Alexandru GEORGESCU
În data de 3 noiembrie 2026, au avut loc alegerile congresionale intermediare din SUA. Calitatea de superputere a statului american face din competițiile politice interne un subiect de interes major pentru restul lumii. Era Trump este caracterizată printr-un revizionism politic substanțial (susținătorii ar denumi-o reformă) a coordonatelor principale din politica internă și externă a SUA. Donald Trump a susținut în mod direct sau a devenit avatarul politic al unor mișcări radicale în probleme ce țin de comerțul liber internațional, de relația și relaționarea SUA cu aliații și rivalii americani, de migrație legală, de sprijinul pentru ordinea mondială bazată pe reguli nășită și susținută de SUA și multe alte elemente care erau considerate imuabile pentru forțele politice mainstream din SUA și din Europa. Șocul revoluțiilor populiste din ultimul deceniu a dus la speranțe constante cu privire la dezvoltări politice care să atenueze, să disciplineze sau chiar să reverseze excesele Case Albe. În acest sens, alegerile intermediare americane din timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump sunt văzute drept un referendum cu privire la performanța și credibilitatea președintelui, dar și drept un barometru cu privire la sustenabilitatea politică a mișcării MAGA cu care se află în simbioză și în coabitare tot mai neconfortabilă.
De ce ne pasă?
În sistemul american, reprezentanții din camera congresională inferioară sunt aleși la fiecare doi ani, în timp ce senatorii au mandate de 6 ani, iar din cei 100 în jur de o treime sunt în alegeri la fiecare doi ani. Majoritățile clare (deși slabe) din ambele camere i-au permis lui Donald Trump un spațiu de manevră generos în a implementa agenda sa internă (reduceri de taxe și impozite, implicarea tot mai mare a statului în sectoare critice, desființarea și reforma anti-ideologică a unor instituții cheie precum USAID, reducerea migrației ilegale dar și legale etc.) precum și o mână relativ liberă pe plan extern. Observatorii externi sunt în principal interesați de impactul acestor alegeri asupra politicii externe a SUA, unde stilul abraziv, unilateral și tranzacțional al lui Donald Trump a cauzat consternare. Vorbim de războaiele comerciale declanșate inclusiv cu aliați, de procesul de pace în Ucraina derulat cu input minim din partea europenilor și chiar a ucrainenilor, sau de escaladarea conflictului cu Iranul până în punctul unor operațiuni militare majore. Acestea s-au soldat cu blocarea parțială a Strâmtorii Hormuz, generând o criză energetică globală cu impact asupra performanțelor economice globale, a inflației, a prețurilor la energie și inclusiv asupra electoratului american. Acesta a fost factorul principal al înfrângerii zdrobitoare suferite de republicani în cadrul alegerilor intermediare, unde au pierdut majoritatea în ambele camere parlamentare.
Ales cu un mandat de ameliorare și revigorare a vieții economice a americanului de rând, aventurismul lui Trump în Iran în special a declanșat o criză a prețurilor la energie care i-au scufundat șansele de a-și păstra majoritatea congresională și de a păstra controlul dobândit cu greu asupra Partidului Republican. Prețurile medii la combustibili aproape că s-au dublat de la începutul atacurilor asupra Iranului, ajungând la 4 dolari galonul de benzină (cam 5 lei litrul) și la peste 7 dolari pentru motorină (cam 7 lei litrul). Prețurile par mici relativ la standardul eurioean, însă stilul de viață și munca americanilor depind de mobilitate și de consum ridicat de combustibil, iar logistica americană feroviară, rutieră și maritimă depinde de motorină, al cărei preț este pasat imediat consumatorului prin produsele la raft. Pentru majoritatea americanilor, performanța economică și senzația prosperității sunt grijile electorale principale, de unde și manevrele de ultim moment (și foarte vătămătoare la nivel geopolitic) de a încheia un acord pe motorină cu Rusia în schimbul reducerii sancțiunilor. Oricum, din punctul de vedere al infrastructurii, Rusia nu ar avea cum să contribuie cu volumele necesare schimbării pieței americane (mai ales în urma atacurilor ucrainene), nu are nici infrastructură pre-poziționată pentru a expanda rapid livrările peste cele dinaintea războiului din Ucraina, care se situau la doar 70.000 de barili de motorină pe zi (câteva puncte procentuale din necesar), iar efortul târziu al lui Trump garanta că oricum nu era timp să inunde piața în acest mod. La fel ca drumul lui Biden în Arabia Saudită pentru a cere sprijinul OPEC de creștere a producției de petrol pentru a reduce prețurile în timpul alegerilor, Donald Trump a căutat să schimbe psihologia pieței și așteptările legate de prețurile viitoare pentru a ameliora prețurile în prezent.
Prin urmare, aliații americani au puncte de vedere ostile sau cel puțin ambigue cu privire la Donald Trump, iar alegerile au oferit speranța unui factor echilibrant față de Casa Albă.
Aritmetică electorală
Din cei 435 de reprezentanți cu drept de vot din Camera Reprezentanților, 218 sunt republicani și 214 sunt democrați. Numărul curselor competitive, în care ocupantul actual al demnității nu caută realegerea, era suficient de mare încât să poată produce o schimbare radicală. În general, alegerile intermediare sunt neprietenoase cu partidul președintelui, mai ales în ultimul mandat când râurile de lapte și miere promise este clar că nu se vor mai materializa. Nu cred în teoria unui proiect de al treilea mandat pentru Donald Trump și este natural ca expectativa unui exit de la conducere să fie un factor de slăbiciune politică a ultimei perioade din mandatul oricărui politician, pentru că nu mai poți negocia cu parteneri și adversari în baza prezumției că vei fi acolo pe termen lung pentru a îndeplini promisiunile sau amenințările. Prin urmare, puterea oricum i se scurge printre degete unui președinte care se apropia de sfârșitul ultimului mandat.
Rata de aprobare a lui Trump este la un minim al celor două mandate ale sale, și seamănă cu cea a lui George W. Bush în anul 2006, de numai 33%. Candidații republicani, atât acum cât și în viitor, se pot gândi chiar că susținerea oferită de Trump va deveni un factor de risc în circumscripțiile competitive, chiar și acolo unde Donald Trump a avut un rezultat puternic la alegerile prezidențiale. Am fost surprins de pierderea Senatului, under republicanii aveau o majoritate de 53 de locuri, rezultatelke finale depășind intervalul de posibilități prezis de sondaje. Este foarte important de reținut că anul acesta vor fi aleși și 36 din cei 50 de guvernatori de state americane, din care 19 curse sunt competitive pentru că actualul guvernator nu mai vrea sau nu mai poate să candideze. Guvernatorii sunt importanți – 17 dintre președinții americani au fost guvernatori iar poziția îi propulseazî în față pe prezidențiabili. În același timp, rolul executiv și legislativ al guvernatorilor îi face aliați dar și inamici puternici pentru implementarea proiectelor și politicilor președinților SUA, cum s-a văzut de-a lungul timpului, inclusiv recent, atunci când a venit vorba de reglementarea avortului în contratimp cu dorințele legislaturilor. Din ce în ce mai mult, guvernatorii devin figuri cunoscute internațional și se implică în diverse probleme. Gavin Newsom, care va înceta să mai fie guvernator al Californiei, este un potențial candidat democrat la alegerile prezidențiale din 2028, dar a fost și unul dintre artizanii summitului SUA-China de la San Francisco în noiembrie 2023, în pregătirea căruia a vizitat China și a interacționat cu Xi Jinping. A călcat pe urmele guvernatorului Jerry Brown al Californiei, care practica „diplomație planetară”.
Scenariul cel mai probabil
Din perspectiva mea, cel mai probabil și cel mai haotic rezultat era ca diferite partide să controleze cele două camere (republicanii păstrând Senatul). Chiar și retenția majorităților nu ar fi fost în interesul lui Trump, dacă o parte din noii republicani sunt anti-MAGA, după eșecul facțiunilor pro-MAGA în cursul alegerilor primare. Această situație a fost și în primul mandat Trump iar impactul asupra agendei și strategiei sale a fost semnificativ.
Pierderea totală a Congresului va diminua șansele de continuare a reformelor lui Trump, iar opoziția energizată îi va putea bloca orice inițiativă. În plan extern, care este interesul principal al observatorilor externi, situația va fi mai complicată. Atribuțiile legale ale Președintelui îl fac titular de politică externă și îi oferă libertate administrativă pentru a implementa strategiile și deciziile luate la nivel executiv. Un Congres democrat ar putea vota ajutoare noi financiare și militare pentru Ucraina, mai ales cu ajutorul unui număr mic de republicani, iar Donald Trump ar fi obligat să respecte decizia. Prevederi legate de astfel de pachete ar putea fi introduse în acte legislative cheie legate de bugetul american și de finanțarea expansiunii militare americane, forțând mâna lui Trump. Acestea sunt tactici des întâlnite în politica americană. Congresul poate refuza să mai finanțeze operaiuni militare în Iran dacă nu sunt îndeplinite anumite condiții. Însă detaliile de politică externă, precum strategia lui Trump de interfață între Ucraina și Rusia pentru negocieri, vor fi stabilite tot de către Trump. Puterea aceasta este formal atribuită, însă este și rezultatul a decenii întregi de polarizare (și implicit paralizie) congresională și de renunțare voită la prerogativele parlamentare pentru a stabili o „președinție imperială”. Democrații nu au anticipat restructurarea electorală ca urmare a populismului și au presupus că schimbările demografice din SUA (îmbătrânirea populației albe și numărul mare de imigranți) îi vor asigura o majoritate electorală permanentă. Un exemplu în acest sens vine din era Obama când, pentru a facilita încheierea rapidă a acordurilor comerciale TTIP și TPP (repudiate de Trump), Congresul a votat o lege care i-a minimizat puterile de amendare a textului unui tratat comercial, limitându-se la vot de aprobare sau de respingere și lăsând detaliile în seama președintelui.
Riscul nu este doar haos sau paralizie internă în SUA, cu impact asupra capacității de a se concentra asupra dosarelor geopolitice și globale majore (similar cu faza de început a primului mandat Trump). Riscul este și ca Trump, frustrat de inabilitatea de a genera o moștenire politică prin agenda sa internă, să își reorienteze eforturile către planul extern pentru a obține de acolo succesele de care are nevoie. Nu ar fi primul lider care să se orienteze către politica externă atunci când este puternic contestat acasă. Să ne aducem aminte de lideri precum fostul premier britanic Boris Johnson, care a fost primul lider vestic care a vizitat Kiev după invazia rusească și care se concentra și mai mult pe Ucraina cu cât devenea mai slab politic acasă. Cancelarul german Olaf Scholz este un alt exemplu, la fel ca și Friedrich Merz. În această situație, Trump s-ar putea să devină și mai radical și mai tranzacțional.
Quo vadis MAGA?
Mișcarea MAGA s-a format în jurul lui Trump din germeni populiști preexistenți în politica americană, dar se pare că vine momentul în care, inclusiv din punct de vedere electoral, Donald Trump va deveni o slăbiciune pentru partid, iar candidații congresionali sau guvernatoriali din partea republicanilor să nu îi mai caute sprijinul. Rezultatul dezastruos la aceste alegeri ar putea grăbi izolarea politică a lui Trump de propria mișcare, în contextul în care o nouă clasă de lideri populiști vor căuta să redefinească mișcarea, să mențină controlul asupra partidului și să își maximizeze șansele prezidențiale din 2028. Atribuțiile președintelui american îi oferă libertate de acțiune foarte mare în plan extern și nu pot vedea un Congres chiar și cu majorități democrate capabil să legifereze pentru slăbirea definitivă a puterii prezidențiale. Între timp, prin criza din Hormuz, Donald Trump a devenit indirect victima aventurismului militar propriu pe care l-a denunțat în trecut, iar șansele de a-și păstra un partid republican cooperant au devenit foarte mici. Verdictul în această situație este haos și paralizie în fața marilor provocări ale momentului, cu efectul de a crește imprevizibilitatea lui Donald Trump în plan extern.
COMMENTS