Agricover Credit IFN, instituție financiară specializată în finanțarea fermierilor și parte a Grupului Agricover și Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) extind parteneriatul strategic și semnează un nou acord de împrumut în valoare echivalentă în RON a 15 milioane de euro. Finanțarea acordată de către EFSE pe o perioadă de șapte ani, cu doi ani de grație, are scopul de a sprijini fermierii mici și mijlocii din România să adopte practici agricole durabile și să facă tranziția către o agricultură responsabilă față de mediu.
Accesul la finanțare rămâne o provocare structurală în agricultura din întreaga Europă, cu un deficit de finanțare estimat între 19,8 miliarde euro și 46,6 miliarde euro, potrivit raportului fi-compass al Comisiei Europene. În România, provocarea este și mai pronunțată, cu un deficit financiar în agricultură estimat la 11 miliarde euro. Mai puțin de 5% dintre fermierii locali accesează credite, semnificativ sub nivelurile din Europa de Vest, ceea ce subliniază nevoia urgentă de acces la soluții de finanțare adaptate.
Prin intermediul noului acord, EFSE și Agricover Credit își propun să ajusteze acest deficit prin creșterea accesului la finanțare pentru fermierii locali, răspunzând nevoilor lor specifice. Acest parteneriat reafirmă rolul funcțional al Agricover Credit în sprijinirea agriculturii românești și fermierilor, cu finanțări atunci când este cea mai mare nevoie și soluții orientate spre rezultate în momentele decisive. Finanțarea vizează investițiile în tehnologii moderne și practicile agricole sustenabile, ajutând fermele să își îmbunătățească productivitatea, să își consolideze reziliența în fața provocărilor climatice și să își sporească competitivitatea pe termen lung.
„Agricultura românească are un potențial mare, însă multe ferme mici și mijlocii se confruntă încă cu acces limitat la finanțare pe termen lung. Adevăratul diferențiator al Agricover Credit este capacitatea de a înțelege în profunzime nevoile fermierilor și reziliența de care am dat dovadă când ne-am confruntat cu provocările din sector. Lucrăm îndeaproape cu fermierii în fiecare zi și vedem dificultățile la care sunt expuși. Noul acord cu EFSE consolidează capacitatea noastră de a oferi soluții care ajută fermierii să investească, să se adapteze la presiunile climatice și să construiască afaceri mai puternice și mai reziliente”, a subliniat Serhan Hacisuleyman, CEO Agricover Credit IFN.
„Agricultura sustenabilă este o prioritate fundamentală pentru EFSE – sprijinirea locurilor de muncă și a creșterii economice, consolidarea securității alimentare și construirea rezilienței la schimbările climatice în întreaga regiune. Prin dezvoltarea parteneriatului nostru cu Agricover Credit, extindem accesul la finanțare pe termen lung, astfel încât fermierii să poată investi în practici sustenabile și tehnologii moderne, care să stimuleze productivitatea și să crească, totodată, reziliența afacerilor lor. Împreună, dorim să creăm valoare durabilă pentru sectorul agricol din România și să contribuim la progresul tranziției verzi a țării”, a declarat Oxana Binzaru, Regional Director at Finance in Motion, Co-manager of EFSE.
Finanțarea este disponibilă prin Agricover Credit IFN. Fermierii interesați pot obține detalii privind eligibilitatea și condițiile de finanțare direct de la reprezentanții Agricover din regiunea lor sau accesând www.agricover.ro.

COMMENTS