Garanti Bank încheie un parteneriat cu CFR Călători

Garanti Bank încheie un parteneriat cu CFR Călători

Garanti Bank, una dintre cele mai inovatoare și dinamice bănci de pe piața locală, a încheiat un parteneriat cu CFR Călători, prin care orice posesor de card își poate achiziționa online biletele de tren, de la https://bilete.cfrcalatori.ro. Platforma de procesare a plăților este asigurată de către NETOPIA mobilPay, liderul pieței locale de mobile payments și unul dintre cei mai importanți procesatori de plăți online cu cardul din România, iar tranzacțiile vor fi procesate de către Garanti Bank.
“Plățile online reprezintă unul dintre cei mai importanți pași spre o nouă eră digitală. La nivel local, numărul tranzacțiilor online crește cu aproximativ 20% în fiecare an. Acest lucru denotă nevoia oamenilor de eficiență în efectuarea operațiunilor financiare. Prin noul parteneriat cu CFR Călători dorim să oferim tuturor posesorilor de card din România, indiferent de banca emitentă, posibilitatea de a plăti rapid biletele de tren, în cel mai simplu simplu, sigur și rapid mod posibil”, a declarat Emre Unal, Director Carduri, Garanti Bank.
“Una dintre prioritățile noastre o reprezintă dezvoltarea platformei de vânzare online a biletelor de tren și suntem deschiși la parteneriate care facilitează accesul ușor, rapid și sigur al călătorilor la astfel de achiziții. Cumpărarea de bilete online este în creștere, ceea ce se reflectă şi în veniturile rezultate în urma achiziţiilor online din prima jumătate a anului 2015, care au crescut cu aproape 70% față de anul trecut”, a explicat Iosif Szentes, Director General CFR Călători.
“În zilele noastre, plățile online reprezintă o nevoie care nu mai poate fi ignorată, mai ales în zona de servicii publice, menite să ne facă viața mai ușoară. Prin parteneriatul cu Garanti Banck, ne bucurăm să oferim călătorilor români cea mai simplă și convenabilă metodă de plată pentru biletele de tren”, a afirmat Antonio Eram, CEO and fondatorul NETOPIA mobilPay.
Garanti Bank și NETOPIA mobilPay sunt parteneri din anul 2010, iar împreună oferă servicii de procesare a tranzacțiilor cu cardul, pentru comercianți, în mediul online.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0