Tag: Claudiu Cazacu

1 2 10 / 11 POSTS
Monitorizarea performanței economiei reale este esențială, însă, pe de altă parte, și deosebit de dificilă. Datele ”clasice” de tip PIB, producție industrială, fluxuri comerciale, vânzări cu amănuntul, între altele, sunt deseori cele mai relevante, însă vin cu întârziere. Factorii de decizie, investitorii, analiștii, au nevoie de o evaluare cât mai rapidă. Aici pot interveni serii de date noi, care semnalează deja, dincolo de scăderea severă a economiei globale în special în martie și aprilie, o revenire recentă, se arată într-o analiză realizată de XTB România, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și companie de investiții listată pe Bursa de la Varșovia.  „În SUA, datele furnizate de Apple Maps arată o revenire la nivelul perioadei de la începutul anului a solicitărilor de informații de orientare pentru cei care merg cu mașina, deși încă sub nivelurile comparabile pentru mersul pe jos. Solicitările pentru vehiculele aflate în tranzit sunt însă mai puțin de jumătate față de luna februarie și aceasta este totuși o revenire de la niveluri încă și mai coborâte, de aproximativ -70%. Rezervările pentru restaurante au ajuns, tot în SUA, la circa -70% față de martie, o recuperare totuși de la „înghețarea” sectorului în aprilie, iar hotelurile sunt ocupate în proporție de sub 40%, cu niveluri mai ridicate în anumite zone din New York sau în Florida și Carolina de Sud potrivit STR citată de CNBC. Niveluri foarte reduse, arătând un parcurs de redresare relativ mult mai lent față de media economiei, se înregistrează în transportul aerian: -80% la numărul de pasageri față de anul trecut potrivit TSA (SUA). Pe de altă parte, cererile de credite ipotecare au revenit la un ritm de creștere de peste 10%, potrivit MBA, similar perioadei de la începutul anului”, explică Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.  O sursă importantă de informații o reprezintă rapoartele companiilor listate. Pentru perioada următoare, sunt de urmărit informațiile Oracle (pe 16 iunie), Wirecard  (18 iunie) Nike și Accenture (25 iunie), Tesco (26 iunie). Cu adevărat, sezonul raportărilor pentru trim II va începe însă după jumătatea lunii iulie, cu numele ”grele” din tehnologie, financiar, industrie și sănătate. 14-15 iulie va oferi date de la JPMorgan, Intel, Bank of America, Goldman Sachs, IBM, Abbott și ASML printre altele. Interesant este că sectorul constructorilor de locuințe din SUA a fost impulsionat luni de așteptările, validate ulterior, pentru rezultate bune ale companiei Lennar, depășind atât estimările pentru venituri cât mai ales cele pentru profit.  Cu toate că încrederea consumatorilor este în revenire, atât în Europa cât și în SUA, situația pe scena globală nu este suficient de clară, nu doar din perspectivă economică ci și geopolitică. Redresarea este inegală, cu diferențe mari atât în interiorul diferitelor țări, pe regiuni și sectoare, cât și între state, chiar și din aceeași categorie. Date foarte utile vin în perioada următoare, iar raportările din iulie vor fi studiate cu atenție de observatori și participanți la piață, însă imaginea clară a performanței economice și mai ales a perspectivei pe termen mediu va avea nevoie de încă și mai mult timp, cu o serie de cifre macro disponibile spre toamnă.  „În prezent, atenția se orientează către un nou val de date, care, la prima vedere pot părea neconvenționale, dar care oferă o perspectivă aproape în timp real a evoluției economiei. Astfel, ne putem uita la date precum numărul zilnic de pasageri care zboară cu avionul, rata lunară de ocupare a hotelurilor sau numărul de persoane care mănâncă în restaurante. Deși, la prima vedere acestea pot părea că arată o imagine izolată a anumitor sectoare economice, o analiză detaliată ne oferă mult mai multe informații utile. Sectorul aerian a suferit un impact major încă de la începutul pandemiei, astfel aproximativ 96% din activitatea aeriană din SUA a fost sistată. Deși în acest moment se înregistrează o îmbunătățire, numărul de pasageri fiind mai mic cu 78% față de aceeași perioadă a anului trecut, situația rămâne încă problematică pentru acest domeniu, perspectivele unei reveniri fiind mult mai lente. Acest aspect ar putea avea impact în piața muncii, tot mai multe companii aeriene anunțând intenția de a realiza disponibilizări majore (British Airlines și Lufthansa au anunțat disponibilizări sau reduceri de program pentru 100 de mii de angajați), ceea ce ne sugerează că rata șomajului ar putea să rămână la niveluri ridicate pentru o perioadă mai lungă de timp. Pe de altă parte, datele privind rata de ocupare hotelieră arată o îmbunătățire odată cu ridicarea restricțiilor, însă se poate observa o concentrare a numărului de rezervări în weekend-uri și o orientare către facilități de cazare mai ieftine, sugerând că activitatea de afaceri nu a fost reluată, majoritatea conferințelor din acest an fiind anulate, susținute online sau amânate către sfârșitul anului. Acest element influențează și cererea de bilete de avion, și în special pe cele de la clase superioare”, arată, la rândul său, Radu Puiu, Analist în cadrul XTB România.   În ceea ce privește persoanele care iau cina în restaurante, comparativ cu anul trecut, scăderea este de aproximativ 80%. Astfel, vorbim despre o presiune descendentă semnificativă și asupra acestui sector care poate avea impact asupra pieței de forță de muncă și chiar asupra încrederii din sectorul de afaceri. Mai mult, se poate observa și o slăbiciune la nivelul consumului, populația fiind mai atentă în privința cheltuielilor, în contextul existenței unui nivel de incertitudine legat de viitorul locului de muncă.  Activitatea economică resimte în continuare presiune, iar valorile sugerate de acești indicatori ne indică o posibilă limitare a potențialului de revenire a acestor indicatori ca urmare a nivelului ridicat de inter-conectivitate dintre sectoarele economice. Totuși, urmărind date care sunt publicate cu o frecvență mai ridicată ne putem face o imagine în timp real a direcției în care evoluează economia, fără să fim obligați să așteptăm perioade îndelungate de timp pentru publicarea rapoartelor tradiționale.

Monitorizarea performanței economiei reale este esențială, însă, pe de ...
1 2 10 / 11 POSTS