La 30 de ani de neocapitalism am purtat cu Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank, o discuţie foarte interesantă despre contextul actual al pieţelor financiare, atât cea bancară cât şi cea de capital, încercând să vedem unde ne plasăm la nivel global şi cum se prefigurează viitorul. Am vrut să aflăm cum se văd toate acestea prin ochii unui manager care a avut mereu clară în minte o foaie de parcurs pentru compania pe care o conduce şi pentru care contează mai puţin important pe parcursul unei curse şi mult mai important e să treacă primul linia de sosire. Şi, la fel de important este ca arbitrii să nu schimbe regulile în timpul cursei.
Care ar fi oportunităţile momentului în ceea ce priveşte banking-ul actual?
Am să le iau într-o ordine absolut întâmplătoare. O primă oportunitate ţine de faptul că ne aflăm în plin proces de consolidarea, iar acest proces trebuie să continue. Dacă ne uităm la poza de moment observăm că băncile mari fac profiturile cele mai mari în timp ce băncile mai mici fac profituri mai mici. O altă oportunitate ţine de nivelul de penetrare a banking-ului. România are un nivel extrem de redus de intermediere financiara, ceea ce lasă un loc de creştere destul de mare. Şi trebuie să subliniem faptul că e mare nevoie de o astfel de creştere. Iar în acest context băncile trebuie să joace un rol din ce în ce mai important şi să fie din ce în ce mai implicate.
Alte oportunităţi importante ţin de procesele ce ţin de digitalizare, cele care ne poate duce mult mai aproape de client şi în întâmpinarea dorinţelor acestuia. Trebuie să continuăm şi procesul de eficientizare, de creştere a productivităţii în mediul bancar. Avem foarte mult de lucru, ceea ce, pentru noi, reprezintă un element pozitiv.
Dincolo de oportunităţi, există şi riscuri. Care ar fi principalele riscuri, în viziunea Dvs?
Probabil că cel mai important risc ţine de competiţie şi nu sunt convins că la ora actuală este destul de clar întregul tablou al competiţiei în care ne aflăm. E imperios necesar să ne dăm seama că, la momentul actual, orice bancă din România este în competiţie cu alte bănci de pe teritoriul altor ţări. Astăzi este foarte uşor pentru orice cetăţean român să deschidă un cont la o bancă din străinătate. În acest context se va pune uneori întrebarea, de către acţionarii grupurilor financiare internaţionale: mai e neapărată nevoie să avem o bancă subsidiară în România? Trebuie să înţelegem cu toţii acest lucru foarte bine, pentru că evoluţiile pot lua o turnură destul de neplăcută. Eu unul cred că nu ar fi foarte bine pentru România dacă economisirile cetăţenilor săi sau ale companiilor de pe teritoriul său vor pleca în străinătate. Şi nu mă refer aici doar la economiile din bănci! Situaţia este una similară şi pentru piaţa de capital: fondurile de pensii şi cele de investiţii, dacă nu găsesc oportunităţi de fructificare, pot migra către alte economii ce le asigură randamente potenţiale mai bune. E un risc major, unul care nu depinde doar de ceea ce facem noi ca bănci, ca sistem bancar. Înţelegerea, asumare şi rezolvarea ţine în primul rând de legislaţie. Noi ca bănci nu putem decât să ne adaptăm contextului în care activăm. Ce ar trebui subliniat e faptul că noi, ca bănci, suntem capabile să jucăm un joc pe regulile impuse de cadrul legislativ, cu condiţia ca acestea să fie aplicabile tuturor jucătorilor şi să nu se schimbe în timpul partidei.
Sunt voci care reclamă faptul că băncile nu vor să dea credite şi preferă să stea pe un munte de bani. Care este realitatea? Cum se văd lucrurile din interior?
E bine că în momentul de faţă există lichiditate, iar eu unul nu o consider exagerată. Să nu uităm de anii premergători crizei în care unele bănci nici nu se sinchiseau să ia depozite: creditau numai din resurse externe. Dar cine spune că băncile nu vor să dea credite or nu se pricepe la banking or are doar interesul de a aduna capital politic prin declaraţii populiste. Noi ca bănci am dorit şi dorim să dăm credite. Situaţia în care băncile împrumută mai mult statul decât economia reală nu e deloc una confortabilă. Resurse există, bani vin dinspre deponenţi, dar e destul de greu să găseşti proiecte de finanţat. Nu e greu să dai un credit dar trebuie să o faci în condiţiile în care trebuie să fi sigur că îţi vei recupera banii daţi dar şi dobânda aferentă. Pentru că, să nu uităm, vorbim de banii deponenţilor plasaţi în bănci, nu de banii băncii.
Menirea noastră, ca bancă, e să dăm credite către persoane juridice sau fizice. Noi am crescut frumos pe zona de corporate şi ne bucură acest lucru. Nu e un lucru facil în condiţiile în care multe companii preferă creditul de la furnizor sau creditul de la acţionar. Dar trebuie să ne descurcăm.
Există şi problemă legată de structura muntelui de bani. Mulţi preferă astăzi să economisească în euro. Noi ca bănci care activează în România avem posibilităţi limitate de a folosi euro în creditare. Desigur, există nişte corporaţii şi nişte companii care fac export către care putem direcţiona euro. Dar nu sunt suficiente. Pe de altă parte, nu putem să îi spunem unui client al nostru cu care avem deja un istoric că noi nu îi putem lua valuta în depozite. Spun acest lucru pentru a arăta că nu e uşor să manageriezi lichiditatea. Şi, repet, nu e o supralichiditate excesivă în piaţă!
Cum se recuperează sistemul bancar după *preinfarctul* suferit din cauza OuG 114/2018?
Rolul nostru într-o astfel de situaţie este să ne adaptăm. Cit timp putem să ne adaptăm, o vom face! Cred că în România avem o problemă oarecum culturală: nu există acea cultură încetăţenită în vest acre spune că orice datorie trebuie plătită. Mai mult există politicieni cu tot felul de idei ciudate care contribuie la agravarea acestor probleme de lipsă de cultură. Ceea ce nu înţeleg ei este faptul că, până la urmă, cel care plăteşte este tot consumatorul final. Băncile se vor adapta şi vor reacţiona la astfel de acte normative fie prin creşteri de dobândă, proporţional cu creşterea riscului, fie prin creşteri de alte costuri aferente creditului, fie prin înăsprirea condiţiilor de creditare. Mai greu sau mai uşor băncile îşi revin, dar situaţia nu e în folosul consumatorului de servicii financiare.
Până la urmă, orice plan de business e făcut pe un anumit nivel de rentabilitate, acţionarii cer să asigurăm un anumit randament. În condiţiile în care apar factori externi care afectează piaţa în întregul ei, ne adaptăm cu toţii în felul în care aminteam mai sus. Acţionarii vor accepta să plătească doar atunci când apar factori ce afectează doar individual propria bancă şi nu piaţa în ansamblu.
Ce legătură există astăzi între piaţa de capital şi bănci şi cum pot fi relaţiile mai bine întreţesute, în beneficiul tuturor?
Piaţa de capital este foarte importantă pentru noi ca bănci. Ne-am străduit mult sa împingem piaţa de capital cât mai sus. Până la urmă lucrurile ţin de simetria riscului. Avem interesul cu toţii ca firmele să fie cât mai bine capitalizate. Atunci când pieţele merg în sus, toate sunt bune şi frumoase: acţionarii îşi iau dividende, noi ne recuperăm creditul şi încasăm dobânda. Problemele apar atunci când piaţa intră în recesiune: la acel moment, dacă acţionarul a riscat doar cei 200 de lei capital, iar noi ca bancă restul, noi suntem cei care luăm cea mai mare pierdere. De aceea spun că pentru a deveni bancabile companiile trebuie să fie cât bine capitalizate: pentru că riscul trebuie distribuit simetric. Iar capitalizarea poate veni dinspre piaţa de capital.
Sun însă realmente îngrijorat de starea pieţei de capital din România, iar acte genul OuG 114 nu fac altceva decât să îndepărteze investitorii de piaţa de capital. Ar fi trebuit să beneficieze mult mai mulţi de piaţa de capital. Studiile arată că o mai mare parte din creşterea de productivitate a ultimilor ani a mers către factorul capital şi mai puţin către factorul muncă. Ar fi fost normal ca oamenii să plaseze o parte a economiilor lor pe piaţa de capital. Întrebarea acre se pune au în ce? Autorităţile au făcut ceva pentru a avea o piaţă competitivă, funcţională, cu diversitate şi adâncime? Răspunsul este nu suficient! Ce se poate întâmpla? Lucruri deloc pozitive: în primul rând companiile mari se pot lista din ce în ce mai uşor pe pieţe externe mai competitive – vezi Polonia, o ţară care a intuit la timp importanţa acestei pieţe şi a dezvoltat-o ca la carte. În al doilea rând firmele mici care se vor lista la Bucureşti vor fi pe radarul unui număr din ce în ce mai mic de investitori, deci nu le va fi nici lor bine. Şi, să nu uităm, vine piaţa unică europeană de capital, ceea ce va facilita şi mai mult ieşirea pe pieţe externe atât pentru companii cât şi pentru investitori. Toate aceste lucruri trebuie conştientizate de către toţi decidenţii până nu e prea târziu.
Ce efecte pe termen lung poate genera continuarea politicii banilor ieftini?
În general astfel de măsuri artificiale dau efecte negative pe termen lung. Politica monetară nu poate compensa politicile fiscale şi cred că vedem că politica monetară chiar a ajutat politicienii să nu ia la timp măsurile ce trebuiau luate. E deja o certitudine faptul că dobânda joasă tot nu s-a stimulat prea mult apetitul investiţional. Şi asta pentru că nu dobânda e acum factorul cheie ci încrederea. Atunci când ideea ta privind viitorul nu e una foarte clară, atunci când mediul în care activezi e atât de puţin predictibil, te gândeşti de multe ori înainte să iei decizia de a investi. Şi, cel mai adesea, iei decizia de a amâna acest lucru pentru o perioadă în care lucrurile vor deveni mai clare.
În ceea ce priveşte politica banilor ieftini, pot exista şi alte efecte perverse pe termen lung. Poţi învăţa actualele generaţii că banii se pot obţine uşor. Sau, dacă dobânda la economii e mică, faci investiţii în bunuri cum ar fi case sau chiar aur, conducând în acest fel la creşterea artificială a preţurilor respectivelor bunuri. Sau, dacă ceea ce economiseşti pentru viitor nu mai are randamentul scontat, poţi economisi şi mai mult, reducând cheltuielile, inhibând consumul şi conducând la contracţie economică. Lucrurile pot fi complicate. Din păcate actuala generaţie de politicieni nu pare capabilă să ia măsurile de corecţie din timp ci numai atunci când nu mai au încotro.
Cum vedeţi banking-ul viitorului?
O bancă trebuie să conştientizeze care este rolul său în economie şi să pornească de la ideea că ea este cea care ţine banii şi informaţia clienţilor în siguranţă. De ce banii şi informaţia? Pentru că, odată ce vom trece, vrem nu vrem, spre o societate fără cash (şi din cauza costurilor mari pe care băncile le au cu managementul banilor), informaţia va deveni mai importantă.
Contribuţia băncilor în societate va continua să fie una importantă. E un lucru de care nu mă îndoiesc. Vom avea cel puţin două tipuri de unităţi, iar ele există şi acum – unele complet digitale, self-service şi altele pentru consultanţă, în care clienţii pot veni pentru sfaturi şi pentru a afla răspunsuri la întrebările lor. Noi vom continua să facem ceea ce am mai făcut şi până acum, să ne urmărim strategia – investim în cel puţin trei direcţii: în relaţia cu clienţii, în traininguri şi în tehnologie. Vom inova în ritm accelerat, pe fondul unei rate tot mai mari de adopţie a noilor tehnologii de către clienţii noştri. Investiţiile şi eforturile pentru deservirea mai bună a clienţilor se vor intensifica. Îmi doresc să facem din Raiffeisen Bank o bancă mai agilă şi ne propunem o creştere, ca întotdeauna, peste media pieţei. Dar o creştere sustenabilă pe termen lung. Reţeta de progres, în orice domeniu, ţine de a-ţi seta obiective realizabile, de a-ţi seta un nivel de ambiţie şi de a avea grijă să le şi realizezi.
COMMENTS