fonduri pentru a ne asigura că sistemele de securitate sunt mereu foarte bine puse la punct. Păstrarea unui echilibru între cercetare şi partea comercială este esenţială pentru a putea rezista competiţiei.
Face parte din strategia institutului dumneavoastră să încurajaţi proprietatea intelectuală – un capitol destul de precar în ţara noastră?
Este un subiect sensibil, pentru că există lucruri care ar trebui protejate, chiar dacă acestea par libere. Open science/open data reprezintă un concept pe care Comisia Europeană îl promovează şi înseamnă că anumite date pot fi reutilizate pentru a aduce profit. Trebuie, totuşi, păstrat un foarte atent echilibru între ce este public, ce este privat şi poate atinge demnitatea personală şi ce este drept de autor – pentru informaţii pe care le protejez pentru că le-am lansat primul.
Cum arată, în viziunea dumneavoastră, viitorul industriei locale de software şi servicii IT?
Nu am fost niciodată de acord cu un sistem de „cusătorese”: adică unul în care să nu facem altceva decât să scriem cod-program pentru clienţi. Este punctul meu de vedere, pe care îl promovez printre tinerii mei angajaţi, mulţi dintre aceştia fiindu-mi foarte apropiaţi sau chiar doctoranzi.
Toată lumea ştie că programator foarte bun poţi fi până la o anumită vârstă, după care abilităţile scad, se tocesc, iar dacă este să gândim în perspectivă, experienţa căpătată astfel este importantă, dar nu suficientă dacă scopul urmărit este clădirea unei cariere serioase. Tinerii trebuie încurajaţi să aibă viziune şi dincolo de codul maşină. Eu am în institut tineri excepţionali programatori, dar care nu întotdeauna se descurcă atunci când sunt rugaţi să conceapă proiecte, să le implementeze şi să le menţină.
De aceea cred că şcoala viitorului ar trebui să pregătească, pe lângă „cusătoresele” despre care vorbeam – necesare şi acestea –, oameni capabili oricând de idei de excepţie şi proiecte inovatoare. Într-o firmă privată nu ţi se cere doar să ştii să scrii foarte bine nişte programe, ci mai ales să ai o viziune globală despre cum să te organizezi pentru a putea vinde.
Ar trebui să existe un sistem căruia tinerii remarcabili să se poată adresa şi care să-i orienteze atunci când aceştia vin cu idei bune. Dar şi aici este nevoie de bani şi mai ales de multă voinţă politică…
Este evident că domeniul IT a evoluat spectaculos în România ultimilor 25 de ani. Cărui fapt îi datorăm acest progres?
Poate voi părea subiectivă, dar, după o carieră petrecută în domeniul tehnologiei informaţiei, am constatat că lucrurile au evoluat atât de rapid pentru că oamenii din această branşă au o minte mult mai structurată decât semenii lor din alte sectoare. Nădăjduiesc că nu supăr pe nimeni!
O altă explicaţie poate fi şi faptul că România a avut dintotdeauna o excelentă şcoală de matematică, cu elevi şi studenţi străluciţi la această disciplină. IT-ul a mers bine şi datorită schimbărilor aduse de progresul tehnologiei, care au făcut ca informaţia să ne parvină într-un mod din ce în ce mai facil.
De unde credeţi că ar trebui pornit dacă ar fi să conturăm un proiect sustenabil de ţară pentru România?
Cred că un proiect de succes pentru ţară nu poate fi implementat decât pe zonele pe care deja avem ceva experienţă şi performanţe. Cu certitudine, nu ne putem apuca de lucruri noi, pentru care nu am acumulat resursă umană şi despre care nu ştim mai nimic. Trebuie să venim cu proiecte de ţară care să includă tot domeniile la care ne pricepem şi pentru care suntem recunoscuţi.
Pentru că sunteţi implicată şi în sistemul universitar, ce credeţi că ar trebui schimbat în educaţie ca să nu mai avem parte de generaţii de absolvenţi mai puţin reuşite?
După o viaţă trăită prin universităţi, am ajuns azi la concluzia că vechile modele curriculare ar trebui actualizate în funcţie de dinamica şi de nevoile actuale ale pieţei. Dacă nu va încerca să observe cerinţele actuale şi să impună restricţii conforme acestora, învăţământul românesc va continua să fie unul complet rupt de realitate. Sistemul educaţional trebuie să evolueze, iar această schimbare ţine tot de viziunea despre care aminteam mai devreme, dar şi de nişte cunoştinţe de bază, pe care să putem clădi în siguranţă.
COMMENTS