Banner

INVENIO Partners anunță finalizarea primei etape de capitalizare a Fondului III, care vizează campionii de creștere din Europa de Sud-Est

INVENIO Partners anunță finalizarea primei etape de capitalizare a Fondului III, care vizează campionii de creștere din Europa de Sud-Est

Cel de-al treilea fond consecutiv continuă misiunea companiei de a susține IMM-uri cu creștere accelerată din Bulgaria, România și Serbia, cu sprijin reînnoit din partea EIF și a investitorilor instituționali

INVENIO Partners, administrator de fonduri de private equity cu sediul în Sofia, axat pe Europa de Sud-Est, a anunțat finalizarea primei etape de capitalizare a celui de-al treilea fond al său. Această etapă vine în continuarea investițiilor realizate cu succes prin Fondul II, în valoare de 55 milioane euro, și reconfirmă încrederea investitorilor în strategia companiei de a identifica și dezvolta lideri regionali de piață din Bulgaria, România și Serbia.

Cu o dimensiune-țintă de 75 milioane euro, Fondul III va urmări aceeași strategie de investiții care a stat la baza activității companiei încă de la înființare, în 2014: furnizarea de capital de tip equity și quasi-equity, în intervalul 3-10 milioane euro, către IMM-uri cu creștere accelerată, cu un istoric solid și ambiția de a deveni lideri în industriile lor. Fondul va continua să vizeze sectoare cu fundamente structurale solide de creștere, precum consumer & retail, healthcare și servicii de business susținute de tehnologie, explorând selectiv și oportunități în Balcanii de Vest.

Închiderea acestei etape a fost susținută de un grup diversificat de investitori instituționali, incluzând investitori recurenți care au susținut INVENIO Partners încă din fondurile anterioare, alături de capital instituțional nou. Sprijinul de bază din partea Fondului European de Investiții (EIF), prin Planul de Redresare și Reziliență al Bulgariei, continuă un parteneriat derulat pe parcursul mai multor fonduri și esențial pentru creșterea companiei. Printre investițiile suplimentare venite din partea investitorilor instituționali se numără managerii de fonduri de pensii DSK-Rodina și UBB Pensions, investitori existenți, precum și prima investiție din partea Doverie Pension Funds.

„Fondul III reprezintă punctul culminant a peste un deceniu de muncă pentru construirea unei platforme distincte de private equity în Europa de Sud-Est. Suntem mândri de sprijinul constant al investitorilor noștri fideli și de încrederea noilor instituții care ni se alătură pentru prima dată. Regiunea continuă să ofere o combinație unică de piețe de capital insuficient deservite, echipe de management de înaltă calitate și o dinamică solidă de creștere, iar noi suntem mai bine poziționați ca niciodată pentru a valorifica această oportunitate.”

Elvin Guri, CEO, INVENIO Partners

De la înființare, INVENIO Partners a construit un portofoliu de companii regionale cu creștere accelerată, din domenii precum analiza datelor din domeniul sănătății, retailul specializat de cafea și formarea profesională. Portofoliul actual include 5 to go, lanțul de cafenele cu cea mai rapidă creștere din România, aflat într-o expansiune accelerată în Balcani, și Link Group, o platformă de top de educație vocațională din Balcanii de Vest, precum și Haelan, cel mai mare furnizor privat integrat de servicii medicale din Bulgaria. Administratorul fondului continuă să evalueze o serie de investiții complementare și primare pe toate cele trei piețe principale.

Deși echipa de bază rămâne neschimbată la nivel de senior leadership, fiind condusă de CEO-ul Elvin Guri alături de Partenerii Stanislav Nikolaev (COO), Slavcho Parushev (Head of Portfolio Operations) și Tihomir Dyankov (CIO), INVENIO l-a atras pe Dan Florea pentru rolul de Country Director pentru România și pe Aleksa Todorovic ca Senior Advisor pentru Balcanii de Vest, consolidând astfel prezența locală a companiei în piețele sale-cheie.

Declarații din partea investitorilor (Limited Partners)

„Continuarea parteneriatului nostru cu INVENIO Partners reflectă angajamentul EIF de a susține administratori de fonduri de private equity activi în piețe europene insuficient deservite. Istoricul INVENIO în Europa de Sud-Est, abordarea disciplinată în investiții și cadrul solid de ESG fac din Fondul III o continuare firească a relației noastre de lungă durată.”

Marjut Falkstedt, Chief Executive, European Investment Fund

„Ce ne-a atras atenția a fost cunoașterea locală a echipei și consecvența abordării, precum și disciplina aplicată de-a lungul a două fonduri. Experiența noastră anterioară în zona de alternative a fost, în general, una diversificată la nivel global, iar pentru o primă alocare dedicată Europei de Sud-Est, un astfel de istoric contează.”

Miroslav Marinov, CEO, PAC Doverie

Despre INVENIO Partners

INVENIO Partners este un administrator de fonduri de private equity cu sediul în Sofia, specializat în investiții de growth equity în Europa de Sud-Est. Fondată în 2014, compania administrează trei fonduri succesive și a investit într-o gamă largă de sectoare, inclusiv sănătate, consumer, educație și servicii susținute de tehnologie. INVENIO descoperă companii cu un istoric solid și modele de afaceri competitive, cărora le oferă susținere în realizarea întregului lor potențial și îmbunătățirea performanței prin furnizarea de capital de creștere, îndrumare strategică și sprijin operațional pentru echipe de management puternice.

INVENIO Partners este semnatar al UN Global Compact și membru al Bulgarian Venture Capital Association (BVCA) și ROPEA.

INVENIO Partners beneficiază de finanțare din partea Uniunii Europene – NextGenerationEU, cu sprijinul financiar al Guvernului Bulgariei, prin Planul de Redresare și Reziliență al Bulgariei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: