Scăderea dobânzilor la depozite a crescut fondurile mutuale

piatadecapitalIndustria fondurilor mutuale ar putea înregistra anul acesta creşteri de 20-30% iar Erste Asset Management a înregistrat în 2013 cel mai bun început de an de la înfiinţare, cu vânzări de 114 milioane lei în luna ianuarie şi cu o estimare de 100 milioane lei in februarie, a declarat Dragoş Necşu, preşedintele Erste Asset Management, în cadrul colocviilor Pieţei Financiare Florin Petria, organizat de FinMedia, la Sinaia.

„Creşterea obţinuta în acest an s-a datorat scăderii dobânzilor la depozitele bancare care a dus la creşterea atractivităţii randamentelor fondurilor, dar şi pe fondul unui factor psihologic – perceperea unei stabilităţii politice faţă de trimestrul al treilea. În lunile de vară, instabilitatea politică a afectat şi intrările în fondurile mutuale în lei şi pe cele în valută (…) Cele cinci fonduri mutuale administrate de noi însumează peste 4 miliarde lei, trecerea peste acest nivel fiind unul dintre obiectivele noastre din 2013”, a precizat Dragoş Neacşu. El spune că în urmatoarele luni BCR Obligaţiuni va deveni cel mai mare fond mutual din Europa Centrala şi de Est (ECE), în condiţiile în care, în prezent, pe primul loc se afla un fond austriac.

Erste Asset Management este cel mai mare administrator de fonduri mutuale din Romania, cu o cota de piata de 37%. La nivel local, activele fondurilor mutuale reprezinta sub 2% din PIB, respectiv aproape 2 miliarde euro, „fiind din acest punct de vedere umar la umar cu fondurile de pensii”, a mentionat Neacşu.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0
Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats