Retehnologizarea de la Vidraru, nouă procedură de achiziție

Retehnologizarea de la Vidraru, nouă procedură de achiziție

În data de 29 Iulie 2019, la sediul Hidroelectrica, au fost deschise candidaturile depuse în cadrul procedurii de achiziție sectorială prin negociere competitivă pentru retehnologizarea AHE Vidraru. Valoarea estimată a lucrărilor este de 82.151.039 Euro, sumă la care se adaugă TVA, iar anunțul de participare a fost publicat în data de 9 mai a.c. pe platforma e-licitație.ro, precum și pe http//ted.europa.eu.

La procedură s-au înscris cinci ofertanți: VOITH HYDRO Gmbh & Co KG Austria, Consorțiul ROMELECTRO SA – LITOSTROJ ENGINEERING a.s., Asocierea GE Hydro France SAS – Elecnor SA – Grid Solutions România SRL, Asocierea GULSAN INSAAT SANAYI TURIZM NAKLIYAT VE TICARET a.s. –ZHEFU Holding Group Co. LTD. Ulterior deschiderii documentelor de candidatură, comisia de evaluare va efectua analiza și evaluarea acestora, urmând să se pronunțe cu privire la ofertanții admiși pentru etapele următoare.

Este vorba de o retehnologizare cu o complexitate tehnică deosebită a unui obiectiv strategic din portofoliul Hidroelectrica. Ne dorim selectarea celor mai bune soluții și implementarea celor mai moderne tehnologii pentru AHE Vidraru. Nu vom face rabat de la nici una dintre cerințele de calitate a lucrărilor. Motivul pentru care am optat pentru achiziția prin negocierea competitivă este acela că procedura este una flexibilă și care permite societății noastre obținerea celor mai avantajoase soluții tehnice. Finanțarea lucrărilor se va face din surse proprii ale societății și dorim ca, în schimbul sumelor pe care suntem dispuși să le cheltuim, să obținem un nou ciclu de viață – de cel puțin 30 de ani, pentru Vidraru” – a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

Procedura de selectare a prestatorului lucrărilor de retehnologizarea AHE Vidraru este reluată pentru a treia oară, achizițiile anterioare fiind anulate ca urmare a prezentării unor oferte neconforme tehnic.

Centrala Vidraru, este amplasată pe malul drept al râului Argeş, la nord de satul Căpăţâneni, într-o cavernă situată la 104 m sub nivelul râului. Prin puterea instalată de 220 MW (4 turbine Francis de 55 MW), centrala este deosebit de importantă pentru S.E.N. deoarece participă și la reglajul frecvenţă-putere asigurând totodată servicii de sistem.

Principalele componente ale amenajării sunt: barajul Vidraru, priza, derivaţia şi centrala. Derivaţia cuprinde aducţiunea sub presiune, castelul de echilibru, casa vanelor de la puţul forţat, puţul forţat, distribuitorul şi galeria de fugă. Barajul din beton, în arc, cu înălţimea 166 m, realizează o acumulare multianuală cu volumul util de 320 milioane m3.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0