Banner Leasing 2025

BERD și Endeavor România lansează programul regional EBRD Women on Boards

BERD și Endeavor România lansează programul regional EBRD Women on Boards

● BERD și Endeavor România lansează prima ediție regională a inițiativei EBRD Women on Boards pentru creșterea reprezentării feminine în consilii de administrație
● Programul EBRD Women on Boards ajută femeile antreprenor și pe cele cu experiență în poziții de conducere să avanseze în carieră către poziții în consilii de administrație
● Evenimentul de la București pune la dispoziție resurse concrete, oportunități regionale de schimb de experiență și conexiuni valoroase pentru femeile care își doresc să contribuie activ la nivel decizional.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Endeavor România lansează împreună prima ediție regională a programului EBRD Women on Boards, o inițiativă unică menită să sprijine femeile aflate în poziții de conducere astfel încât să avanseze în carieră către poziții în consilii de administrație.

Programul se adresează femeilor din diverse sectoare, inclusiv celor aflate în poziții de conducere în mediul corporativ și femeilor antreprenor care sunt pregătite să facă următorul pas în carieră și să preia cu încredere roluri în consilii de administrație. Ținând cont că o guvernanță solidă se construiește încă din primele etape ale unei afaceri, programul sprijină și femei care au înființat startup-uri ce au în vedere atragerea de investitori și formarea de echipe solide în consilii de administrație.
Evenimentul va avea loc pe 10 iunie 2025, la STUP (Banca Transilvania) în București și online.
Participarea este gratuită, însă este necesară înregistrarea prealabilă până la data de 1 iunie 2025.
Locurile pentru participarea fizică sunt limitate și sunt conditionate de confirmare din partea organizatorilor. Cei interesați se pot înregistra accesând: https://rom4.ebrdevents.com/.
Ediția regională a programului EBRD Women on Boards din 2025 aduce o perspectivă proaspătă și orientată spre viitor, cu o agendă dinamică. Evenimentul va explora modul în care inteligența artificială (AI) transformă industriile și ce înseamnă acest lucru pentru membrii consiliilor de administrație. De asemenea, evenimentul va include un exercițiu de simulare a ședinței unui consiliu de administrație,
conceput pentru a reflecta dinamica reală a procesului decizional.
Participanții vor lucra la dezvoltarea brand-ului personal ca viitor membru al unui consiliu de administrație și la strategii pentru a activa cu succes în astfel de roluri. Tema transversală a ediției este colaborarea regională, deoarece, în ciuda progreselor înregistrate, reprezentarea femeilor în consilii de administrație rămâne sub potențial în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est.
„Programe precum EBRD Women on Boards sunt esențiale pentru crearea de noi oportunități de leadership pentru femei și pentru promovarea unei culturi corporative incluzive”, a declarat Victoria Zinchuk, Director BERD pentru România. „Ele joacă un rol crucial în avansarea egalității de gen la cele mai înalte niveluri de decizie. Anul acesta oferim participanților o perspectivă regională care îi poate
ajuta să își planifice cariera și traseul de dezvoltare dincolo de granițele propriei țări.”
La rândul său, Mihnea Crăciun, Managing Director Endeavor România, a subliniat modul în care programul EBRD Women on Boards contribuie la crearea unei comunități de lideri puternici:
„Sprijinind femeile în asumarea unor roluri în consilii de administrație, nu facem doar un pas către o reprezentare mai echilibrată, ci consolidăm bazele necesare pentru succesul antreprenorial pe termen lung. Este al doilea an în care Endeavor România participă la programul EBRD Women on Boards, deoarece știm că dezvoltarea sustenabilă a unor afaceri scalabile nu poate avea loc fără o guvernanță solidă, încă de la început.”

Programul EBRD Women on Boards este finanțat în România de către EBRD Small Business Impact Fund (susținut de Irlanda, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Luxemburg, Norvegia, Elveția, Suedia, Statele Unite ale Americii și TaiwanBusiness – EBRD Technical Cooperation Fund) și beneficiază de sprijinul Băncii Transilvania și al PWN România.
BERD este o instituție financiară internațională care sprijină proiecte în peste 30 de țări din Europa, Asia și Africa. Misiunea sa este de a promova o creștere sustenabilă și incluzivă prin investiții în proiecte care contribuie la dezvoltarea economică. Endeavor România face parte din Endeavor Global, o organizație internațională de top, cu misiune clară, care susține și accelerează antreprenorii cu impact ridicat, conectându-i la talent, capital și o rețea globală de mentori și antreprenori. BERD și Endeavor au un parteneriat solid și o colaborare de durată în sprijinul ecosistemului de afaceri din România și nu
numai.