Orange la 9 luni – rezultate mai slabe în grup, dar superioare pe plan local

Jean-François Fallacher

Recent, Orange Group a dat publicităţii rezultatele sale financiare valabile la finalul primelor 9 luni din 2013, inclusiv cele ce vizează România. La nivel global, pe primele trei trimestre, Orange a raportat venituri consolidate de 30,765 miliarde euro, cu 4,3% mai puţin decât în perioada similară a an ului trecut, şi  un profit înainte de taxe de 9,783 miliarde euro (fără venituri şi cheltuieli din evenimente exccepţionale), cu 7,4% mai puţin decât în primele 9 luni din 2012.

Cheltuielile operaţionale (CAPEX) au crescut cu 2,6% pe seama investiţiilor în reţelele 4G, iar fluxul de numerar s-a redus cu 12,6%, până la puţin peste 6 miliarde euro. Baza de clienţi a crescut cu 2,1%, până la 232,5 milioane, cu o creştere mai accentuată, de 3,4% în nişa de servicii mobile.

La nivel european, veniturile au scăzut în primele trei trimestre cu 2,7%, cu rate negative mai relevante în Belgia (-10,1%) şi Slovacia (-3,6%), dar cu creşteri salutare în România (5,9%!), Moldova şi Armenia.

Veniturile înregistrate de Orange România în trimestrul al treilea al 2013 au fost de 241 milioane de euro, înregistrând o creştere de 3,2% faţă de trimestrul al treilea din 2012, în bază comparabilă. De la începutul acestui an, veniturile companiei au totalizat 690 de milioane de euro, în creştere cu 0,7% faţă de perioada similară a anului trecut.

La 30 septembrie 2013, Orange România avea 10.383.481 de clienţi, cu 183.000 mai mulţi clienţi decât în urmă cu trei luni. Noul serviciu Orange TV, cu cele mai multe canale HD pe televizor, disponibil şi pe laptop, tabletă şi smartphone prin Orange TV Go, ofertele cu trafic de date inclus în toate abonamentele şi opţiunile PrePay împreună cu noile servicii şi aplicaţii, precum Orange Antivirus, Libon, Cloud, Deezer, menite să simplifice accesul la lumea digitală, dar şi atenţia acordată modului de interacţiune cu clienţii au avut o contribuţie importantă în atragerea unui număr mai mare de utilizatori ai serviciilor Orange.

Accesul facil la internet de pe orice abonament sau cartela PrePay, dezvoltarea continuă a reţelei existente, precum şi extinderea acoperirii 4G au condus, în trimestrul al treilea din 2013, la o creştere a traficului de internet pe mobil cu 85% faţă de perioada similară a anului trecut. Această evoluţie este susţinută de vânzările de smartphone-uri, cu 101% mai mari în trimestrul al treilea al acestui an faţă de trimestrul al treilea din 2012. Această creştere spectaculoasă s-a datorat atât îmbogăţirii portofoliului de smartphone-uri, disponibile într-o gamă variată, la preţuri accesibile, cât şi serviciilor Orange Care.

În acelaşi timp, numărul tabletelor vândute în trimestrul al treilea al anului 2013 a crescut de 7 ori faţă de perioada similară din 2012. Un rol determinant în această creştere îl au noile servicii şi aplicaţii Orange, care le asigură clienţilor navigarea pe internet în deplină siguranţă, posibilitatea de stocare şi protecţie a informaţiilor, precum şi servicii de divertisment, ce pot fi accesate oriunde, de pe orice tip de ecran.

„Suntem mulţumiţi de performanţa înregistrată de companie în primele nouă luni ale anului, în linie cu dorinţa noastră de a le oferi utilizatorilor Orange cea mai bună experienţă digitală. Astfel, în prezent clienţii noştri beneficiază de trafic de date inclus în toate abonamentele şi opţiunile PrePay, de servicii de televiziune de înaltă calitate, pe mai multe tipuri de ecrane, precum şi de servicii de date mobile sigure, pe care vom continua să le dezvoltăm, prin consolidarea reţelei naţionale 3G+ şi extinderea serrviciilor de ultimă generaţie 4G”, a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange România.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0