Asirom Vienna Insurance Group a încheiat un parteneriat strategic cu SelfPay, liderul pieței de stații de plată self-service din România, prin care oferă clienților un nou canal de accesare a produselor Asirom și posibilitatea de a achita simplu polițele de asigurare.
Acest parteneriat aduce ofertele de asigurare Asirom la Stațiile de Plată SelfPay din toată țara, printr-un sistem intuitiv, ușor de folosit, care direcționează clienții către aplicația myAsirom pentru configurarea unei oferte personalizate, precum și către pagina în care pot efectua plata polițelor prin simpla scanare a codului de bare de pe decontul de ofertă.
În acest moment, utilizatorii pot obține oferte personalizate scanând codul QR afișat pe ecranul Stațiilor de Plată SelfPay pentru asigurarea CASCO, asigurarea facultativă a locuinței Căminul Meu, asigurarea de călătorie Easy Travel și asigurarea RCA, urmând ca oferta să fie completată în viitor cu noi produse Asirom.
“Rămânem fideli filozofiei „Simplu.Sigur” prin acest nou parteneriat care ne aduce și mai aproape de români – la magazinul din colț, în supermarketuri, piețe sau benzinării. Căutăm mereu noi soluții adaptate tuturor clienților noștri, iar cu ajutorul SelfPay reușim să aducem siguranța și protecția la doi pași și la câteva click-uri distanță”, a declarat Mădălin Roșu, Președinte al Directoratului Asirom Vienna Insurance Group.
“Ne bucurăm să extindem portofoliul de servicii disponibile la Stațiile de Plata SelfPay prin parteneriatul cu Asirom, un nume de referință în domeniul asigurărilor. Prin această colaborare, facilităm accesul rapid și simplu la ofertele și plata polițelor Asirom, contribuind la consolidarea demersurilor noastre de digitalizare a serviciilor financiare. Totodată, inițiativa susține misiunea SelfPay de a oferi soluții de plată moderne și accesibile tuturor românilor. Obiectivul nostru rămâne acela de a oferi o experiență intuitivă și eficientă pentru utilizatori, indiferent unde se află”, adaugă Adrian Badea, Director General al SelfPay SA.
Astfel, clienții pot consulta ofertele Asirom și pot plăti polițele în cele peste 12.000 de Stații de Plată SelfPay amplasate în marile rețele de retail, centre comerciale, piețe, benzinării, magazine de proximitate, primării sau alte instituții publice, din circa 2.000 de localităţi din toată ţara. Lista completă a locațiilor în care sunt amplasate Stații de Plată SelfPay poate fi consultată aici.
COMMENTS