Prognoze la început de an – „România în 2015”

f1

La începutul fiecărui an ne întrebăm cum vom răspunde încercărilor pe care economia, piaţa,
resursele
de orice fel le pun în drumul nostru. Ca în fiecare an, FinMedia şi PiaţaFinanciară au căutat, împreună cu cei mai activi jucători din economie, răspunsuri potrivite în cadrul conferinţei România în 2015, organizată pe 10 februarie 2015.

Am analizat împreună cu invitaţii noştri cum au evoluat indicatorii macroeconomici ai României în 2014 şi am făcut estimări pentru 2015, sistemul bancar şi modul cum băncile vor face faţă evaluării AQR, leasingul şi evoluţia acestuia ca alternativă la creditarea prin bănci, fiscalitatea în context european şi global, nivelul de absorbţie al fondurilor europene şi finanţarea afacerilor în anul 2015.

Ne-au fost alături în căutarea răspunsurilor: Radu Graţian Gheţea, Preşedinte ARB, Alexandra Smedoiu, Senior Manager Consultanţă Fiscală, PwC Romania, Radu Crăciun, Economist Şef BCR, Mihai Ionescu, Secretar General ANEIR şi Co-preşedinte al Consiliului de Export, Felix Daniliuc, Director General Raiffeisen Leasing şi  Preşedinte ALB, Valentin Ionescu, Director Strategie şi Stabilitate Financiară ASF, Gheorghe Boeru, Preşedinte Romair Consulting, Mirela Iovu, Vicepreşedinte CEC Bank şi Loredana Răuţu, Şef Departament EU Office BCR.

f2

Raiffeisen Leasing, Banca Comercială Română (BCR), PwC România, Romair Consulting şi Biriş-Goran au fost partenerii care ne-au sprijinit în organizarea evenimentului.

Mai multe detalii despre evoluţia macroeconomică a României, sistemul bancar, accesarea fondurilor europene, piaţa leasingului sau evoluţia exporturilor veţi putea regăsi în ediţia print a revistei Piaţa Financiară.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0