Pseudonaţionalizare

Pseudonaţionalizare

Mai este puţin timp până la alegerile prezidenţiale, dar România se află parcă într-o eternă campanie electorală. Şi ce slogan mai bun, mai rodnic în a aduce voturi, poate fi decât „Să luăm de la bogaţi şi să dăm la săraci“. Şi cine sunt bogaţii, în opinia politicienilor (şi nu numai)? Societăţile financiare, de la eternele vinovate universale – băncile, la mai nou vizata categorie a brokerilor de asigurări.
Nu îmi doresc să fiu etichetat, după citirea acestui editorial, ca un apărător al băncilor. E greu să mă convingă cineva că e corect ca un credit în euro, luat în urmă cu nişte ani, când EURIBOR era 4-4,5%%, să mă coste mai mult acum, când acest indicator abia pâlpâie peste zero. Cu toată neperformanţa sistemică (oare cine o fi de vină că ar fi dat credite şi câinelui, dacă avea buletin), nu cred că vreo ecuaţie ar putea demonstra această creştere de cost. Sigur, un bancher foarte bun încerca să mă convingă folosind formula anuităţii. Aceasta avea însă un mare defect: ST-ul, suma totală dorită de acţionar, trebuie să fie stabilit de piaţă! Nu trebuie să calculezi rata dobânzii pornind de la cât îşi doreşte acţionarul să obţină de la banii investiţi în bancă, ci invers! Atât rata dobânzii, cât şi profitul nu pot fi decât cele validate de piaţă. Teoria e valabilă pentru orice tip de investiţie. Sau poate sunt eu prea îndoctrinat de liberalism şi cred prea mult în „mâna invizibilă a lui Adam Smith“?
Revenind, cu toate defectele lor, instituţiile financiare nu cred că trebuie lăsate la cheremul poftelor electorale. Sunt 27 de proiecte de acte normative populiste în discuţie, toate având ca obiect noi şi noi reglementări, care mai de care mai aberante, aplicabile băncilor. Încă nu pot să găsesc vreo logică privind dreptul unei instanţe de a stabili cuantumul unui cost de credit. Şi nici în faptul că un for juridic se poate pronunţa imperativ asupra eliminării riscului valutar din ecuaţia creditelor în valută. Nu pot uita nici reglementarea care obligă oficiile bancare să se doteze cu o anumită clasă de monitoare. Mai lipsea din text să fie indicate marca şi importatorul.
Acum se vrea aruncarea unui cost suplimentar prin introducerea obligativităţii afişării tuturor costurilor pe ecranul bancomatelor, când cineva retrage o sumă de bani. Fiind un atehnic, nu pot să îmi dau cu părerea dacă e posibil sau nu. Ce pot afirma este că orice cost ajunge până la urmă tot la consumatorul final. Şi încă un lucru: nu am găsit nicăieri în lumea cu tradiţie în eBanking vreun astfel de soft aplicat.
M-aş opri puţin şi la insolvenţa persoanelor fizice. De acord, e necesară, dar trebuie gândită cu mare atenţie. Nu de alta, dar suntem în ţara în care numărul insolvenţelor la cererea debitorului e mai mare decât cel al proceselor solicitate de creditor. Şi nu se ştie exact dacă nu cumva mare parte din creditorii ce solicită insolvenţa nu au ceva încrengături chiar cu debitorul.
Se vehiculează modificări năstruşnice şi în ceea ce priveşte medierea. Foamea de voturi e atât de mare, încât într-un proiect se prevede mediere fără obligativitatea prezenţei creditorului, care nu va avea nici drept de contestare.
Două lucruri nu sunt pricepute, se pare, de nimeni: în primul rând, orice reglementare suplimentară presupune costuri, iar acestea vor fi, până la urmă, plătite tot de client; în al doilea rând, dacă clientul nu va putea suporta noile costuri, diminuarea profiturilor băncilor duce la un impozit pe profit mai mic şi la o şubrezire a bugetului de stat pe parte de venituri. Oricum, orice formă de a ciupi pe toate părţile din capitalul financiar şi a-l trabsforma în capital electoral seamănă a pseudonaţionalizare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0
Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats