PACT:  Autoritățile locale nu respectă legea privind spaţiile verzi

PACT: Autoritățile locale nu respectă legea privind spaţiile verzi

spatii verziPartidul PACT (Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor) atrage atenţia autorităţilor şi opiniei publice asupra legii privind cotele obligatorii de suprafeţe de spaţiu verde, care, conform informţiilor strânse de membrii partidului este încălcată de ani de zile, fără niciun fel de plan pentru îndreptarea situaţiei actuale. În acest sens, prin intermediul comunicatului de presă reprezentat în rândurile ce urmează, nu se trage numai un semnal de alarma asupra ideii menţionate, ci se aduc şi câteva propuneri cu scopul de îmbunătăţire a situaţiei precum, crearea unei baze de date a spaţiilor verzi pentru a avea evidenţa acestora, impunerea unor suprafeţe minime de spaţiu verde pentru entităţile private şi altele.

Potrivit OUG 114/2007, „autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura din terenul intravilan o suprafaţă de spaţiu verde de minimum 20 mp/locuitor, până la data de 31 decembrie 2010, şi de minimum 26 mp/locuitor, până la data de 31 decembrie 2013”. Totodată, se precizează că „autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a întocmi […] un program în care vor fi evidenţiate etapele de realizare a obligaţiei prevăzute la alin. (1), cu indicarea termenelor intermediare propuse.”

În prezent, potrivit datelor puse la dispoziţie de Primăria Generală a Bucureştiului, ca exemplu, suprafata de spaţiu verde este de 23,21 mp/locuitor, ceea ce înseamnă o nerespectare a obligaţiei impusă prin lege, precum şi un pericol la adresa sănătăţii locuitorilor săi. Mai mult, din momentul intrării în vigoare a legii, suprafaţa de spaţiu verde a fost în continuă scădere: de la doar 24,72 mp/locuitor în anul 2010 la 23,21 mp/locuitor în prezent, faţă de ţinta de 26 mp/locuitor asumată pentru finalul anului 2013. Spre comparaţie, Ljublijana are media de 542 mp/locuitor, iar Viena – aproximativ 100 mp/locuitor.

PACT solicită tuturor autorităţilor locale să dispună în regim de urgenţă măsurile necesare pentru a mări suprafaţa de spaţiu verde şi de a respecta obligaţia impusă prin lege, oriunde este cazul. Facem totodată un apel către Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să raporteze pentru toate localităţile urbane din ţară datele privitoare la suprafaţa spaţiilor verzi disponibile şi tintele asumate, într-un mod accesibil pentru toţi cetăţenii.

PACT face totodată un apel către toţi candidaţii la funcţii publice în administraţia locală să îşi prezinte planul prin care vor atinge ţintele asumate prin lege. În acest sens, PACT propune următoarele soluţii:

1. Crearea unei baze de date a spaţiilor verzi pentru a avea evidenţa acestora şi pentru a le gestiona corespunzător; în acest fel, se pot aloca fonduri pentru intervenţii, întreţinere etc. Aceste baze de date trebuie să fie în sistem GIS și asumate prin Hotărâre de Consiliu pentru a avea forță juridică

2. Realizarea şi publicarea unor regulamente aprobate de Consiliile Locale care să conţină normele de plantare şi îngrijire a spaţiilor verzi (acolo unde aceste regulamente nu există în prezent – a se vedea, spre comparaţie, regulamentul adoptat de Mun. Săcele, Jud. Braşov sau la Iaşi – regulamentul de toaletare a arborilor).

3. Transformarea spaţiilor neutilizate precum fostele platformele industriale în spaţii verzi sustenabile, prin accesarea fondurilor europene disponibile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, axa prioritară 5.2 – „Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului”.

4. Impunerea unor suprafeţe minime de spaţiu verde pentru entităţile private, în cazul proiectelor imobiliare noi, peste tot unde este cazul,precum şi realizarea unui regulament privind ocuparea terenului prin asigurarea unui minim de 30% spaţiu verde din suprafaţa terenului.

5. Înfiinţarea unor corpuri de control care să aplice sancţiunile prevăzute de OUG 195/2005 privind protecţia mediului, care prevede pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON) pentru nerespectarea restricţiilor sau interdicţiilor stabilite pentru protecţia apei şi a atmosferei, prevăzute de actele normative în vigoare. Deşi acestea sunt puse în aplicare de Garda de Mediu şi Poliţia Locală, trebuie precizat că aceste corpuri de control este obligatoriu să fie de specialitate şi să poată interveni prompt şi totodată competente în ceea ce priveşte avizările (precum avizele pentru defrişări) şi execuţiile lucrărilor.

 Photo

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0