Marfin Bank devine Vista Bank

Marfin Bank devine Vista Bank

Marfin Bank Romania, parte a Grupului Vardinogiannis, își schimbă numele în Vista Bank Romania din 21 mai, acesta fiind ultimul pas al unui proces aprofundat de consolidare a afacerii, care a inclus majorarea de capital de 30 milioane de euro din luna septembrie a anului trecut, extinderea echipei manageriale, precum și perfecționarea portofoliului de produse și servicii.
“Grație sprijinului mai puternic din partea unuia dintre cele mai mari grupuri din Europa de Sud-Est, noua Vista Bank Romania va oferi servicii personalizate, mai bune, mai aproape de clienţi prin înţelegerea nevoilor lor şi prezentând soluţii financiare personalizate. Avem o încredere puternică în potențialul pieței românești, unde suntem hotărâți să jucăm un rol crucial într-un mod durabil, cu perspective pe termen lung şi cu puterea de neegalat a Grupului Vardinogiannis”, a declarat Antonios Mouzas, CEO Vista Bank Romania.
Noua Vista Bank Romania se adresează companiilor medii și persoanelor fizice cu venituri peste medie, în special companiilor cu vânzări între 3 – 50 de milioane de euro și persoanelor fizice cu venit lunar net de peste 5.000 de lei.
Cu o rețea de 30 de sucursale în România, dintre care 9 în București și 21 în alte orașe, strategia băncii vizează deschiderea mai multor sucursale în orașe-cheie, așa cum este Bucureștiul, în conformitate cu modelul de business şi segmentele adresate. Conform noii strategii, banca folosește un model în care fiecare client are propriul său manager de servicii financiare și primește soluții personalizate.
Vista Bank Romania se situează pe locul 22 din cele 35 de bănci din România în funcție de valoarea activelor, iar obiectivul pe termen scurt este dublarea cotei de piață până la 1% și crearea unui model de afaceri profitabil și durabil pentru a putea participa la viitoarea consolidare a pieței.
Banca a încheiat anul 2018 cu un profit net de 10,7 milioane de lei și cu o valoare a capitalului de 295 milioane de lei. În primele patru luni ale anului 2019, veniturile din exploatare s-au dublat, nivelul creditelor neperformante a scăzut dramatic, iar raportul dintre valoarea creditelor și a depozitelor a ajuns la 55%, rezultate care indică excelenta rată de lichiditate a băncii. La sfârșitul lunii aprilie, soldul împrumuturilor a fost de 0,95 miliarde de lei, în timp ce valoarea cumulată a depozitelor a fost de 1,8 miliarde de lei.
Grupul Vardinogiannis, care a achiziționat anul trecut Marfin Bank, este unul dintre cele mai mari conglomerate industriale din sud-estul Europei, cu activități care includ energia, rafinăriile petroliere, peste 1.400 de benzinării, producția și distribuția energiei electrice, transportul maritim, sectorul financiar, media și divertisment. Vânzările grupului au ajuns la 9,5 miliarde de euro în 2018, EBITDA a fost de aproximativ 495 de milioane de euro, capitalurile proprii de peste 1,1 miliarde de euro și peste 2.500 de angajați. Grupul este implicat în activități financiare și bancare începând din 1990.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0