Investițiile în companii antreprenoriale românești sunt în creștere, însă accesul la capital rămâne limitat, într-un context economic marcat de incertitudine, costuri mai mari de finanțare și competiție regională tot mai intensă pentru investiții.
Fondurile locale de private equity și venture capital au atras 256 milioane euro în 2024 — echivalentul a aproximativ 80% din totalul finanțărilor din perioada 2020–2024, potrivit unui studiu ROPEA/Deloitte. Deși volumul capitalului a crescut, specialiștii atrag atenția că baza de capital românesc rămâne redusă, iar accesul companiilor antreprenoriale la finanțare pentru scalare este încă dificil.
În paralel, statul încearcă să susțină investițiile în companii mature prin instrumente precum fondurile PNRR, inclusiv PCP SEE Fund II, însă cererea de capital depășește în continuare oferta. În acest context socio-economic, a fost lansat Power Hub, un proiect dedicat companiilor românești cu cifre de afaceri de peste 1 milion EUR, interesate de parteneriate strategice, investiții și creștere accelerată.
„Când puteam să lucrez cu multinaționale și corporații, mi s-a spus foarte des că acolo sunt banii. Așa este. Am rămas însă și m-am încăpățânat să lucrez cu antreprenori, pentru că îmi place să construiesc și cred în lucrurile care rămân, care au valoare și care schimbă vieți — ale antreprenorilor, ale mele și ale comunităților în care aceștia activează.
Mi-am dat seama că am conturat în timp un network de antreprenori cu afaceri mature, pregătiți să scaleze sau care au scalat deja, dar care nu se regăsesc într-o comunitate dedicată acestui nivel. Mi-am propus să o construiesc eu. Așa a devenit Power Hub realitate. Avem deja parteneri și oameni valoroși care s-au alăturat acestei inițiative”, explică Mihaela Tudor, fondatoarea proiectului.
Rolul fondurilor de private equity în scalarea companiilor românești
La evenimentul de lansare Power Hub, Andrei Gemeneanu, Managing Partner Morphosis Capital și președinte ROPEA, a subliniat rolul esențial al fondurilor de private equity în dezvoltarea companiilor antreprenoriale.
„Pentru un fond de private equity, asocierea cu o companie antreprenorială și sprijinirea acesteia pentru a deveni lider de piață reprezintă împlinirea unui ideal. Meritul deplin aparține întotdeauna fondatorului.”
El a evidențiat și nevoia unei viziuni ambițioase din partea antreprenorilor:
„Trebuie să avem o viziune mai mare decât ceea ce putem face cu resurse proprii. Atunci apare nevoia de capital. Iar odată cu ea, intrăm într-o zonă foarte diversă de investitori, cu subsegmente și abordări diferite.”
Morphosis Capital vizează, în general, companii cu EBITDA între 1 și 5 milioane euro, cu investiții de 10–15 milioane euro și poziții de tip majoritar sau co-control. În 2024, fondul a realizat 14 tranzacții de private equity, la fel ca în 2023, în valoare totală de aproximativ 104,7 milioane euro. În 2025, fondul a anunțat patru noi investiții, inclusiv în educație, retail și tehnologie, cu planuri de extindere regională.
În prezent, Morphosis Capital a depășit 80% din obiectivul de investire al celui de-al doilea fond (130 milioane euro) și se pregătește pentru cel puțin două noi achiziții și două exituri în 2026.
Clinicile Dr. Leahu – de la antreprenoriat la exit
Un exemplu relevant de companie matură finanțată este rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu. Fondatorul și CEO-ul, dr. Ionuț Leahu, a construit o rețea cu 169 de cabinete în 13 orașe și venituri de aproximativ 26 milioane euro în 2022.
După trei ani de parteneriat cu Morphosis Capital, Leahu a vândut, în 2023, 51% din acțiuni către Regina Maria. Potrivit lui Andrei Gemeneanu, valoarea investiției Morphosis a fost dublată în urma exitului.
La Power Hub, dr. Leahu a subliniat importanța reinvestirii constante, a viziunii pe termen lung și a alegerii corecte a partenerului.
„Este foarte important, ca antreprenori, să cunoaștem investitorii pe care îi targetăm. Fiecare are propria perspectivă și propriul sistem de valori. Trebuie să existe un match real între investitor și fondator”, a declarat acesta.
Focus pe echipă și pregătirea pentru tranzacții
Atât investitorii, cât și consultanții evidențiază importanța due diligence-ului uman și a pregătirii pre-deal. Victor Iancu, partener Accilium, expert cu peste 20 de ani în Big Four, a explicat că în M&A „cifrele îți spun ce crezi că cumperi, iar HR Due Diligence îți spune ce obții cu adevărat”.
Majoritatea eșecurilor în tranzacții provin din probleme legate de echipă și cultură organizațională — lipsă de leadership, dezaliniere culturală sau riscuri de retenție. Un due diligence atent pe zona de management poate preveni aceste situații și poate asigura succesul integrării post-tranzacție.
Avocata Iulia Berea recomandă, de asemenea, transparență totală și pregătire riguroasă înaintea tranzacției — audituri financiare, verificări fiscale și legale, precum și comunicarea clară a riscurilor.
„Investitorii pot accepta riscuri, atâta timp cât le cunosc. Cea mai neplăcută situație este apariția surprizelor după semnarea acordului. Este mai bine să anticipezi și să explici decât să descoperi ulterior că lucrurile sunt diferite”, a declarat avocatul specializat în M&A.
Power Hub, locul în care antreprenorii se întâlnesc cu investitorii
Power Hub își propune să conecteze antreprenori și investitori pentru a crește valoarea companiilor românești mature. Contextul este favorabil: capitalizarea bursieră a companiilor românești a ajuns la aproximativ 396 miliarde lei la jumătatea lui 2025, în creștere cu 13% față de finalul lui 2024.
În același timp, piața de private equity și venture capital s-a stabilizat ca număr de tranzacții, iar valoarea exiturilor a crescut semnificativ, ajungând la 98,4 milioane euro în 2024, dublu față de 2023.
În acest context, companiile mature care adoptă bune practici financiare și corporative, construiesc echipe solide și se pregătesc pentru tranzacții au șanse mai mari să atragă capital. Power Hub își propune să accelereze acest proces prin evenimente dedicate, networking strategic într-o comunitate exclusivistă și acces direct la investitori, contribuind la creșterea valorii companiilor antreprenoriale românești.

COMMENTS