Gerea: Un management bun poate face Oltchim profitabil

business

„Un management bun poate face Oltchim profitabil, dar în acest moment încercăm să câştigăm încrederea băncilor, deoarece societatea vâlceană nu se poate descurca fără credite”, a declarat

Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, într-o conferinţă de presă. Gerea consideră că deşi băncile şi companiile ar trebui să aibă un interes comun, şi anume profitul, de foarte multe ori se află pe poziţii antagonice. Acest lucru se simte în reorganizarea unor companii aflate în portofoliul Ministerului Economiei, care depind de colaborarea şi concursul creditorilor.

„Companiile caută soluţii financaire dar de multe ori, creditorii, constrânşi de normele de prudenţialitate, de teamă că nu-şi vor recupera banii, nu aprobă planurile de reorganizare şi finanţarea iar societăţile ajung în faliment” a spus ministrul. Exemplificând cu cazul Oltchim, Gerea a subliniat că analiza de risc bancar trebuie să facă diferenţa între companiile care se pot revitaliza, companii care au nevoie de finanţare şi companiile mici care profită de pe urma insolvenţei. Astfel, Oltchim, o companie cu o capacitate reală de piaţă, cu un brand cunoscut, administrată prost de către stat, a ajuns să lucreze la 25% din capacitate şi face eforturi uriaşe pentru a găsi finanţare de 15 milioane de euro.

„Fac un apel cât se poate de serios către sistemul bancar, către Banca Naţională, să privească foarte serios spre economia românească şi să încerce să gândească politicile de finanţare pentru că sunt societăţi care merită încrederea sectorului bancar”, a mai spus Gerea.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0