Banner Leasing 2025

Aparthotelurile premium accelerează creșterea investițiilor în piața hotelieră din București

Aparthotelurile premium accelerează creșterea investițiilor în piața hotelieră din București

1Development, dezvoltator al proiectului premium Central Suites, anunță încheierea primului an de operare cu un grad mediu de ocupare de 60% și o rată de revenire a clienților de 90%. În 2026, managementul estimează o creștere a gradului de ocupare, susținută atât de dezvoltarea fenomenului bleisure și a turismului medical, cât și de creșterea apetitului pentru turism în București. 

Conform datelor STR Global și rapoartelor de analiză pentru anul 2026 furnizate de Cushman & Wakefield Echinox și Colliers, Bucureștiul va înregistra cea mai mare creștere a ofertei hoteliere dintre capitalele din Europa Centrală și de Est, cu un avans estimat de aproximativ 5,8% și peste 2.400 de camere noi livrate pe piață. O parte semnificativă dintre proiectele anunțate vizează dezvoltări de tip aparthotel sau concepte internaționale de extended stay, segment care captează tot mai mult interes din partea investitorilor.

Datele STR procesate în 2025 arată o creștere a gradului de ocupare cu aproximativ 3-4% față  de 2024, menținându-se la un nivel robust de peste 68-70% în perioadele de vârf. Pentru București, venitul per cameră disponibilă a crescut cu 11-12%, depășind rata inflației, ceea ce face ca aparthotelurile să devină un activ imobiliar atractiv. La nivel nominal, RevPAR-ul în București se situează în jurul valorii de 78-82 EUR, un indicator cert de profitabilitate. 

La nivel internațional, în 2026, călătoriile de business devin mai inteligente și mai personalizate ca niciodată. Bleisure”, prelungirea călătoriilor de business cu câteva zile de vacanță, a evoluat dintr-un trend în ascensiune într-o strategie corporate mainstream menită să crească nivelul de satisfacție al angajaților, iar studiile arată că aproximativ 15% dintre deplasările de business includ acum extensii de tip leisure. Această tendință devine vizibilă și în România și, alături de democratizarea turismului medical și de creșterea turismului de tip city break, reprezintă un vector important pentru dezvoltarea categoriei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0