Adevăr Ne bun

Adevăr Ne bun

Mi-am amintit brusc de un articol pe care l-am scris recent,  intitulat  “Experimentul Moldova: cum facem să nu fie România următoarea victimă?”, pe care-l invoc acum pentru a vedea cum funcţionează lucrurile la americani. Acolo, în ciuda controverselor legate de cei ce candidează, vedem două partide între care există deosebiri minime, pentru că se bazează pe aceeaşi pătură densă a clasei de mijloc.

Când sunt republicanii la putere, se administrează bogăţia, se creează prosperitate, când guvernează democraţii se gestioneze sărăcia, se încearcă să nu scadă veniturile societăţii sub un anumit nivel.

Alternanţa republicani – democraţi are legătură cu ciclul economic, primii conduc în perioada de boom, ceilalţi în cea de criză. Nimeni nu discută explicit de liberalism şi socialism, ci lasă pieţele să aloce cât mai bine resursele având grijă ca nu cumva concurenţa politică să ia faţa celei economice.

La noi, spre deosebire de părinţii fondatori ai Americii, “tatăl” Constituţiei a definit România ca un stat social. Iar în timpul în care legea lor fundamentală pune clasa de mijloc în prim plan şi populaţia stă bine din punct de vedere educaţional, în România mentalitatea ce reverberează constituţional ne condamnă la sărăcie şi furt. Iată reţeta sigură pentru a avea o populaţie slab educată, care acceptă orice, inclusiv legi pentru care, ulterior, va achita taxe mai mari!

Și cât timp sunt puse în prim plan pauperizarea și statul social, ce şanse reale are o mişcare de dreapta să dobândească aderenţi? Într-un stat de acest fel, mişcările ce se autointitulează liberale nu vor fi conduse de persoane cu vederi de dreapta, ci de unele care încearcă să salveze aparenţele cu un discurs ritos, ce nici măcar nu va conţine prea multe elemente doctrinare, urmărind să obţină numai foloase necuvenite de pe urma solidarităţii sociale.

Dar apropo de educația precară, văzută prin prisma spuselor lui Immanuel Kant – un popor fără cultură e uşor de manipulat – am citit o anecdotă de Robert Tompkins pe care o reproduc mai jos:

„ În sfârşit, în acest sătuc uitat de lume căutarea lui lua sfârşit.
Într-o căsuţă aproape prăbuşită, în faţa focului, stătea < Adevărul > .
În toata viaţa sa nu văzuse un bărbat mai bătrân şi mai urât.
– Sunteţi Adevărul?
Bătrânul dădu din cap în semn că da.
– Spuneţi-mi, ce trebuie să transmit lumii? Ce veste să le dau?
Bătrânelul scuipă în foc şi răspunse:
– Spune-le că sunt tânăr şi frumos!”

În contextul în care nu mai există discernământ ca să se facă deosebirea între adevăr şi minciună, şi în timp ce minciuna îmbracă diverse forme, dar adevărul e unul singur, putem înţelege mai bine ceea ce a vrut să spună Tompkins.

Dacă nimeni nu crede în adevăr şi nu-l caută, acesta capătă forma minciunii. Şi dacă nimeni nu doreşte să-l afle, motivul este educaţia. E ca la cluburile de debate, unde atunci când câştigă cineva nu neapărat ceea ce spune e adevărat, ci convinge fiindcă îşi vinde mai bine vorbele

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0