Grupul KRUK raportează un profit record de 113 milioane RON

Grupul KRUK raportează un profit record de 113 milioane RON

Grupul KRUK (indice bursier: KRU pe Bursa de Valori Varșovia), liderul pieței de management al creanțelor din Europa Centrală, a făcut publice rezultatele financiare pentru primele șase luni ale lui 2015:
– Profitul net a atins valoarea de aproximativ 113 milioane RON, reprezentând mai mult de 70% din valoarea profitului pentru întreg anul 2014, fiind în același timp cel mai bun rezultat din întreaga istorie a gruplui, iar cifra de afaceri a crescut cu 9% comparativ cu perioada similară a anului precedent, atingând valoarea de 300,5 milioane RON;
– Sumele recuperate aferente portofoliilor cesionate au atins valoarea de 418 milioane RON, în creștere cu 13% față de semestrul II /2014 și cu 10% comparativ cu primul semestru 2014, care a fost cea mai bună perioadă de referință;
– Companiilie membre ale Grupului KRUK au investit 232,6 milioane RON în achiziția a 30 de portofolii de creanțe cu o valoare nominală totală de 2,4 miliarde RON, valoarea acestei investiții crescând cu 47% față de semestrul II/2014 și cu 165% comparativ cu perioada similară a anului precedent (cu excepția portofoliului de creanțe ipotecare achiziționat în 2014);
– La puțin timp de la încheierea primului semestru 2015, KRUK a încheiat un acord de istoric pentru achiziția unui portofoliu de creanțe de consum în Germania, cu o valoare nominală totală de 37,5 milioane Euro pentru următoarele 15 luni, iar primele creanțe ale acestui portfoliu sunt deja în proces de colectare, primele angajamente de plată fiind deja semnate;
– În semestrul I/ 2015, KRUK a emis obligațiuni în valoare de 118,4 milioane RON, iar în luna iulie a.c. a accesat o facilitate de credit revolving în valoare de 104,7 milioane RON de la mBank;
– În prima jumătate a anului 2015, KRUK a plătit pentru prima dată acționarilor dividende în valoare totală de 27 milioane RON (1,5 zloți per acțiune) din profitul aferent anului 2014.
“În prima jumătate a anului 2015, am depășit două dintre recordurile noastre precedente. Primul a fost acela al sumelor colectate aferente portofoliilor cesionate, care au atins valoarea de 418 milioane RON, depășind cu 10% rezultatele raportate pentru H1/ 2014, care a fost cel mai bun rezultat înregistrat. Aceasta ne-a ajutat în depășirea celui de-al doilea record: profitul net a crescut cu 8% comparativ cu perioada similară a anului precedent. Această performanță financiară care se îmbunătățește permanent este efectul investițiilor solide, susținute de strategia noastră operațională și de eforturile permanente de creștere a eficienței. De asemenea, activitatea desfășurată de echipele din Contact Center și de consilierii în colectare directă pe teren a contribuit în continuare la creșterea sumelor recuperate, peste așteptări. Rezultatele financiare raportate pentru H1/ 2015 sunt dovada abordării debitorilor ca fiind clienți cărora le oferim sprijinul, aceasta fiind strategia care trebuie urmată, și din punct de vedere financiar,” a declarat Piotr Krupa, Președintele Consiliului de Administrație al KRUK S.A.
Investiții semnificative în noi portofolii și sume record colectate
În primul semestru 2015, companiile Grupului KRUK au investit suma impresionantă de 232,6 milioane RON în achiziția a 30 de portofolii de creanțe cu o valoare nominală totală de 2,4 miliarde RON. În trimestrul 2/2015 investițiile au atins valoarea de 185 milioane RON, iar valoarea nominală a portofoliilor achiziționate a fost de 1,9 miliarde RON. Grupul KRUK a achiziționat portofolii de creanțe în Polonia, România, Republica Cehă și Slovacia.
“Suntem prezenți în cinci țări, desfășurând operațiuni complete pentru toate tipurile de creanțe. De aceea, licitațiile la care participăm sunt foarte diverse. Eficiență organizațională coroborată cu accesul bun către facilități de finanțare, ne poziționează pe un loc menit să ne asigure succesul pe piața competitivă a achiziților de portofolii de creanțe. Nu ne încetinim în niciun caz ritmul. Din contră, ne intensificăm afacerile pentru a ne exinde pe piețele existente și pentru a intra cu succes pe noi piețe”, a adăugat Piotr Krupa.
Investițiile semnificative efectuate în trimestrele precedente se traduc printr-o creștere a sumelor colectate aferente portofoliilor achiziționate. În primul semestru 2015, acestea au atins valoarea de 418 milioane RON, de ex. cu 40,8 milioane RON mai mult decât în primul semestru 2014, perioadă care până în acel moment înregistra cele mai bune rezultate.
“Modelul nostru unic de afaceri și măsurile de creștere a eficienței au contribuit la atingerea unui nivel ridicat al sumelor colectate. Evoluțiile mediului macroeconomic au avut de asemenea un efect pozitiv. Clienții KRUK beneficiază de o piață a muncii în creștere și de creșteri salariale, ceea ce îi face mai dornici să își plătească datoriile. Aceste semne de îmbunătățire sunt vizibile nu numai în Polonia, ci și pe celelalte piețe unde ne desfășuram operațiunile,” a spus Piotr Krupa.
Tranzacție de referință pe piața din Germania
La sfârșitul primului semestru 2015, Grupul KRUK a încheiat un contract pentru achiziția unui portofoliu de creanțe de consum în Germania. Contractul a fost încheiat pe termen nedefinit, iar valoarea nominală a creanțelor ce vor fi achiziționate pe parcursul următoarelor 15 luni este estimată la 37,5 milioane Euro.
Conform contractului, Grupul KRUK achiziționează portofolii de creanțe care sunt tipice activității sale – în contract sunt incluse creanțe de consum negarantate, iar valoarea nominală medie a unei creanțe nu depășește 3.000 Euro. Portofoliile includ cazuri de creanțe de bună calitate, care sunt într-un stadiu de întârziere de numai câteva luni.
“Ne concentrăm în prezent asupra primelor cazuri, efectuăm primele apeluri și transmitem notificări. Deși este prea devreme să ne evaluăm rezultatele pe acest portofoliu, putem vedea că experiența acumulată pe cele mai mari piețe ale Europei Centrale își dovedește utilitatea pe piața din Germania. La câteva zile de la intrare pe piață, s-au semnat primele angajamente de plată”, a spus Piotr Krupa.
Acces la finanțare semnificativă și plata primelor dividende
Având lichidități semnificative asigurate, Grupul KRUK este pregătit să facă noi investiții. În primul semestru 2015, KRUK a alocat obligațiuni seria Z1 și seria W1, printr-un plasament privat de titluri de valoare de 104,7 milioane RON și o ofertă publică de 14,0 milioane RON. Acestea sunt purtătoare de o dobândă variabilă de 3M WIBOR + 3.1pp pe an și respectiv, de o dobândă fixă de 4.5% pe an. După încheierea primului semestru 2015, Grupul KRUK și mBank au încheiat un acord flexibil de finanțare de până la 104,7 milioane RON. Cumulând și acest acord, valoarea totală a facilităților de credit de care dispune Grupul este de până la 461 milioane RON, dintre care aproape 356 milioane RON au fost folosiți până la sfârșitul primului semestru 2015. Raportul dintre datoria netă și capital era de 1,1 la sfârșitul H1 2015, mult sub valoarea de referință curentă cerută, de 2,5.
“Avem asigurat accesul către opțiuni de finanțare foarte competitive și putem să creștem gradul de îndatorare. Grupul de bânci și investitori care sunt gata să ne finanțeaze este în continuă creștere. În orice caz, o eventuală decizie de creștere a gradului de îndatorare depinde de nevoile noastre și de oportunitățile de investiții pe piață,” a adăugat Piotr Krupa.
Primul semestru 2015 a marcat de asemenea plata de dividende, pentru prima dată din istoria KRUK. Acționarii KRUK S.A. au aprobat recomandarea Consiliului de Administrație, și au decis plata a 1,5 zloți per acțiune, din profitul raportat pe 2014. Valoarea totală a dividendelor plătite a fost de 27 milioane RON.
“Îmi face plăcere să văd cum compania distribuie o parte din profitul său către acționari. Este un lucru normal pentru afacerile solide. Deocamdată nu mai intenținăm să facem plata altor dividende. Astfel de decizii se adoptă după o analiză atentă a situației și a principalei noastre priorități, dezvoltarea în continuare a Grupului.,” a concluzionat Piotr Krupa.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0