Adrian Marin, CEO, Generali România: Dependența de auto rămâne, pentru moment, un atribut al pieței noastre

Adrian Marin, CEO, Generali România: Dependența de auto rămâne, pentru moment, un atribut al pieței noastre

„Sunt foarte multe provocări acum, atât din zona legislativă, cât și din cea de business efectiv. Cel mai important este că avem totuși o situație stabilă, deși, mai ales pe zona de asigurări RCA, vedem că discuțiile din spațiul public exced în fața celorlalte asigurări. Suntem în așteptarea formei finale a cadrului legislativ legat de compensarea directă care poate da o altă abordare asupra RCA-ului”, spune Adrian Marin, CEO, Generali România.

Cum a fost 2020 pentru companie: ce v-a mulţumit şi ce v-a nemulţumit, privit prin prisma rezultatelor financiare?

2020 a fost, în primul rând, un an cu multe învățăminte dintre care aș sublinia unul: am reușit să trăim și să lucrăm altfel. În Generali, prioritatea zero a fost siguranța oamenilor și a clienților și am făcut tot ce a ținut de noi pentru a o menține. De aceea, am avut și un puternic sentiment de satisfacție pentru că echipa noastră s-a mobilizat și a găsit soluții, reușind să avem grija la fel de mare de clienții noștri.

Din perspectiva financiară, evoluția a reflectat atitudinea prudentă a Generali și viziunea pe termen lung. Așadar, în pofida unei situații economice incerte, am rămas consecvenți în a ne onora angajamentele asumate și în a crea valoare pentru toți stakeholder-ii noștri.

Impactul crizei asupra companiei şi business-ului: ce schimbări au avut loc pe fluxul de proiectare-vânzare a poliţelor?

În pofida incertitudinii generale, impactul în zona asigurărilor a fost mai redus, lucru reliefat și de statisticile pieței în anul 2020. Astfel, avem încredere că nevoia de asigurare va accelera, atât pe zona de retail, cât și pe corporate, cu anumite variații în funcție de produse sau de acoperiri. Și pentru că nevoile de protecție sunt în continuă transformare, produsele sunt continuu reanalizate și îmbunătățite.

Observăm, de asemenea, anumite tendințe ireversibile în modul de lucru, care se vor menține indiferent de statusul pandemiei: interacțiunea online dintre noi și cu clienții noștri, lucrul la distanță și digitalizarea pe scară largă.

În acest context, dezvoltarea continuă a instrumentelor digitale este o certitudine și depinde de noi cât de rapid se va derula. Apoi, simplificarea devine esențială și este valabilă pe toate planurile: cum lucrăm, ce produse dezvoltăm sau cum administrăm daunele. Este o etapă firească după o transformare forțată, rapidă și cu efecte pe termen lung, dar, în ceea ce privește Generali România, este aliniată cu ambiția noastră LifeTime Partner – de a fi partener pe viață pentru clienții și distribuitorii noștri.

Digitalizarea: un MUST ce nu poate fi ignorat de nimeni dacă vrea să facă faţă concurenţei: ce aţi întreprins pe această linie?

Am continuat să extindem gama de produse disponibile online, pe generali.ro, acesta fiind un proces continuu. De asemenea, a fost introdusă semnătura electronică pentru polițele de retail. La polul opus, în privința despăgubirilor, a devenit disponibilă opțiunea de notificare online și de constatare video pentru polițele auto și de locuință, iar clienții au reacționat pozitiv, reușind acum să parcurgă etapele despăgubirii mult mai simplu și mai rapid.
Pe parcursul ciclului de viață al produselor există, de asemenea, îmbunătățiri constante, determinate de automatizare și de implementarea soluțiilor de tip RPA.
Așadar, dezvoltarea continuă a instrumentelor digitale este o certitudine și depinde de noi cât de rapid se va derula.

Sectorul auto se schimbă, iar modificările sunt importante având în vedere ponderea pe care o are în business-ul asigurătorilor: cum vedeţi aceste schimbări şi evoluţia business-ului pe acest segment, de la volume la profitabilitate?

Sunt foarte multe provocări acum, atât din zona legislativă, cât și din cea de business efectiv. Cel mai important este că avem totuși o situație stabilă, deși, mai ales pe zona de asigurări RCA, vedem că discuțiile din spațiul public exced în fața celorlalte asigurări. Suntem în așteptarea formei finale a cadrului legislativ legat de compensarea directă care poate da o altă abordare asupra RCA-ului.
Casco reprezintă și el un segment important în piața noastră, un produs foarte necesar dacă ne uităm spre frecvența daunelor. Dependența de auto rămâne, pentru moment, un atribut al pieței noastre, însă asigurările înseamnă mult mai mult decât RCA și auto în general.
Am putut observa un interes crescut și pe linia asigurărilor de locuințe deoarece pandemia ne-a obligat să petrecem mai mult timp în case și, totodată, să luăm mai multe măsuri pentru a le proteja.

Pe liniile corporate, conștientizarea nevoii de asigurare s-a accentuat și, nu în ultimul rând, asigurările de viață și sănătate au căpătat mai multă vizibilitate, argumentația fiind legată de pericolul pandemiei.

Pandemia a funcționat, în cele din urmă, ca un catalizator pentru percepția oamenilor și a companiilor față de risc, dar un rol important pentru parcursul industriei de asigurări îl va juca, în cele din urmă, evoluția economiei.

Care sunt planurile pentru 2021: la ce să ne așteptăm, de la compania Dvs. dar şi de la piaţa asigurărilor, în general?

Planurile noastre merg înainte pe strategia axată pe o creștere profitabilă, optimizare financiară și inovație, cu catalizatori importanți precum un brand puternic, sustenabilitate și oameni cu o mai mare putere de decizie. În prim plan avem îmbunătățirea constantă a experienței oferite clienților și optimizarea proceselor. Continuăm să punem accent pe dezvoltarea oamenilor, pe identificarea de talente, pe adaptarea la noile nevoi din acest domeniu din perspectiva aptitudinilor.

În paralel, avem ambiția de a valorifica noile oportunități. Sperăm într-o revenire accelerată a economiei incluzând aici și fondurile europene care pot avea un impact consistent.
Piața de asigurări rămâne cu un potențial semnificativ dacă ne uităm la gradul de penetrare în PIB, iar asigurătorii au dovedit că pot gestiona o perioada dificilă fără precedent în istorie, precum pandemia Covid.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0