UniCredit Tiriac Bank acorda IMM-urilor credite cu garantii europene Jeremie

macroeconomie8UniCredit Ţiriac Bank anunta ca a finantat IMM-urile cu aproximativ 25 milioane euro, prin intermediul iniţiativei Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises (JEREMIE), administrată de Fondul European de Investiţii (FEI).

Acordate sub formă de împrumuturi cu condiţii preferenţiale, creditele au atins în prezent o rată de absorbţie de circa 30% din valoarea acordului de garantare JEREMIE semnat cu FEI, care permite băncii să aloce împrumuturi noi în sumă totală de 87,5 milioane euro. Garanţia JEREMIE acoperă 80% din valoarea creditelor.

JEREMIE este o iniţiativă comunitară care urmăreşte creşterea accesului IMM-urilor la finanţare prin intermediul instrumentelor financiare finanţate din fondurile structurale. În România, JEREMIE este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013, finanţat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.

“UniCredit Ţiriac Bank işi reafirmă angajamentul de a susţine iniţiativa JEREMIE, un instrument important pentru finanţarea IMM-urilor, care constituie un segment strategic pentru bancă. Prin intermediul acordului de garantare JEREMIE, putem să oferim IMM-urilor împrumuturi noi pentru investiţii şi extindere, în condiţii mai avantajoase şi cu niveluri de colateral reduse”, a declarat Marco ESPOSITO, Vicepreşedinte responsabil cu divizia Corporate, UniCredit Ţiriac Bank.

Împrumuturile acordate beneficiază de o rată a dobânzii mai mică cu până la 100 de puncte de bază, de garanţii reduse (în funcţie de situaţia financiară a companiei garanţiile adiţionale variază între 70 şi 0%) şi de zero costuri pentru garanţia JEREMIE. IMM-urile pot accesa credite în cuantum de maximum 1,875 mil euro sau echivalent lei, pentru o perioadă de 12-72 de luni.

Până în prezent, circa 100 de IMM-uri au beneficiat de produsul cu garanţie JEREMIE prin UniCredit Ţiriac Bank, valoarea medie a împrumuturilor fiind de aproximativ 280.000 euro. Cele mai multe IMM-uri care au solicitat şi au primit împrumuturi activează în domenii precum comerţul en-gros, retail şi producţia de produse din hârtie, metal şi cauciuc (conform descrierilor CAEN). Aproximativ 50% din totalul fondurilor a fost absorbit de companii care îşi desfăsoară activitatea în Dolj (Craiova), Bihor (Oradea), Prahova (Ploieşti), Argeş (Piteşti) şi Botoşani (Botoşani).

“UniCredit Ţiriac Bank este un susţinător activ al împrumuturilor cu garanţie JEREMIE, sprijinind astfel semnificativ IMM-urile să îşi continue activitatea şi dezvoltarea într-un context dificil. În condiţiile în care IMM-urile sunt în general cele mai afectate de turbulenţele economice, suntem bucuroşi că, per total, prin instrumentul de garantare JEREMIE, mai mult de 1.500 de companii mici şi mijlocii din România au accesat împrumuturi în valoare de circa 160 milioane euro până în prezent”, a menţionat Hubert COTTOGNI, Deputy Director, Head of the Regional Business Development, FEI.

Iniţiativa JEREMIE, administrată în România de către FEI, reprezintă o nouă modalitate de a utiliza fondurile structurale UE disponibile statelor membre pentru a susţine evoluţia IMM-urilor. FEI dezvoltă instrumente financiare şi implică entităţi instituţionale şi private care au infrastructura şi aptitudinile necesare pentru a răspunde nevoilor de capital ale antreprenorilor. Facilitatea de garantare oferită prin intermediul UniCredit Ţiriac Bank şi alte bănci a fost primul instrument financiar implementat în România de FEI prin iniţiativa JEREMIE. Ulterior, FEI a dezvoltat un instrument de capital de risc JEREMIE, prin intermediul căruia a finanţat fondul de investiţii Catalyst România, dedicat susţinerii IMM-urilor active în sectorul Tehnologie-Media-Telecom (TMT).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0