Banner Leasing 2025

Caravana Civică Gen, Știri & ING Bank: Peste 400 de tineri și zeci de idei pentru viitorul comunităților

Caravana Civică Gen, Știri & ING Bank: Peste 400 de tineri și zeci de idei pentru viitorul comunităților

Caravana Civică Gen, Știri, realizată în parteneriat cu ING Bank România, și-a încheiat traseul național după 8 opriri care au adus împreună peste 400 de tineri din Brașov, Craiova, Pitești, Bacău, Iași, Suceava, Oradea și Constanța. Printre participanți s-au numărat liceeni, studenți, dar și persoane de peste 30 de ani implicate civic. Caravana a devenit un spațiu de dialog pe parcursul a trei luni, din aprilie până în iunie, despre implicare civică, informare corectă și siguranță în mediul digital. Dezbaterile au reprezentat un prilej de a aduce în discuție nevoile comunităților din care tinerii fac parte: orașe mai accesibile și mai verzi, transport public mai bine gândit, spații publice prietenoase și sigure, sprijinirea persoanelor cu dizabilități și mai mult dialog cu autoritățile.

Un element-cheie al caravanei a fost implicarea ING Bank România în educarea tinerilor cu privire la prevenirea fraudelor online. În toate orașele, participanții au interacționat direct cu reprezentanții ING, au adresat întrebări și au povestit propriile experiențe – de la apeluri suspecte până la mesaje pe rețelele online. Acest tip de dialog deschis a transformat workshopurile antifraudă în momente de învățare autentică.

 „Implicarea în această caravană ne-a oferit ocazia să vedem cât de relevantă este componenta educațională în pregătirea tinerilor pentru un viitor în care deciziile lor financiare și civice vor conta tot mai mult. Ne bucurăm că am putut avea un impact social, cu discuţii concrete între tineri şi experţi din office-urile ING în zona de siguranță financiară online, prevenirea fraudelor și educație digitală. Parteneriatul cu Gen, Știri ne-a arătat încă o dată cât de valoroase sunt astfel de inițiative offline, care îi provoacă să fie prezenţi în comunitatea lor, mai bine informaţi şi implicaţi”, spune Silvia Jalea, Director de Comunicare Corporate, ING Bank România.

Idei și nevoi ale tinerilor identificate și discutate în cadrul Caravanei Civice

Pe lângă discuțiile despre siguranță digitală și implicare civică, fiecare întâlnire parte a Caravanei Civice a fost și un exercițiu de imaginație pentru tinerii participanți despre cum ar putea arăta orașele lor.

„Am plecat în acest traseu cu dorința de a sta de vorbă cu tinerii și de a afla direct de la ei cum își privesc orașele, comunitățile și viitorul. De fiecare dată am fost impresionați de ideile lor, de cât de pragmatici și implicați sunt când li se oferă spațiu de dialog. Am observat că, în multe dintre orașele vizitate, tinerii au început să se gândească la crearea unor grupuri locale de inițiativă care să ducă mai departe ideile generate în cadrul Caravanei – de la transformarea unor spații abandonate, la dialoguri cu autoritățile locale pentru proiecte de mobilitate, educație sau cultură. Ne bucurăm să vedem că acest gen de întâlniri generează nu doar discuții, ci și soluții concrete pe care autoritățile locale le-ar putea asculta și implementa”, spune Irina Bălan, coordonator Caravana Civică Gen, Știri.  

La Brașov, tinerii au propus transformarea unor clădiri abandonate în centre de tineret, modernizarea bibliotecilor și un acces mai facil la campusul universitar. În Craiova, nevoile sunt centrate în jurul unui oraș mai verde, cu piste de biciclete conforme, mai multă grijă pentru spațiile verzi și protecția animalelor din grădina zoologică. În schimb, la Pitești, discuțiile s-au concentrat pe lipsa inițiativelor civice, dar și pe necesitatea unor spații publice funcționale și sigure. În cazul tinerilor din Bacău, accentul a fost pus pe transportul public predictibil, accesibil, dar și pe accesibilizarea orașului pentru persoanele cu dizabilități. În capitala istorică a Moldovei, la Iași, mobilitatea urbană coerentă, cu benzi dedicate pentru transportul public și tarife accesibile, a fost tema centrală. În Suceava, tinerii au propus soluții pentru a se conecta mai ușor la viața culturală și pentru a transforma spațiile verzi în locuri de recreere activă. Tinerii din Oradea au adus în discuție modernizarea universităților, cantine accesibile și sprijin pentru integrarea profesională a tinerilor cu dizabilități. La Constanța, ultima oprire a Caravanei, dialogul s-a axat pe implicare civică și participarea activă a tinerilor în viața comunității.

Format interactiv, adaptat generației digitale

La fiecare oprire, întâlnirile au inclus prezentări despre informare corectă și implicare civică, sesiuni interactive, workshopuri de educație financiară și antifraudă susținute de specialiști ING, dar și dialoguri deschise despre nevoile orașelor.

Partenerii locali ai Caravanei

Caravana Civica Gen, Știri, organizată cu sprijinul ING Bank, a avut loc în perioada aprilie – iunie 2025 și a fost realizată și cu ajutorul următorilor parteneri locali: Kastel Youth, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, Kiwanis Craiova, Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea, Orizont HUB, ZIDArt, Casa Muzeelor, Civica, Palo Santo Shop Bar & Coffee Hub, Hope4Humanity, Rădăuțiul Civic, Parcul Științific și Tehnologic Bihor, Uniunea Studenților din Oradea, Facultatea de Litere – Universitatea Ovidius.