Perspectivele VIG pentru 2021: Profit înainte de impozitare între 450 şi 500 de milioane de euro

Perspectivele VIG pentru 2021: Profit înainte de impozitare între 450 şi 500 de milioane de euro

Volumul primelor subscrise de Vienna Insurance Group în 2020 a crescut la 10,43 miliarde de euro, potrivit rezultatelor preliminare transmise de companiue. rofitul înainte de impozitare, în valoare de 346 de milioane de euro, s-a situat la limita superioară a intervalului estimat. Rata combinată s-a îmbunătăţit la 95% în timp ce Rata de solvabilitate a Grupului a fost de 235%. Dividendul propus a se distribui este de 75 eurocenţi pe acţiune.
„Rezultatele preliminare pentru 2020 demonstrează că Vienna Insurance Group îşi îndeplineşte cu succes misiunea de a fi un partener stabil şi de încredere, chiar şi într-o perioadă marcată de mari provocări. Deşi situaţia COVID-19 a afectat dezvoltarea afacerilor aproape pe tot parcursul anului financiar 2020, Grupul a înregistrat totuşi o performanţă operaţională generală stabilă şi a continuat să pună în aplicare în mod consecvent măsurile planificate pentru ultimul an al programului „Agenda 2020”. Pe perioada pandemiei, ne-am concentrat în special pe extinderea gamei de produse şi servicii digitale. Odată cu preluarea operaţiunilor Aegon din Europa de Est, am făcut un pas important în extinderea statutului nostru de lider de piaţă în regiunea ECE, chiar şi în această conjunctură globală neobişnuită”, a explicat Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group.
„Primele subscrise au crescut la 10,43 miliarde de euro. Cu un profit înainte de impozitare de 346 de milioane de euro, am reuşit să atingem limita superioară a intervalului de profit anunţat anterior pentru 2020, de 300 – 350 de milioane de euro. Această cifră include, de asemenea, deprecierea fondului comercial cu aproximativ 120 de milioane de euro. Rata combinată a continuat să se îmbunătăţească, până la 95%, ceea ce înseamnă că obiectivul nostru de a reduce rata combinată către 95% a fost atins. Vom continua să ne concentrăm pe optimizarea structurii de costuri. În pofida unei perioade turbulenţe, am obţinut rezultate solide şi o performanţă operaţională stabilă. Pandemia în curs face dificilă o prognoză asupra dezvoltării viitoare”, a comentat Elisabeth Stadler cifrele cheie.
„Pe baza evoluţiilor actuale, ne aşteptăm ca volumul primelor în 2021 să rămână stabil la nivelul anului 2020. Pentru 2021 ne propunem un profit înainte de impozitare în intervalul 450 – 500 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o revenire la nivelul pre-criza. Propunem un dividend de 75 de eurocenţi pe acţiune. Acest nivel corespunde unei rate de distribuire a dividendelor de 41,5%, în linie cu politica noastră de dividende”, a afimat Elisabeth Stadler.
Dezvoltarea afacerilor Grupului a fost afectată de pandemie, de diverse măsuri de carantină şi de reglementări excepţionale. Creşterea realizată în primele două luni din 2020 a compensat însă scăderea afacerilor din perioadă iniţială de carantină strictă. Situaţia a revenit aproape la normal odată cu relaxarea restricţiilor, iar până la jumătatea anului a revenit la nivelul de dinaintea perioadei COVID- 19 în multe dintre pieţele VIG. Situaţia s-a înrăutăţit din nou în toamna, în special pe pieţele din Europa Centrală şi de Est, din cauza creşterii semnificative a numărului de infectări. Cu toate acestea, în sectorul asigurărilor auto volumul primelor a rămas la nivelul anului anterior, de 1,507 miliarde de euro pe segmentul poliţelor de răspundere civilă, şi chiar a crescut uşor, până la 1,289 miliarde de euro, pe segmentul asigurărilor Casco.
Grupul a înregistrat o scădere globală de 3,2% a cheltuielilor cu daunele şi indemnizaţiile de asigurare, până la puţin peste 7 miliarde de euro.
Profitul înainte de impozitare de 346 de milioane de euro s-a situat la limita superioară a intervalului estimat, de 300 – 350 de milioane de euro, fiind cu aproximativ o treime mai mic faţă de rezultatul excelent obţinut în anul anterior.
Rata combinată a continuat să se îmbunătăţească, până la 95% în 2020. Acest lucru s-a datorat în principal numeroaselor măsuri implementate în cadrul programului „Agenda 2020”. La sfârşitul anului 2020, Grupul avea o rata preliminară de solvabilitate de 235%. Investiţiile totale (inclusiv numerarul şi echivalentele de numerar) s-au ridicat la 36,6 miliarde de euro la 31 decembrie 2020, reprezentând o creştere anuală de 2%. Consiliul Director al Vienna Insurance Group va propune un dividend de 75 de eurocenţi pe acţiune pentru 2020.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0