Motivația care a stat la baza acestui demers a pornit de la o întrebare simplă – ce împiedică trecerea rezultatelor de cercetare din laboratoarele din România, chiar și cele validate, către adopția în industrie și societate? Pentru a răspunde, documentul prezent reunește o analiză mixtă, bazată pe datele obținute din trei surse principale: un chestionar aplicat în momentul dezvoltării programului Future LAB (sursa 1), interviuri cu cercetători și experți din domeniul transferului tehnologic (sursa 2) și un chestionar suplimentar cu privire la nevoile de conectare și dezvoltare a competențelor (sursa 3).
Datele converg spre concluzii care descriu, cu cifre, unde se află presiunea și ce tip de sprijin poate accelera transferul tehnologic în România. Cu toate acestea, ideea principală a documentului atestă că ecosistemul dorește punți funcționale între oameni, instituții și etape, nu o nouă discuție generală despre inovație.
- În primul rând, colaborarea strânsă cu industria și partenerii externi apare ca premisă pentru orice pas spre piață. Astfel, 92,1% dintre respondenți indică drept sprijin prioritar conectarea cu parteneri din industrie și societate, 80% cer conectare directă cu industria, iar accesul la parteneri internaționali, precum și acces la investitori, apare la 72%.
- În al doilea rând, respondenții semnalează nevoia de competențe interdisciplinare care fac transferul realizabil în practică, nu doar teoretic. Construirea și gestionarea parteneriatelor cercetare–industrie apare la 96%, evaluarea potențialului economic și de piață la 92%, atragerea de finanțare publică și investiții private la 88%, iar orientarea cercetării către nevoile reale ale utilizatorilor și pieței la 84%. Protecția proprietății intelectuale și strategiile de licențiere este subliniată de 72%, completată de nevoia de comunicare științifică pentru public non-academic și mediul economic la 68%.
- În al treilea rând, sprijinul financiar pentru validare și pilotare se conturează ca obstacol major în trecerea de la laborator la aplicare. Principala provocare apare ca fiind lipsa fondurilor pentru demonstrarea conceptului („Proof-of-Concept” /PoC), la 39,5% în eșantionul analizei 1, iar TRL 5 („validarea în mediu relevant”), este indicat ca stadiul cel mai dificil de eșantionul analizei 3, cu 28%. Pentru brevetele existente, cercetătorii indică drept priorități pentru următoarele 6–12 luni: evaluarea fezabilității și a potențialului de piață (78%), validări tehnice suplimentare (76%) și parteneriate pentru testare și pilotare (73%). În aceeași sursă 3, finanțarea publică pentru demonstrare (59%) și investițiile private pentru scalare (46%) evidențiază nevoia unor instrumente dedicate, inclusiv microgranturi, care să deblocheze etapa de demonstrare și pilotare.
- În al patrulea rând, datele indică un deficit de sprijin instituțional și infrastructură de transfer, care influențează direct viteza de execuție. Susținerea internă a valorificării se împarte aproape egal între existența unui birou de transfer tehnologic și gestionarea directă de către echipele de cercetare, ambele la 34,2%, în timp ce 23,7% indică inițiative fragmentate, iar 7,9% declară că nu există un cadru formal.
Analiza Future LAB arată un ecosistem care caută instrumente concrete pentru a trece de la rezultate la aplicare. În cele trei luni de program, se vor cartografia nevoile reale și blocajele existente.
Concluziile vor fi utilizate într-o sesiune de consultare pentru propuneri concrete de îmbunătățire a transferului tehnologic.
Introducere
Pentru a înțelege mai bine dinamica dintre laborator și industrie, Future LAB a fost construit în baza unui demers prin care au fost ascultate vocile cercetătorilor.
Un program național de inovare și transfer tehnologic, Future LAB, dezvoltat în România de Social Innovation Solutions, contribuie la consolidarea ecosistemului românesc de cercetare-dezvoltare, reunind 25 de institute, stațiuni și centre de cercetare universitare într-un efort comun de a facilita transferul tehnologic și colaborarea dintre mediul de cercetare și industrie.
În România, domeniul cercetării și dezvoltării are unele particularități și, mai ales, provocări. Future LAB își propune să rezolve parte dintre acestea, oferind cercetătorilor competențe practice pentru transfer tehnologic și comercializare, pentru înțelegerea cadrului legal referitor la proprietatea intelectuală și a strategiilor de valorizare ale acesteia, pentru gestionarea inovării, dar și pentru îmbunătățirea relațiilor de colaborare cu stakeholderi.
Institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare care au fost acceptate în programul Future LAB sunt: ICECHIM, ECOIND, INCDFM București, ISIM Timișoara, INCD URBAN-INCERC Cluj Napoca, INCDTIM, INCEMC Timișoara, ICPE-CA București, CTT-ICCF București, ICPA București, ICI București, INCD INMA, IMT București, INCD Protecția Plantelor București, INCDDD Tulcea, SCDCPN Dăbuleni, SCDL Buzău, SCDP Băneasa. De asemenea, participante sunt și 6 centre de cercetare universitare din cadrul Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea de Vest Timișoara, USVT, USAMV București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai.
Partenerii principali ai programului sunt Banca Comercială Română (BCR) și PPC România, companii care își aliniază strategiile de dezvoltare cu direcțiile europene privind inovația și tranziția tehnologică.
Metodologie
Metodologia folosită în acest demers a fost una mixtă, combinând analiza cantitativă (pentru a identifica frecvențele și tiparele din chestionarele aplicate) cu analiza calitativă (pentru a identifica teme și categorii de subiecte emergente din interviuri și alte interpelări). În total, eșantionul studiat a adunat date din 3 surse principale (un chestionar aplicat în momentului dezvoltării programului Future LAB – sursa 1, interviuri cu cercetători și experți din domeniul transferului tehnologic – sursa 2, și un chestionar suplimentar cu privire la nevoile de conectare și dezvoltare a competențelor – sursa 3). A cuprins 80 de răspunsuri, dintre care 38 de răspunsuri din chestionarul Future LAB, 17 interviuri cu cercetători și experți și 25 de răspunsuri în cadrul chestionarului suplimentar privind analiza nevoilor de conectare și dezvoltare a competențelor.
Au furnizat răspunsuri reprezentanți din 50 de organizații de cercetare-dezvoltare. Au fost identificate 90 de organizații de cercetare-dezvoltare eligibile pe criterii de cercetare aplicativă (institute naționale, stațiuni de cercetare agricolă și centre de cercetare universitare), iar organizațiile de cercetare private nu au fost incluse în eșantion.
Materialul urmărește să descopere și să mapeze etapele, succesele, nevoile, dar și provocările pe care le au cercetătorii din România. De asemenea, sunt explorate și locurile în care echipele se blochează când încearcă să ducă o tehnologie sau un produs tehnologic pe piața liberă. Este important demenționat că acest demers nu reprezintă un studiu științific formal, ci o triangulare a datelor obținute.
Sprijin financiar pentru validare și pilotare
Prin corelarea datelor din chestionar inițial (sursa 1), interviuri (sursa 2) și chestionarul suplimentar cu privire la nevoile de conectare și dezvoltare a competențelor (sursa 3), se conturează un tablou coerent, în care aproape toți actorii descriu aceeași tensiune structurală în zona de validare și transfer către societate: cercetarea produce rezultate, dar drumul către utilizare reală se oprește frecvent în zona de mijloc, acolo unde laboratorul se întâlnește cu prototipul, testarea și, apoi, piața.
În limbajul participanților, acest blocaj apare ca o diferență între niveluri TRL (Technology Readiness Level), invocată în forme diferite, de la tranziția TRL 3–5 până la etapele TRL 6–8 sau 8–9, care sugerează nu o singură problemă punctuală, ci un pipeline fragmentat, alcătuit din instrumente de finanțare și mecanisme instituționale care nu se reunesc într-un parcurs continuu.
Din această perspectivă, nevoia dominantă nu se reduce la „mai mulți bani”, ci la resurse direcționate spre scalare, fabricare, testare relevantă pe piață și implementare, completate de parteneri economici reali care vin cu probleme clare și disponibilitate de co-creare.
Datele culese de echipa Social Innovation Solutions susțin aceste observații. Spre exemplu, în sursa 1, nivelul tipic de maturizare a rezultatelor de cercetare este validare în laborator și validare în mediul relevant, menționată de 39,5% dintre respondenți. Conform sursei 3, participanții indică TRL 5 (validare în mediu relevant) drept etapa cea mai dificilă, cu 28% dintre răspunsuri, urmată de TRL 6 (demonstrație mediu relevant), TRL 7 (demonstrație în mediu real) și TRL 8 (sistem finalizat și calificat), fiecare cu 20% dintre răspunsuri.
Referitor la brevetele deja existente în laborator, în sursă 3 cercetătorii indică pentru un parcurs de 6–12 luni priorități clare: evaluarea fezabilității și potențialului de piață (78%), validări tehnice și
parteneriate pentru testare/pilotare (73%), urmate de finanțare publică (59%) și investiții private pentru scalare (46%).
Unele concluzii se concentrează pe infrastructura invizibilă a transferului tehnologic, adică în tot ceea ce nu ține de știință, dar decide dacă un proiect se mișcă sau se blochează (birocrație, achiziții, documentație, management de proiect, impredictibilitate bugetară și limite legale). Interesant este că, în sursa 2, regăsim cereri verbalizate pentru echipe administrative dedicate sau mecanisme de externalizare care să preia partea operațională, pentru ca cercetătorii să își poată concentra energia pe dezvoltare și validare.
O perspectivă distinctă din zona universitară sugerează necesitatea formării unui cadru de inovare socială și transfer non-comercial, precum și o matrice de evaluare care să includă și pregătirea societății pentru adoptare (“Societal Readiness Level”), pe lângă maturitatea tehnologică. Această abordare ar muta accentul de la transfer tehnologic la transfer de valoare, legitimând proiecte
non-tehnice cu impact public. De asemenea, este subliniată necesitatea de a crea instrumente financiare dedicate, precum microgranturi și investiții private. În paralel, apar solicitări repetate de claritate juridică privind limitele activităților economice ale institutelor și posibilitatea de colaborare cu mediul privat. Unele voci indică riscul ca proiectele să fie blocate din cauza întârzierilor sau modificărilor de finanțare.
Colaborare strânsă între cercetători și industrie
Conectarea aplicată cu industria și societatea apare drept motorul principal al valorificării. În sursa 3, conectarea cu parteneri din industrie și societate a fost selectată de 92.1% dintre respondenți. Sprijinul
pentru dezvoltarea ideilor și proiectelor aplicative a fost selectat de 81.6% dintre respondenți, iar accesul la mentori, investitori și companii, precum și formarea de echipe mixte cercetare și business, apar la 68.4%.
Formarea de echipe mixte de cercetare și profesioniști din industrie este, și ea, invocată, iar conectarea directă cu industria apare la 80%. Accesul la investitori și accesul la parteneri internaționali apar ambele la 72%. Datele indică o nevoie de mecanisme recurente de potrivire și co-dezvoltare.
Provocări administrative și birocratice
Sursa 3 confirmă apoi, printr-un set de provocări recurente, că blocajele nu apar într-un singur punct. Ele se distribuie pe trei linii care se întrepătrund: lipsa de parteneri, lipsa de resurse și lipsa de canale concrete de aplicare. La întrebarea despre provocările în procesul de valorificare, respondenții indică cel mai des lipsa de parteneri și conexiuni externe, cu 32%, urmată foarte aproape de lipsa de timp sau resurse, cu 30.7%. Această proximitate între cele două procente descrie o dublă constrângere: chiar și atunci când există interes de aplicare, timpul și resursele cercetătorilor se consumă în activitatea academică și în execuția internă, iar lipsa de parteneri face ca efortul de deschidere către piață să se transforme într-o căutare costisitoare, fără garanții. A treia provocare majoră, lipsa modalităților sau canalelor de aplicare concretă, apare cu 24% și explică de ce networking-ul, de unul singur, nu rezolvă problema.
Dezvoltarea competențelor interdisciplinare
În ceea ce privește competențele dorite, ele converg surprinzător de mult și descriu o agendă pragmatică, orientată spre execuție: business development aplicat cercetării, înțelegerea modelelor de monetizare și a valorii tehnologice, protecție și valorificarea IP-ului prin licențiere și proceduri clare, comunicare non-academică și marketing de inovare, colaborare cu industria, precum și coordonare interdisciplinară pentru proiecte care privesc interesele societății, nu doar comunitatea științifică.
Protecția proprietății intelectuale și strategiile de licențiere apar la 72%. Comunicarea științifică pentru public non academic și mediul economic apare la 68%. Interviurile (sursa 2) confirmă acest tablou prin cereri explicite de roluri de tip translator, broker, și oficiu de transfer cu competențe aplicate. În aceeași sursă 2 este menționat în mod repetat deficitul de „traducere” între cercetare, industrie, administrație și public. Diferențele nu țin de tipul competențelor, ci de direcția comunicării: pentru unii, comunicarea înseamnă educarea utilizatorului pentru a facilita adopția; pentru alții, o prezență digitală funcțională, cu informații clare și actualizate; iar pentru zona de transfer tehnologic, capacitatea de a transforma rezultatele în mesaje convingătoare pentru industrie și investitori, prin prezentări scurte și relevante, care arată de ce o soluție merită adoptată.
Sprijin instituțional și infrastructură
O altă zonă relevantă este modul în care institutele susțin valorificarea rezultatelor cercetării. Răspunsurile sunt aproape împărțite egal între existența unor birouri sau echipe de transfer tehnologic și gestionarea de către echipele de cercetare (34,2% fiecare). În același timp, 23,7% indică inițiative fragmentate, iar 7,9% spun că nu există un cadru clar sau nu îl cunosc (sursa 3). Acest mix explică solicitările legate de roluri, proceduri și sprijin operațional. Chiar și acolo unde există TTO-uri, respondenții semnalează adesea lipsa competențelor aplicate sau a continuității, ceea ce arată că programul poate completa structurile existente prin metodologii comune, instrumente de lucru și o comunitate de practică.
În ceea ce privește formele de transfer explorate, co-dezvoltarea de proiecte cu parteneri externi domină peisajul tehnologic (60,5%) ca strategie de partajare a riscurilor impusă de arhitectura
granturilor, licențierea (21,1%) și spin-off-urile (7,9%) rămân subreprezentate din cauza deficitului de maturitate a rezultatelor (blocate adesea la TRL 4-5) și a lipsei mecanismelor de finanțare pentru demonstrarea conceptului în laborator.
Când respondenții formulează cele mai mari provocări în transferul efectiv, nu doar în valorificare, apare o schimbare de accent care completează foarte bine interviurile (sursa 1). Pe primul loc se află lipsa fondurilor pentru demonstrarea conceptului (PoC) cu 39,5% din răspunsuri. Urmează dificultatea de a identifica partenerii potriviți (23,7%), lipsa resurselor sau timpului (15,8%) și birocrația (13,2%). Aceste procente descriu o trecere de la nevoi generale la blocaje concrete, care apar exact în momentul în care o tehnologie trebuie să iasă din laborator și să fie testată într-un context real. Lipsa finanțării pentru PoC arată absența unei punți între laborator și aplicare, iar dificultatea de a găsi parteneri subliniază că validarea tehnologiilor depinde de un mix simultan de finanțare, colaborare și acces la medii de testare.
În zona de orientare strategică, consultanța pentru alinierea la nevoile pieței și industriei înregistrează 43.8%, iar ghidajul pentru strategie de comercializare, 31.3%. În zona de validare și maturizare tehnologică, colaborarea cu experți din industrie pentru demonstrarea conceptului și accesul la microgranturi pentru validare sau pilotare apar ambele la 43.8%, în timp ce infrastructura comună pentru testare și prototipare se vede mai jos, la 12.5%.
Soluții
În ansamblu, motivarea participanților se vede mai ales indirect, prin felul în care descriu miza muncii lor: dorința de a transforma rezultatele în produse reale, de a evita situațiile în care tehnologiile „mor” înainte de a ajunge pe piață, de a produce impact societal măsurabil și de a vedea cercetarea folosită de industrie, administrație sau comunități.
Chiar și acolo unde nu apare o declarație explicită despre participarea la un program, se conturează o nevoie comună de validare prin utilizare, nu prin raportare, ceea ce explică și recurența cererilor de parteneriate, pilotare și mecanisme de matchmaking care funcționează constant, nu ocazional.
Când TRL 5 apare ca etapă dificilă cel mai des, iar PoC și pilotarea apar ca blocaje recurente, programul poate îndruma și direcționa resurse și expertiză exact acolo unde se decide dacă o tehnologie iese din laborator. Pus în corelare cu analiză sura 3, unde cercetătorii au exprimat clar interesul de orientarea cercetării către nevoile utilizatorilor și pieței, cu un procent de 84%, programul poate sprijini cercetătorii să se conecteze cu mediul de business și să dezvolte abilități practice pentru a înțelege cerințele industriei și modul în care tehnologia lor poate ajunge la utilizatori.
Pe baza acestor constatări, analiza poate propune o intervenție structurată pe trei direcții („poduri”) care să răspundă la ceea ce se repetă în interviuri (sursa 2) și în formularul de aplicații (sursa 1).
- Prima cuprinde nevoia de instrumente care conectează validarea de laborator cu prototipul, pilotul și introducerea în piață, prin finanțare dedicată și parteneriate cu firme dispuse să testeze și să implementeze.
- A doua se referă la adaptarea limbajului și elaborarea unor formate, prin module de
„traducere” și livrabile clare pentru fiecare proiect, cum ar fi un one pager în limbaj de industrie, un document despre Proprietate Intelectuală (IP) care explică ce se protejează și cum se licențiază, un document despre pilot care să definească unde se testează și ce metrici măsoară, plus un kit minim de construire a unui prezențe digitale, care să crească recognoscibilitatea.
- Ultima direcție se referă la infrastructura instituțională, adică la ghiduri, proceduri și clarificări legale, sprijin administrativ și modele de consorții care cresc vizibilitatea institutelor și șansele de continuare a proiectelor dincolo de aprobări formale.
- Alinierea cercetării cu nevoile pieței, prin sprijinirea cercetătorilor în identificarea și maparea industriei pentru înțelegerea cerințelor de aplicabilitate în dezvoltarea proiectelor din laborator.
Concluzii
Concluziile indică un ecosistem care își definește tot mai clar direcția și își asumă trecerea de la rezultate la aplicare. Faptul că 92.1% dintre respondenți cer conectare cu industrie și societate nu descrie doar o nevoie, ci și o intenție de colaborare care deja există și așteaptă mecanisme funcționale. Cererea mare pentru echipe mixte și acces la investitori și parteneri internaționali arată că cercetătorii văd transferul tehnologic ca un proces axat pe înțelegerea nevoilor pieței și construirea relațiilor necesare pentru a ajunge acolo.
Respondenții prioritizează fezabilitatea economică, validarea tehnică și pilotarea înaintea discuțiilor despre investiții, ceea ce arată o abordare matură. Concluzia este simplă: multe echipe pot avansa rapid dacă primesc instrumente de evaluare, suport pentru demonstrație și conexiuni cu utilizatori relevanți.
Se observă o diversificare a direcțiilor de transfer, instituțiile orientându-se nu doar spre colaborările clasice, ci și către dezvoltarea de spin-off-uri acolo unde există potențial real de inovare. Deși
spin-off-urile nu sunt un concept nou, adoptarea lor a crescut recent datorită noilor strategii de finanțare și clarificărilor metodologice, iar integrarea stațiunilor de cercetare agricolă cu institutele universitare în cadrul programului Future LAB deschide colaborări între sectoare tradițional separate.
În final, pe parcursul celor trei luni de program, obiectivul secundar al Future LAB este acela de a oferi o imagine clară asupra provocărilor din mediul de cercetare, prin identificarea nevoilor reale, a blocajelor administrative și a barierelor legislative existente. Rezultatele vor fi integrate într-un material de lucru pentru o sesiune de consultare ce va reuni institute de cercetare, specialiști, lideri economici și decidenți instituționali, în vederea formulării unor propuneri concrete de îmbunătățire a cadrului legislativ privind transferul tehnologic.
ANEXĂ
Future LAB este construit în jurul a două direcții complementare: accelerare tehnologică și agregarea strategică a portofoliilor și reunește într-un format unitar brevete din domenii-cheie, integrând și stațiunile de cercetare agricolă, care nu sunt de obicei abordate în programele standard de tech transfer. Alte domenii vizate de program sunt: energie, mobilitate, agricultură & alimentație, biodiversitate, economie circulară, sănătate & medtech, AI & Blockchain, precum și smart-cities.
Programul combină ateliere practice, sesiuni de mentorat și schimb de experiență între participanți din medii diferite (cercetare, inovare, educație și antreprenoriat) și include:
- Bootcamp inițial (16-18 martie): sesiuni de lucru, discuții strategice și ateliere cu experți internaționali.
- Module online (martie-mai): training aplicat în valorificare de rezultate, logica industriei, strategii de piață și pregătirea prezentărilor către potențiali parteneri.
- Bootcamp final (mai 2026): punctul de întâlnire dintre cercetare și mediul economic.
COMMENTS