UNSAR reacţionează: preţul poliţelor RCA nu a crescut cu 300%

UNSAR reacţionează: preţul poliţelor RCA nu a crescut cu 300%

La trei zile după protestul transportatorilor pe şoseaua de centură a Capitalei şi nu numai, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurări din România reacţionează într-un comunicat faţă de acuzele aduse la preţurile poliţelor RCA ( Răspundere Civilă Auto).

UNSAR precizează că prima medie RCA pentru transportatori a crescut cu 52,3% în ultimele 12 luni şi nu cu 300% şi citează datele oficiale prezentate de Autoritatea de Supraveghere Fianciară.

unsar

În comunicat, se mai arată că această creştere, de 50%, a primei medii pentru transportatori ar fi motivată de intrarea în faliment a două companii de asigurare care acopereau aproape 50% din piaţa RCA şi de faptul că, în trimestrul al doilea al anului 2016, dauna medie totală a atins nivelul maxim de până acum. Un al treilea argument oferit de UNSAR este acela că, din 1 ianuarie 2016, a intrat în vigoare Directiva Europeană Solvabilitate II, care a introdus reguli mult mai stricte pentru asigurători, în special în ceea ce priveşte capitalul de solvabilitate.

Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurări din România mai precizează în comunicat: în calitate de parteneri ai firmelor de transport, „companiile de asigurare nu vor sa falimenteze transportatorii”.

Companiile de asigurare care vând poliţe RCA sunt cele care pierd bani, în timp ce afacerile transportatorilor sunt în creştere”, se mai arată în comunicatul UNSAR.

Reprezentanţii Uniunii argumentează cu datele raportate de ASF pentru 2015, conform cărora, pentru fiecare 100 de lei încasaţi pentru poliţa RCA, companiile de asigurări au cheltuit circa 120 de lei. Pe de altă parte, cele mai mari zece companii de transport ar fi înregistrat o dublare a câşti­gului net, fără a lua în calcul companiile pe pierdere, se mai precizează în comunicat.

Reacţia UNSAR vine după ce transportatorii au protestat în stradă faţă de tarifele RCA şi au ameninţat cu mişcări mai ample după data de 15 septembrie.

Cinci patronate din transporturi – UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM – au cerut Guvernului să îngheţe tarifele RCA la valori fixe conform tarifelor medii calculate de Autoritatea de Supravghere Financiară în luna iunie 2016, taife care, potrivit conducerii ASF, oferă stabilitate financiară pe piaţa RCA, anunţă presa centrală.

Transportatorii cer ca taxele RCA să fie cuprinse între 1.117 lei şi 4.366 lei pe an.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0