Potrivit datelor publicate de Eurostat, nivelul prețurilor din România a fost anul trecut de 53% raportat la media UE. Țara noastră apare, astfel, pe locul doi în topul celor mai ieftine state din Uniune, după Bulgaria (51%) și înaintea Poloniei (57%) și Ungariei (62%). La polul opus, Danemarca (138%), Irlanda și Luxemburg (fiecare cu 127%) au consemnat cele mai mari prețuri.
Beneficiind de nivelul încă relativ redus al prețurilor la bunuri și servicii, România figurează la indicatorul de referință al PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare cu valoarea de 19.900 euro pe locuitor față de o medie UE de 30.900 euro pe anul 2018. De unde rezultă procentajul de 64%, urmărit și în scopuri de convergență pentru aderarea la Zona Euro ( se consideră că am avea nevoie măcar de 70% din media UE).
De fapt, dacă se face conversia direct din lei în euro, rezultă un PIB/locuitor cifrat aproximativ la doar 10.500 euro/locuitor. Doar dacă se face achiziția de bunuri și servicii la un nivel general de 53% din media UE apare valoarea de 19.900 euro/locuitor, ca și cum am fi obținut ca rezultat economic acești bani și i-am fi cheltuit la prețurile medii din Uniune.
Prin urmare, dincolo de necesitatea de a crește performanța economică măsurată în avansul PIB de la un an la altul, va trebui să fim atenți și la avansul prețurilor raportate la cele din UE, implicit la cursul de schimb. Pentru că, altfel, degeaba vom avea creșteri nominale ale veniturilor pe persoană, dacă acestea vor fi erodate simultan de majorarea prețurilor.
La un curs de schimb cvasistabil, așa cum am reușit deocamdată să avem și ar fi util să mergem mai departe, apare astfel esențial ca avansul PIB să se situeze peste nivelul inflației dacă vrem să ne apopiem de nivelul de trai occidental. Ori, deocamdată, la un avans al PIB de circa 4,8% avem o inflație de 4,1%.
Diferență destul de firavă care, dacă vrem să progresăm, e musai să fie expandată în dublu sens. Adică prin atingerea unui nivel de creștere economică ceva mai ridicat ( reamintim că planificarea bugetară s-a făcut în baza unei creșteri economice de 5,5% pe 2019), simultan cu diminuarea creșterii prețurilor spre intervalul de 2,5% plus/minus un punct procentual.
Desigur, există o rezervă de modificare de curs de schimb, cifrat la circa 4,65 lei/euro anul trecut și proiectat ( după reevaluarea cifrelor etern optimiste ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză care se încpățânează să vadă mereu aprecieri viitoare ale monedei naționale) la 4,74 lei pentru anul în curs.
De altfel, după temperarea tendințelor de creștere a euro din primele luni ale anului, urmate de presiuni conjuncturale în sens invers în perioada mai recentă, s-a ajuns la o medie de curs de 4,74 lei/euro pe primele opt luni ale lui 2019, respectiv 1,9% în plus față de valoarea medie din anul precedent și exact pe ultima prognoză oficială. Adică suntem pe traiectoria vizată și controlată.
De reținut, însă, e un reglaj foarte dificil de făcut pe o piață valutară liberă și fără o foarte bună conlucrare între politica fiscal-bugetară și cea monetară. În plus, din moment ce rezerva de devalorizare antamată s-a cam epuizat, accentul ar trebui să cadă până la finele anului pe aceeași expandare a diferenței dintre avansul PIB și inflație.
Problema este că, față de o prognoză oficială care vede o păstrare a inflației peste pragul de trei procente la orizontul următoarelor opt trimestre, avansul PIB pare să se evolueze în jos și nu în sus ( cum ar trebui pentru a recupera rămânerea în urmă față de ținta de creștere de 5,5% în termeni reali), iar influența majoră care vine pe calea evoluțiilor din partea principalilor parteneri comerciali (cu Germania în foarte probabilă recesiune tehnică) nu ne ajută.
În contextul în care dezechilibrul important rezultat din comerțul extern a penalizat avansul PIB cu nu mai puțin de două procente în prima jumătate din acest an, s-ar recomanda o maximă prudență în privința politicii de venituri ale populației. Care să nu inflameze suplimentar prețurile și deficitul de cont curent, deoarece presiunea pe curs va crește implacabil, odată cu riscul de a ne duce spre o scădere în termeni reali a PIB/locuitor.
COMMENTS