Banner

SOFMEDICA se extinde în Slovenia, consolidând accesul la tehnologie medicală inovatoare în Europa 

SOFMEDICA se extinde în Slovenia, consolidând accesul la tehnologie medicală inovatoare în Europa 

SOFMEDICA, unul dintre principalii furnizori de tehnologii medicale inovatoare din Europa Centrală și de Sud-Est, anunță extinderea activității sale în Slovenia, marcând un nou capitol în misiunea companiei de a face inovațiile salvatoare de vieți mai accesibile în întreaga Europă.

Acest pas reflectă preocuparea constantă a companiei SOFMEDICA de a veni în sprijinul furnizorilor de servicii medicale prin tehnologii inovatoare și expertiză clinică. Odată cu intrarea pe piața din Slovenia, a șaptea piață a companiei, SOFMEDICA își consolidează prezența regională și își propune să susțină dezvoltarea continuă a îngrijirii minim invazive de înaltă calitate.

Cu o tradiție solidă în susținerea inovației în Noua Europă, SOFMEDICA intră pe piața din Slovenia cu un focus inițial pe chirurgia asistată robotic da Vinci. Cu șase programe da Vinci deja active în această țară, piața slovenă oferă o bază solidă pentru următoarea etapă de progres clinic și colaborare.

În România, unde SOFMEDICA are o prezență consolidată, sunt instalate în prezent 29 de sisteme da Vinci, ceea ce reflectă dezvoltarea accelerată a chirurgiei asistate robotic în regiune.  La nivel global, tehnologia da Vinci a fost utilizată în peste 20,4 milioane de proceduri, cu mai mult de 12.000 de sisteme instalate până în prezent.

Un pilon esențial al extinderii SOFMEDICA în Slovenia îl reprezintă continuarea investițiilor în educația medicală, formarea profesională și dezvoltarea competențelor clinice, în linie cu angajamentul pe termen lung al companiei față de dezvoltarea sustenabilă a sistemelor de sănătate din Noua Europă.

„Extinderea în Slovenia reprezintă un nou pas important în eforturile noastre de a democratiza accesul la servicii medicale avansate în Noua Europă. Intrăm pe această piață cu un profund simț al responsabilității și cu intenția clară de a sprijini profesioniștii din domeniul sănătății prin parteneriate de încredere, standarde ridicate de conformitate și un angajament pe termen lung de a pune pacientul pe primul loc”, a declarat Harris Palaondas, Business Director, SOFMEDICA.

Ca parte a planului său de dezvoltare și investiții în Slovenia, SOFMEDICA își propune să construiască o prezență locală puternică, prin formarea unei echipe locale dedicate, cu pregătire temeinică, menite să sprijine ecosistemul național de sănătate. Această abordare va fi susținută prin implementarea de tehnologii medicale avansate, suport clinic și tehnic complet, programe educaționale structurate pentru profesioniștii din sănătate, precum și soluții de finanțare adaptate clienților din Slovenia.

„Extinderea noastră în Slovenia reflectă angajamentul continuu al SOFMEDICA de a aduce inovațiile care salvează vieți mai aproape de profesioniștii din domeniul sănătății și de pacienții din întreaga regiune. Vedem Slovenia ca pe o piață cu un potențial medical solid și venim aici cu ambiția de a construi parteneriate relevante, pe termen lung, care să susțină progresul clinic și obținerea unor rezultate substanțial mai bune pentru pacienți”, a declarat Domokos Entz, Commercial Manager, West Cluster, SOFMEDICA.

Prin această extindere, SOFMEDICA continuă să își consolideze misiunea de a transforma sistemele de sănătate din regiunea sa prin puterea combinată a inovației tehnologice, a educației continue și a implicării umane.

***

Despre SOFMEDICA

Cu o experiență de peste 30 de ani în inovația din domeniul sănătății, SOFMEDICA s-a consolidat ca furnizor de referință de tehnologii medicale avansate în Europa Centrală și de Sud-Est. Astăzi, compania este prezentă direct în șapte țări — România, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Croația, Cipru și Slovenia — unde susține profesioniștii din domeniul sănătății prin tehnologie, educație, suport clinic și parteneriate pe termen lung, contribuind la dezvoltarea îngrijirii pacienților în Noua Europă.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: