Statisticile o confirmă: producție vegetală record pe 2017

Statisticile o confirmă: producție vegetală record pe 2017

Potrivit datelor provizorii publicate de INS, recolta de cereale anunţată pentru anul 2017 a ajuns la un maxim istoric de 24.464 mii tone, pe fondul spectaculoase a producţiei la porumb (+43% !). În consecinţă, deşi agricultura avut o pondere de numai 4,4% în formarea PIB, acest sector economic a contribuit cu 0,7 puncte procentuale la rezultatul de ansamblu de 7%, situându-se pe locul trei după industrie (1,9 pp) şi comerţ (1,4 pp).

Rezultatele pe culturi

Producţia de grâu s-a situat la aproape zece milioane de tone şi a urcat cu 17%, până la cel mai ridicat nivel din acest deceniu. Producţia de porumb a obţinut un rezutat exceptional (14.326 mii tone, cu 3.580 tone mai mult faţă de anul anterior) deşi suprafaţa cultivate cu această cultură s-a redus cu 179 mii hectare. La orz, orzoaică (+2%) şi ovăz (+7%) creşterile au fost mai mici.

Plantele uleioase au marcat şi ele o producţie totală record, cu aproape 30% mai mare faţă de cea din 2016. La floarea-soarelui, creşterea a fost similară cu cea de la poromb ( 43% mai mult obţinut de pe o suprafaţă în scădere cu 54 de mii de hectare), explicaţia fiind creşterea puternică a randamentului la hectar. Pe fondul extinderii suprafeţelor cultivate cu 142 mii hectare, producţia de rapiţă a crescut şi ea cu aproape 30%.

Producția vegetală în perioada 2013 – 2017 (milioane tone)

  2013 2014 2015 2016 2017
Cereale boabe 20,89 22,07 19,29 21,76 24,46
-grâu 7,3 7,59 7,96 8,43 9,89
-orz și orzoaică 1,54 1,71 1,62 1,82 1,86
-ovăz 0,37 0,38 0,34 0,38 0,41
-porumb boabe 11,31 11,99 8,98 10,02 14,33
Plante uleioase 2,97 3,46 2,98 3,6 4,66
-floarea soarelui 2,14 2,19 1,79 2,03 2,91
-soia 0,15 0,2 0,26 0,26 1,67
-rapiță 0,66 1,06 0,92 1,34 1,67
Sfeclă de zahăr 1,03 1,4 0,97 1,01 1,12
Cartofi 3,29 3,52 2,63 2,69 3,13
Legume 3,96 3,8 3,63 3,34 3,63

Sursa:INS

Sfecla de zahăr a obţinut o creştere bună faţă de anul trecut (+10%), deşi a rămas cu circa 20% sub nivelul de producţie atins în 2014. Cartofii (+16%) şi legumele (+8%) au bifat şi ele valori bune comparativ cu cele din 2016, dar au rămas şi ele mult sub nivelurile maxime atinse în urmă cu 3-4 ani. În pofida progreselor, Aceste neajunsuri ne-au lăsat în bună parte la mâna importurilor și au influențat destul de mult indicele prețurilor de consum.

România comparativ cu unele State Membre ale Uniunii Europene în anul 2016 

La floarea soarelui locul unu atât la suprafaţa cultivată cât şi la producţia realizată

2. La porumb boabe locul unu la suprafaţa cultivată şi locul doi la producţia realizată, după Franţa

3. La grâu locul cinci la suprafaţa cultivată, după Franţa, Germania, Polonia, Spania şi la producţia 

realizată, după Franţa, Germania, Marea Britanie şi Polonia.

4.  La cartofi locul patru la suprafaţa cultivată după Polonia, Germania şi locul şase la producţia realizată, după Germania, Polonia, Franţa, Olanda, Marea Britanie.

Poziționarea României în cadrul statelor membre UE la principalele culturi agricole a arătat că se pot obţine rezultate foarte bune acolo unde se lucrează cu tehnologii moderne. Este şi explicaţia poziţionării pe primul loc la floarea-soarelui, unde mari companii din domeniu au investit considerabil pentru obţinerea unor producţii la nivel mondial.

Situaţia ceva mai precară din anii anteriori la porumb s-a îmbunătăţit pe baza creşterii randamentul la hectar dar mai există spaţiu destul de îmbunătăţire pentru a pune în acord prima poziţie în UE la suprafaţa cultivată cu cea de la producţia obţinută. Îmbunătăţirea sistemului de irigații rămâne critică în contextul modificărilor climatice.

Oarecum suprinzătoare rămâne apetența ceva mai scăzută pentru cultivarea grâului, unde poziția a cincea e departe de potențial iar randamentele la hectar lasă loc unor îmbunătățiri destul de consistente, la fel ca și la cartofi. Grâul și cartoful mai au ceva în comun și anume posibilitatea de ameliorare nu doar a cantităților dar și a calității recoltei obținute.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0